Ce i-ai găti lui Gordon Ramsay?

560

Update:

Am ales cui să dau cartea de la Okian. Nu o să vă spun cât de greu mi-a fost să aleg, precis nu vă interesează câte tricouri am udat și schimbat citind comentariile voastre. Apreciez strădaniile tuturor și-s extrem de încântat de faptul că unii dintre voi vă doriți o carte suficient de mult încât să depuneți atâta efort. Mi-a fost drag să citesc ce ați scris, aproape că am cedat impulsului de a deschide ușa frigiderului pentru a-mi mai potoli poftele și doar gândul că 20 de kilograme se pierd greu dar se câștigă ușor m-a redirecționat spre paharul cu apă în loc de felia de caș. În fine, oricât de nedreaptă ar fi regula care spune că putem avea un singur premiat, trebuie să mă țin de ea (am fost tentat și să renunț la exemplarul meu pentru a premia măcar două comentarii dar m-am abținut, nu cred că-i sănătos să ascult mereu de primul impuls). Cartea va merge la Cetățeanul Popescu, pe care-l felicit și îl rog să-mi trimită un mail cu toate datele de identificare, inclusiv adresa la care vrea să primească această carte. Vă mulțumesc pentru participare și vă doresc să fiți sănătoși.

Gordon Ramsay e un bucătar prea bun ca să fie adevărat. Inventiv, pragmatic, practic, ușor isteric (cum îi stă bine oricărui chef), foarte inspirat. Dar, destul cu aludele, că nu vreau să vi-l vând nici să vi-l dau de nevastă. Găsiți tot ce trebuie să știți despre el pe netul ăsta mare. La mine găsiți șansa de a avea în bibliotecă una dintre cărțile lui, Bucătăria lumii, o culegere de rețete fantastice de pretutindeni. Cartea arată grozav, am ochit deja câteva rețete pe care le voi testa cu mânuțele astea două. O să dau cartea asta unuia dintre voi, aceluia care răspunde la întrebarea „ce i-ai găti lui Gordon Ramsay?” în așa fel încât să mă facă să salivez instantaneu la citirea descrierii (da, vreau o descriere, nu o rețetă, rețete poate scrie oricine). Poate participa la jocul nostru oricine, cu condiția să lase o adresă de mail validă și să aibă o adresă de corespondență pe teritoriul României (asta pentru că în eventualitatea că va obține cartea, aceasta nu va fi expediată în afara granițelor țării). Comentariile rămân deschise până dumnică, 5 Iunie la ora 22. După aceea voi anunța câștigătorul. Vă doresc mult succes, spor la scris și vă îndemn să cercetați biblioteca mea cu cărți culinare de la Okian. Veți găsi acolo multe alte titluri interesante. Cine știe, poate vi se lipește ceva de mâini. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. :)) eu i-as gati 4 chestii diferite. Plus un super-rapid lunch (complet). Toate ar fi… din cartile lui Jamie!!! :) hahahaha! Sunt convins ca ar aprecia ceva descoperit sau creat de bunul sau prieten si vechi amic si partener de snooker. :)
    (consider-o off contest!!! :) )

  2. Eu l-as servi ,pe acest renumit bucatar ,cu mincare traditionala romaneasca:cu sarmalute,o ciorba cu carne ,o friptura de miel ,o salata de biof,o mamaliguta ,la sarmale,si multe alte preparate ,gatite toate in bucataria mea care nu este super utilata,fara roboti si cuptor cu microunde ,aici gaseste doar pasiune si dragoste,asa gatesc eu cu dragoste.

  3. profademuzica says:

    Aaaaah, il ador pe Gordon !!!! Cred ca i-as gati ceva specific romanesc, oare o fi mancat sarmale?! de fapt nu stiu daca as avea curaj sa ii gatesc ceva dar daca ar fi musai… poate niste sarmalute in vita-de-vie sau in stevie, si niste scoverzi de la Poiana Sibiului cum facea bunica….

  4. profademuzica says:

    Aaaaaa,o descriere?! Atunci dau copy-paste unei retete scrise de mien pe alt site,nu stiu daca te va face sa salivezi ,pozele ar fi foarte graitoare,dar ma risc,pentru cartea asta merita… Pastrav cu lamaie la cuptror deci:
    Pentru aceasta reteta avem nevoie de : 2 pastravi, o lamaie, ulei de masline (sau unt),sare,piper,busuioc uscat, folie sau hartie de copt. Eu am folosit pentru garnitura cartofi cu rozmarin si spanac sotat simplu cu putin unt si usturoi,dar merge foarte bine si orezul de exemplu sau broccoli!
    Pastravul eviscerat se spala si se sterge bine; pe folia de aluminiu in care va fi impachetat se presara ulei de masline, sare si piper (nu e obligatoriu dar eu asa am invatat de la Jamie Very Happy ). Se pune pastravul, se condimenteaza si in interior si pe partea de sus si il indopam cu 3-4 feliute de lamaie. Ideal ar fi sa avem si niste frunze de busuioc proaspat sau chiar rozmarin, care se introduc tot in peste, il aromeaza extraordinar! Dar ne multumim si cu busuiocul uscat deocamdata….
    Asa, strangem apoi bine folia in jurul pestelui dar lasati putin loc sa se faca in abur,deci nu lipiti folia de peste Smile Se pun in tava la cuptor vreo 10-15 min,depinde cat de mari sunt, apoi se deface folia si se mai lasa 5-10 minute sa se rumeneasca putin. Este minunat. Pofta buna!

  5. eu i-as pregati niste placinte traditionale : cu branza de oaie inauntru, coapte pe plita ( sau in tigaie, fara ulei) si unse cu un amestec de smantana, unt, zahar si un pic de sare. Inca nu am intalnit pe nimeni, care o data ce a gustat placintele, sa nu fie innebunit dupa ele:)

  6. Hmm… as propune un meniu mixt…
    As incepe cu bruschete, cu rosii si usturoi, insa si cu un amestec de verdeturi proaspete din glastra (busuioc proapta, o idee de patrunjel tot proaspat si un pic de amestec de ierburi aromate aduse din Toscana… yumm…)
    Apoi o supa crema (o idee iute) de pui si porumb dulce.
    Pentru felul principal o salata generoasa, cu pachetele cu branza de burduf, morcovi, salata de felurile feluri, rucola, bucatele de speck, plus un dressing light pe baza de iaurt.
    Ca desert, Tiramisu’ cu Bailey’s.
    Ca final, un vin romanesc licoros.
    Pofta mare!

  7. I’as face niste clatite.

    Sa dezvoltam :

    1. Primul fel : Foaie medie umplute cu sunca si cascaval si branza rasa pe deasupra.
    2. Al doilea fel : Foaie medie umplute cu piept de pui
    3. Desert la alegere : cu dulceata de capsuni si frisca pe deasupra
    sau cu ciocolata si banane si frisca pe deasupra
    Foaie subtire la desert.

  8. Dragă Adi, Gordon este bucătarul meu preferat, îmi place alura lui de vedetă şi stilul exploziv. Este singurul bucătar de pe net a cărui reţete le experimentez pas cu pas şi mi-ar fi drag să stau la masă o dată cu el. Nu ar fi imposibil, viaţa are meandre neaşteptate. Aşa s-a făcut că anul ăsta am stat trei zile în cameră cu maistrul Vătafu, bucătarul familiei Ceauşescu, un bucătar monumental. Iar în 1992 l-am cunoscut pe Paul Bocuse la Garmischpartenkirchen, şeful meu de atunci fiind elevul său. Am primit şi o carte cu autograf, la care ţin enorm deşi pe Bocuse nu îl consider un geniu într-ale culinăritului ci mai mult un tipicar tradiţionalist (ca minde de altfel).
    Dacă l-aş avea musafir pe Ramsay, nu i-aş da decât afumături de casă neaoşe, slană friptă în brucă şi pălincă şi vin de Jidvei la greu. L-aş îmbăta pe maistor ţuţ şi l-aş învăţa să doinească. Şi dacă nu vrea îi trag o mamă de bătaie ca în Banat. Că ce mama naibii de mâncare să îi gătesc, că e sătul el de toate delicatesurile din lume. Dar de o felie de şonc afumat cu lemn de fag şi cu nişte urdă lângă ea, o să i se facă dor mereu, după ce o să plece în Anglia lui.

  9. neamielu says:

    bag sama ca nea’ gordon n-a calcat pe la noi asa ca eu i-as face o masa cu ce avem noi mai bun.. intai o palinca.. apoi i-as da niste mititei mustosi cu chifle calde si mustar, din aia de-ti sare apa din gura cand iti vine mireasma… poate un pastrav infofolit in cetina si copt la foc domol, cu un pahar de jidvei ori si-o sticla daca vrea.. apoi niste sarmale de iarna in foi de varza murata, cu carne de porc si afumatura, o lingura de smantana azvarlita deasupra iar in varf doi ardei iuti murati.. cu un merlot zdravan alaturi.. si la sfarsit ce sa-i dau daca nu niste placinte cu branza dulce si stafide, stropite si alea cu oleaca de smantana si un zigzag de miere scapata ca din intamplare..
    si de nu i-o place sa puna mana sa faca el ceva din cartea aia a lui ;o)

  10. Ce i-as putea servi eu decat un desert? :) Iar in momentul asta eu as avea chef de o inghetata din branza de capra, cu un patratel de brownie cu whiskey si sos de capsuni cu busuioc :)

  11. Mamaliga in straturi, cu branza de oi, si jumari din clisa, printre straturi si deasupra si cu smantana, ca’n Ardeal!

  12. bors de fasole cu cimbru si leustean:
    – fasole bob mic si alb – jumatate de kg
    – 1,5l bors acru facut de mama mea!!!
    – o ceapa, un morcov, un ardei
    – bulion facut in casa
    – leustean, cimbru
    – sare
    Se spala fasolea, se fierbe in 3 ape, se adauga ceapa, morcovul si ardeiul ;cand este aproape fiarta fasolea se pune borsul, bulionul dupa citeva clocote se adauga cimbru, leustean si sare dupa gust; se serveste atat cald cat si rece cu sau fara ardei iute!

  13. Nu i-aş găti lui Gordon Ramsay, aş prefera să-mi gătească el, pentru că deja am cartea, am şi scris despre ea :)

  14. Carnati „Bregovic”

    De cativa ani incoace in familia mea s-a infiripat o traditie, aceea ca eu sa fiu cel care pregateste carnatii pentru sarbatorile de iarna. Asa ca an de an am crescut nivelul ajungand in iarna lui 2010 sa „inventez” carnatii „Bregovic”.
    De la prima inghititura acesti carnati te trezesc din amorteala datorita prafului din ardei iuti (culesi de cu toamna, pusi la uscat si „prafuiti” intr-un mojar) asa cum primele acorduri de chitara ale lui Goran Bregovic fac sa-ti redescoperi inima voioasa.
    Mai apoi descoperi bucatele intregi de carne de vita, porc si slanina taiate din cutit/satar, fiecare pastrandu-si savoarea proprie asa cum fiecare bucata muzicala, culeasa de marele artist al Balcanilor, e usor identificabila fie ca e turceasca, romaneasca sau sarbeasca.
    Intr-un final te indragostesti de ei datorita subtilitatii mixului de contimente(usturoi, cimbru, sare, piper) ce pare a fi simplu, chiar banal, dar bine proportionat face „casa buna” cu toate carnurile.
    Chiar daca multi desprafuiesc rafturi intregi de carti pentru a cunoaste cultura si civilizatia anumitor popoare, daca cineva m-ar intreba cum e Romania, in special, si Balcanii, in general, l-as servi cu acest tip de carnat iar pe fundal i-as pune Goran Bregovic, pentru ca muzica si gastronomia scot la iveala cu o subtilitate inimaginabila sufletul popoarelor.

  15. Ce mai poti sa-i gatesti la un asa chef? Poate ceva traditional de pe la noi..:-)

  16. pentru ca am stat in Anglia o perioada de timp si ma delectam mereu cu emisiunile in care participa si gatea, i-as gati lui Gordon o placinta de peste (traditional fish pie), o reteta traditionala pe tot teritoriul Uk.Gordon e un scotia veritabil si sigur va adora pestele..in special un cod bun din Marea Nordului.Reteta implica cod, creveti, branza (cheddar), porumb dulce, ceapa, lapte, cartofi, oua fierte, faina, patrunjel sare si piper.Cartofii se fac piure, pestele se gateste in lapte apoi e asezat intr-un vas de yena alaturi de porumb si creveti.Totul se acopera cu piure si cheddar si se da la cuptor.Iar la desert o budinca de ciocolata gatita individual..de altfel tot traditional englezesc.As gati ceva englezesc doar sa-mi exprim dorul de Anglia (cu toate ca el este deschis oricaror incercari mai ales dupa experienta care a avut-o in Vietnam in noua lui emisiune) si sa-i arat ca atata timp cat esti pasionat de bucatarie poti gati o specialitate englezeasca chiar daca esti roman.Oricum le aflii secretele daca stai acolo:).

  17. tataru ciprian says:

    mic dejun :
    http://youtu.be/dU_B3QNu_Ks
    Scrambled Eggs Breakfast

    pranz :

    http://youtu.be/Mvc8Au4YO60
    Broccoli Soup

    http://youtu.be/3FH7tqdlHFY
    Pan Glazed Fillet of Beef.

    http://youtu.be/-o27Br-PfPA
    Raspberry souffle

    cina:
    http://youtu.be/mlALv2LPJi8
    Prawn Cocktail

    http://youtu.be/iiNUNsevQC4
    Sea Bass with Pepper Sauce

    http://youtu.be/OwCMeBJmx78
    Roasted Peaches with Lemon, Lime and Basil Creme Fraiche

    Ciprian Tataru
    salutari

  18. la aperitiv l-as servi cu niste „cocorazi” cum zicea bunica: un fel de placinte mai groase, facute din aluatul de paine, si coapte in cuptor pe foaie de varza, umplute cu branza, marar, cozi de ceapa verde, si cu varza, si unse cu smantana pe deasupra. apoi o ciorba de varza (lucicos) cu niste carne afumata prin ea, o ciulama de pui cu smantana si mamaliguta, iar la desert o dulceata de nuci verzi facuta in casa, sa iti lingi degetele, nu alta

  19. mihaela eros says:

    Imi place enorm Gordon Ramsay ca bucatar. Am invatat atat de multe de la el. I/as gati evident ceva ce stiu ca ii place lui sa manance. Ceva simplu si bun care trebuie sa/mi iasa la sigur, ca sa n/am surpriza ca/mi arunca farfuria/n cap sau ca ma pune sa mananc eu si portia lui pe nerasuflate, ca sa mi se faca rau.
    Un mic dejun cu oua jumari, ciuperci si rosii cherry, servite pe un pat de paine integrala de secara veche de o zi, cu crusta tare si miez consistent si compact. Intr/o tigaita stropita cu putin ulei punem sa se rumeneasca bine cateva ciuperci, niste rosiute cherry nedesprinse de pe vrej si un ardei rosu, pe care le condimentam cu putina sare si piper si le lasam sa stea cuminti pana se fragezesc bine de tot si devin zemoase de iti lasa deja gura apa numai uitandu/te la ele.
    Luam apoi patru cinci oua mari de tara, din acelea cu galbenus portocaliu, de gaina rasfatata la soare si iarba verde, le spargem direct in tigaia gata incinsa, unde mai adaugam si un bulgaras auriu de unt de casa si amestecam foarte usor, atat cat sa aiba timp ouale si untul sa se cunoasca mai bine si sa empatizeze asa de tare intre ele incat sa capete o consistenta usoara si pufoasa, ca de plapumioara, numai buna de intins pe pat…Si ca sa nu se plictiseasca prea tare, nu lasam jumarile sa se perpeleasca prea tare ci le mai si luam cate un pic de foc, ca sa se mai racoreasca, apoi iar le punem un pic pe foc, apoi iar le luam… si amestecand intr/una, adaugam niste iaurt gras de oaie, care sa mai ostoiasca din fierbinteala si asezonam cu niste sare, piper si boia iute de ardei, ca sa capete aroma , plus cateva fire de ceapa verde si marar tocate marunt marunt, pentru putina culoare.
    Se iau jumarile de pe foc si se aseaza usor pe feliile de paine de secara iar ca sa nu le fie urat singure se pun alaturi si legumele gata rumenite si se presara peste ele din belsug niste parmezan auriu, ras, care sa fie precum praful de zana al lui Tinker Belle si sa te faca sa zbori pur si simplu dupa ce te infrupti bine din bunatatile astea simple de pe farfuria…draga Gordon Ramsay. Si ca bautura langa ele, ceva cu efect inviorator, un fresh de ananas, mango, papaya, fructul pasiunii si kiwi, decorat cu cateva capsuni parfumate si dulci care sa ne aduca aminte ca e vara si ca trebuie sa ne grabim sa/i spunem buna dimineata soarelui si sa luma o portie de zambete din razele lui pentru fiecare om pe care/l intalnim in cale.

  20. Adelina says:

    Dacă e „un bucatar prea bun ca să fie adevărat”, inseamna ca d-l Gordon stie si respecta toate rigorile bucătareşti, aşa ca merită măcar o dată in viaţă o o/u-rgie culinară de mai mare caloria.
    Cu respectarea strictă a regulilor bunului simţ minimalist şi mizând pe hapsâneala „îmbucătărească” care stă sălăşluită în gâtlejele oricărui străin, localnic, băştinaş sau apatrid care calcă pe meleaguri româneşti, îmi permit a spune:
    Îl duc pe Dl Gordon la mine-n curte şi mai întâi îl liniştesc pe Grigoruţă (câinele de pază) care sigur se va zburătăci nevoie mare.
    Îl aşez frumos pe fotoliul cel mai mare împletit cu grjă din salcie (?) şi îl rog să aştepte relaxat acolo în foişor până mă întorc.
    Când revin, îi pun pe masă, fără să mă intereseze altceva decât să stiu că pe principiul „O dată-n viaţă” oaspetele se va ridica de acolo FERICIT şi cu ceva mustrări de conştiinţă.
    Îl servesc c-o ciulama de pui cu usturoi şi smântânică pe o farfurie mare într-un colţ al căreia să troneze şi două guguloaie de mămăligă de aia de a noastră bună, cu oleacă de tărâţă, dar bine fiartă. Dacă cere, langă puiul suculent şi dulceag şi piperat cât trebe îi aduc şi un mojar plin cu usturoi bătut şi frecat cu smântână până devine păstos.
    I-aş pune acolo, să fie, şi o fasole cu cârnaţi sprintenă şi colorată care să strige de bucuria aromelor către cârnăţoii afumaţi şi îmbufnaţi pentru că acreala cornişorilor bine muraţi i-a patruns cu patos.
    Dar vă zic, să se ridice de la masă fără sa încerce o felie de pâine rumenă de casă – coaptă la bunica pe jăratec domol, unsă cu grijă cu untură topită la foc mic şi aromată de ditai ceapa roşie tăiată solzişori – nu-l las.
    După asta îi dau şi-un rachiu făcut de tata ca la carte şi recunosc, fără autorizaţii şi alte diplome de autentificare.
    După mintea mea deloc needucată ar urma nişte gogoşi mari şi niţel îmbibate de untură, dulci de la gemul de prune, aromate de la aluatul bine dospit şi îndestulatoare prin dimensiune.
    Fără mila colesterolului mărit ,a fălcilor deja obosite din cauza caloriile consumate sau a nasului înroşit de vinul si rachiul tatei, aş continua şi cu cotlete bine făcute la grătar uitând de mult-mâncatele legume bio.
    Aş continua tot aşa până când întunericul ar face ca strălucirea bucatelor mele înşirate pe masă să piară.
    Şi atunci, dl Gordon s-ar ridica şi nu aş avea mustrări dacă în loc să meargă s-ar rostogoli…aş ştii că a facut-o lată romaneşte şi aş fi sigură că s-ar întoarce să mai ceară, sau să mai cizeleze pentru a transforma gustosul grobian de încercat „o dată-n viaţă”, în artă.

  21. Am vrut sa particip si eu, dar deja „vad” niste castigatori printre cei care au comentat pana acum !!!! N-o sa-ti fie usor ….

  22. oase cu maduva la cuport ( gen bruschete ) cu ceva salata
    sarmalute in foi de vita cu sos de smantana cu marar sau poate de rubarbura
    malai dulce cu o reductie dulce de otet balsamic

  23. Anca Carstea says:

    Tocana olteneasca

    Zglobie foc tocanita asta, si carnaciori, cartofi, si destule verdeturi, si un piparus (ciusca) acolo, s-o „nervozeze” un pic ..sa prinda iuteala oltenesca. Este o minune, mai ales cu o mamaliguta calda si un ulcior de vin …..un zaibar oltenesc!

    Preparare:

    Carnea, carnaciorii si prazul se taie imbucaturi mai mari si se pun la prajit in ulei incins, pana se rumenesc usor. Ardeii, rosiile, ciusca se grijesc si se toaca marunt din cutit. Se stinge prajeala aburinda cu rosii (pentru olteni termenul este de paradaisa), se lasa 10 minute sa dea bine in cateva clocote. Se curata cartofii, se taie imbucaturi mari. Se adauga o ceasca cu apa la tocana, se acopera, sa fiarba molcom, un sfert de ora…..suficient timp sa ademenim mirosul si sa gustam zaibarul.

    Se adauga cartofii, ardeii, ciusca si vinul, se potriveste de sare, se lasa tocana sa bulbuceasca, acoperita, pe marginea plitei sau in cuptor, cam 1 juma’ de ceas. Se toaca verdeata. Se ia de pe foc, se presara marar si patrunjel din plin ……se lasa tocanita sa-se odihneasca dupa lupta grea din cratita.
    Si in final muica…maincai o portie mare..din minunatia asta!

  24. Alexandra says:

    Ca sa iti dau un raspuns pt concurs am inceput sa ma gandesc intr-una la ceva dupa care si eu sa salivez si mi-am amintit ceva ce mie imi placea nemaipomenit la buncii mei la tara si oricat de mica eram mancam tot:

    L-as duce intr-un loc pitoresc, unde dupa o zi intreaga de plimbat vine seara la masa, cu o foame din-aceea de aer curat. As incepe (exact ca bunicii mei) as cerne niste faina de malai proaspat adusa de la moara si apa la fiert pt o mamaliguta delicioasa, timp in care afara se mulge vaca si se aduce si lapte proaspat,caldut si cu spuma aceea proprie. Inainte se taiase si puiul care deja e pe foc pentru pregatirea tocanitei. La tocanita se vor folosi doar ingrediente proaspete: laptele de la vacuta, patrunjel din gradina maruntit, puiul crescut in curte, apa din fantana pana la uleiul procesat de tarani la moara. Deja bucataria e incinsa…tocanita aproape gata evapora arome ce nelinistesc si mai tare stomacul, iar mamaliguta tocmai ce se ia de pe foc si se amesteca in stilul bunicului: tinand oala intre picioare pe jos si mestecand cu grija cu facaletul in timp ce se mai toarna cu grija din cand in cand zeama in care a fiert.
    Gata!!!! masa este pusa, tocanita in farfurii si ultimul element-mamaliguta- tocmai a fost rasturnata in farfurie si scoate niste aburi….un deliciu. dupa Tatal nostru toata lumea este gata de mancare, fiecare alegandu-si ce vrea de la pui: ficatelul, piciorul, inima ori batuca (pipota)…
    Dupa ce farfuriile sunt golite vine desertul surpriza: palanete proapsete de pe vatra umplute cu prune….si poate vrea sa incerce si un pic de mamaliguta cu lapte:)
    Sa ne fie de bine!

  25. Mi-ar place sa-l vad uimit, intrigat, curios de mancarea pe care i-as prezenta-o. Ar incerca sa diferentieze intre ele diferitele arome si – poate- i-ar fi greu. Mancarea aburinda? „Cuiburi de cinci”. E vorba de sarmale din 5 feluri de carne, neamestecate intre ele : gasca, porc, vitel ,curcan si gaina; fiecare cuib continand cate una din fiecare sort. Si as face sarmalele mici-mici. L-as insoti -nu va suparati pe mine, va rog- nu cu mamaliga , ci cu paine cu malai.

  26. Dragomir says:

    Nimic nu i-as gati. ce el mi-a gatit mie ceva?

  27. N-oi fi yo vreu mare bucatar, da’ (va) propun o reteta simpla, relativ rapida… si sigur te lingi pe degete: TOCANITA CIOBANEASCA!
    La ceaun, pe foc de lemne, acompaniata de-o mamaliga facuta tot la ceaun.
    Reteta aici: http://fericireegalsalam.wordpress.com/2011/04/25/tocana-de-miel-ca-la-stana/

    Pentru asta bem un pahar de vin!!

  28. eu as gati o ciorba de burta un pic mai acra,un bol aburind ,cu acea culoare specifica si un pic de patrunjel tocat deasupra,cu un ardei iute murat ,rosu de preferat,apoi o rulada de piept de pui cu carne tocata de vita si multa ceapa,pusa la fiert si apoi la cuptor pana prinde o crusta auriu-rosiatica servita cu un sos alb cu putin hrean si o garnitura de mazare si spanac.la desert o placinta cu mere sau dovleac ,placinta rulata cu putina scortisoara deasupra si pe marginea farfuriei zahar pudra

  29. o ciorba de macris, racituri si gomboti cu prune :D

  30. aaaaa si de baut, niste moare..sau socata

  31. Murder Cooking says:

    Ce i-as gati lui Gordon Ramsay … o provocare la fel de mare ca cea in care am incercat sa fac o rezervare la Petrus (Londra), acum 2 luni … nu, nu am reusit … deh, 2 stele Michelin si “Executive Chef & Owner” d-ul GR … rezervat 6 luni in avans …

    Vorbim de un bucatar extraordinar (12 stele Michelin), gourmet globetrotter, vedeta TV, om de afaceri … sa incerci sa il impresionezi e o misiune sortita esecului in 99% din cazuri … si totusi, daca cunosti personajul, poti sa te ghidezi macar si sa iti dai o sansa:

    1. trebuie sa gatesti perfect
    2. trebuie sa arate perfect
    3. mix-ul de arome trebuie sa fie perfect
    4. perfect, perfect, perfect … mda, trebuie sa fii bucatar Michelin sau sa ai perspective serioase … 99% esec

    Si totusi … CUM? Pai … sa vada ceva ce nu a mai vazut … stiu ca respectul pentru produs este la cotele cele mai inalte la d-ul GR … asa ca nu putem sa alegem decat un cocos de munte alergat prin curtea bunicii de cainele vecinului; pintenatul va sfarsi glorios intr-un ceaun, deasupra unui foc de lemne, cu toate ierburile din gradina bunicii, smantana si asezonat dupa gust; mamaliga rece, din faina serioasa, taiata numai cu ata in fata meseanului, nu poate lipsi si vine insotita, pe la mijlocul mesei abia, de un pepene rosu de murat sau murat de rosu … pauza de inghitit in sec.

    Realizez ca am sarit direct la felul principal asa ca voi completa meniul:

    1. sunculita cu o urma de carne, afumata usor de tot + o telemea sarata de oaie dintr-o stana de sus, de sus + paine romaneasca la cuptor, batuta bine sa sara coaja arsa + ceapa crapata si un strop de sare
    2. ciorba de loboda, rece, cu iaurt (e vara, v-am zis, nu? )
    3. cocos la ceaun cu mamaliga si pepene murat (perfectly cooked!)
    4. poale-n brau
    – oricand la si intre punctele 1 – 4 palinca trebuie sa fie aproape … precum si un vin rosu de negru sau negru de rosu (din struguri)

    O sun pe bunica, plec la Cluj de la birou pentru ca nu se mai poate …

  32. Salut Adi,

    Da, Gordon este un bucatar. Ar fi o adevarata aventura sa incerc sa gatesc eu ceva pentru acest om si nu cred ca as sti de unde sa incep. Dar, cand am vazut provocarea ta, instantaneu mi-a aparut in minte imaginea bunicii mele (Shefa cum o “alint” eu) care se intoarce de la piata cu o plasa uriasa plina doar cu marar. Ce face cu atata marar te intrebi? Ei bine, bucuroasa ca nepotul ei a venit in vizita, ii gateste mancarea lui preferata. Suprema, divina, incantatoarea si mult prea putin intalnita Mancare de Marar. Dupa ce spala bine mararul il taie si il lasa intr-o oala sa se odihneasca cu un praf de sare. Se duce repede pana in gradina si aduna un brat de fire de ceapa verde pe care le caleste in ulei (pe vremuri folosea untura dar timpul si-a facut treba, puterile au lasat-o, si nu mai poate creste singura un porc). Cateva bucati taiate “la satar” dintr-o bucata de muschi de porc afumat (afumat cu adevarat trei zile la afumatoarea cu rumegus a lui Unchiu’ Tudorel, nu prostii din comert) isi fac locul printre firicelele de ceapa verde. Laolalta sfaraie in oala si se calesc la foc mic, cu rabdare, timp in care bunica scoate de printr-un dulap prafuit din camara o sticla de tuica de prune in care a macerat cateva petale de trandafir pentru a ii da aroma de primavara (da, e singurul lucru care imi vine in minte cand ma gandesc la aroma acelei bauturi). Pana o mai mangaie un pic pe pisica neagra care doarme incolacita pe un plover de lana in pat, ceapa si carnea s-au calit numai bine. Peste toate astea pune apoi maldarul de marar (mai bine de 2 kile de marar se afla acolo) amesteca, sareaza, piepereaza, pune apa amestecata cu bullion gros din sticlele de asta-toamna si lasa totul la foc mic pana cand mararul se inmoaie si aromeaza / parfumeaza toata bucataria si curtea.

    Scoatem masa in curte, il poftim pe Gordon sa ia loc si turnam tuica in paharute. Cat mai bolboroseste mancarea de doua ori facem un mic foc pe gratar si prajim cateva felii de paine pana se fac crocante, maronii. Le frecam bine bine cu usturoi si apoi le ungem cu untura (intotdeauna se gaseste un mic borcanel de untura la Shefa caci fara untura nu ies bune galustile la supa). Pana cand mai glumim un pic cu domnul Ramsay si mancam aperitivul asta pur romanesc, pana mai turnam o tuica, e gata si mancarea si mamaliga. “Intingem” cu mamaliga in sos, si ne bucuram toti de o minunata zi de primavara-vara sub bolta din curte. Bolta din care am facut asta toamna un vin roze, cam tare, dar aromat, fructat, parfumat care merge de minune la sfarsitul mesei.

    Oare ar fi impresionat Gordon de mancarea asta? Nu stiu. In mod clar o va gasi deosebita.

    Cat despre mine, ma duc sa imi fac bagajul. Plec la bunica. Am auzit ca a dat frunza in bolta.

    Un weekend insorit va doresc tuturor!

  33. :)) observ ca si Murder Cooking pleaca la bunica lui. Adi, pui oamenii pe drumuri :))))

  34. adihadean Author says:

    la bunica e foarte bine:)

  35. Hadean, treaba i oabla, fiindca intai de toate, esti roman si n al 2 lea rand, tu esti tata lor.

    Ramsay a mancat sarmale la viata lui, o fi mancat si slanina, o fi mancat de toate, numa` supa de salata NU!

    Ce ar manca Ramsay, cat o fi el de smecher; o supa de salata combinata cu olecuta de spanac, in zer de oaie dulce acrisor, cu o bucatica mica de balmos langa ea, tot rece.

    Iti zic io, americanu` pica jos daca prinzi momentu`, cand e mai cald afara, sa pui supa de salata intr un bol de lut, cu balmosu` proaspat la ea si sa l lasi singur 5 minute ca sa nu se jeneze cand rupe farfuria.

    Acu`, supa de salata stii si tu cum vine, cu jumarute de slanina si codita verde de usturoi, cu un marar tocat fin si salata taiata marunt, musai intr un bol adanc si cu balmosu` pus pe fund de lemn.

    La felu` 2 io zic sa fie gulas. Un gulas cu mult ardei tocat marunt, cu carne de vita si cu galuscute din faina si ou, cu un strop de chimen si cu frunza verde de patrunjel. La fel, in bol adanc de lut, cu un vin rosu demi langa el. Har domnului, ai de unde alege.

    Desert: salata de fructe sau o crema de zahar ars ( eu asta as alege, lasa tu programu` inapoi la `90 in cazu` asta ) , cu un pic de coaja de portocala.

    La cina ii dai o cana de lapte rece si 2 Eugenii.

    Somn usor.

  36. Eu l-as invita pe Gordon Ramsay la un pranz de duminica specific familiei mele.
    La aperitiv l-as servi cu visinata autentica ca sa i se deschida apetitul pentru bunatatile care urmeaza a-i fi servite. Pentru felul intai as pregati o supa aurie si delicioasa de curcan cu taietei facuti in casa.
    La felul doi l-as servi pe Dnl. Ramsay cu carnati de casa alaturi de niste crumpi rumeniti impreuna in duba. Nu poate lipsi de la o asemenea masa un vin rosu de Minis.
    Desertul va fi prajtura Albinuta, prajitura mea preferata.
    Gordon, abia astept sa vii la noi! :)

  37. vinete pufoase , coapte pe plita, afumate nitel , cu multa maioneza din oua de casa, totul, pe o paine aburinda proaspat scoasa din cuptor

  38. I-as gati, pur si simplu, reteta lui de wellington cu vita si ciuperci. pentru ca am incercat sa o pregatesc si eu cand a fost publicata intr-una din revistele de bucatarie publicate la noi si nu mi s-a parut ca rezultatul a fost cel pe care l-ar fi asteptat maestrul de la mine. si l-as invita in bucataria mea, sa fie langa mine cand pregatesc reteta si sa imi spuna ce trebuie sa imbunatatesc, si sa imi dea si mie putin din spiritul lui din Hell’s Kitchen. Pentru ca e extraordinar!

  39. Adi, maestre, eu unul nefiind bucătar nu-i pot găti lui Gordon; da’ l-aş aduce la socrii mei în curte (undeva pe lângă Făgaraş) şi i-aş pune România întreagă pe masă. Uite cam aşa:

    La antreu, un platou rece de brânzeturi şi alte produse animalice:
    – un boţ de brânză de burduf din Rupea sau Feldioara, iute-iute, pişcăcioasă şi rapidă dar cremoasă, care-ţi umple gura de aromă şi sufletul de regretul că nu mai e altul (când se termină…)
    – un „rătund” (=sferă) de brânză de vaci dulce, frecată cu mărar (sau pătrunjel, după gust) şi – poate – puţin unt de oaie, cât să facă sfera alunecoasă şi să-i aducă o adiere de aromă, pe fondul căreia ascuţişurile savuroase ale plantei aromate aduc mici extazuri papilare (cui îi place poate să adauge şi usturoi sau piper în amestec)
    – o felie de brânză în coajă de brad de la Bran, care asaltează neruşinat ochii, nasul şi palatul şi fac limba să înoate în plăcere, răşină şi – poate – fum;
    – o felie de caş afumat de prin Covasna, care scârţâie între dinţi şi lasă pe gâtlej, către omuşor, o vagă amintire de fum de vatră ciobănească muuult după ce te-ai uimit de aromă;
    – o felie de telemea de capră, cu aromă ca lovitura de ciomag a baciului moldovean dar din care mai vrei, şi mai vrei…
    – un ţilindru de praz umplut cu cremă de ficat, brânzeturi, unt şi ierburi, ca o ţeavă de tun care împroaşcă cu aromele cărnurilor şi ale brânzeturilor, cu şrapnelele ascuţite ale ierburilor şi învăluie totul în dulceaţa iute a netrebnicei rude sărace a cepei;
    – o şatră de feliuţe mici dar bogate de slană afumată ca pe la Făgăraş, de-aia subţirică (să nu-ţi umple gura), cu un fir de carne, afumată până nu mai poate, de-abia adusă de la gheaţă şi care amorţeşte creierul de-ţi dansează simţurile pe ritmurile drăceşti ale fumurilor şi aromelor;
    – un regiment de feliuţe de ghiudem sau babic, încăpăţânat de tare, dar care – dacă-l ştii mesteca – te prăbuşeşte sub cascada sa de savoare.

    Evident, totul antamat ardeleneşte cu un ţoi-două (bine, hai trei) de palincă de prune trasă de două ori şi îndoită cât să-ţi amorţească limba şi s-o cureţe pentru inundaţia de gusturi şi arome care vin după. Şi un pelin de mai, amărui şi uşor şampanizat, care pişcă numai cât de-o aluzie, să spele grelele antreuri şi să facă stomacul să mai vrea şi restul mesei.

    Ca fel principal, o ciorbă rădăuţeană, bogată, cremoasă, în care înoată bucăţi de piept de pui, gogoşari muraţi şi legume prin ceaţa de dresură de smântână; alături nu pot lipsi mujdeiul, ca o cremă (crimă?) de asalt al simţurilor precum a fost asaltul de la Plevna; ardeiul subţire, iute dar nu focos, care doar ascute simţurile şi face sete; şi pâinea cu cartofi de la Târgu-Secuiesc, bogată, plină, aromată, cu coajă tare, maro şi plină de gust. Totul stropit, de plăcerea gâtlejului, cu un pahar (nu mai mult) de Zghihară de Huşi sau Fetească de Jidvei, turnată uşurel dintr-o sticlă brumată, să potolească arşiţa usturoiului şi a ardeiului.

    Continuăm, prietene, cu o porţie zdravănă de păstrăv la hârzob ca prin Bucovina, pentru că nici o masă nu e completă fără o aşa desfătare. Să desfaci cu briceagul hârzobul de cetină, direct pe masă, şi să descoperi păstrăvii afumaţi la fum iute de cetină, care-ţi amestecă creierii (şi papilele) cu mixul de carne cu aromă discretă de peşte, dulceaţa păstrăvului şi învelitoarea aspră-iute de cetină arsă.. ehei, dragul moşului, nu mai pomeneşti azi aşa ceva! Pui alături un boţ de mămăligă aburindă şi un pahar de Fetească Neagră de Sâmbureşti (da, vin negru la peşte; merge!) şi oftezi.

    Cine mai poate, are la dispoziţie o tuslama să pună capac mesei: burta, tăiată fideluţă şi bine fiartă, înotând în sos de usturoi şi hrean care învie, aduce la viaţă şi-ţi face papilele gustative să danseze e felul ideal să mori cu burta plină. Să mori de ciudă că eşti plin, evidamente! Alături nu uităm a aduce o Băbească de Nicoreşti, un vin fructat şi „nucos”, taninat dar uşor dulceag, care spală numa’ bine interiorul şi potoleşte arşiţa usturoiului înfrăţit cu hrean.

    La final, pun o gospodină să aducă linguriţe şi un platou de „buldinej” (aşa se spune la mine în Moldova la laptele de pasăre). Găluştelele inefabile de albuş fiert în lapte aromat, pe care abia le simţi pe limbă, înotând în sosul greu de gălbenuş, lapte şi vanilie mi se par un final care poate încununa o astfel de masă. Nu uit, stai liniştit, un pahar (nu mai mult!) de Cabernet Sauvignon (de pe lângă Odobeşti, că acolo iese bine tare).

    Şi, pentru restul serii, un regiment de scoverzi, gogoşele, prăjiturele, poate şi un set de „Pelincile Domnului” (o clăditură de turte coapte pe plită, înşiruite pe verticală cu nucă şi zahăr între ele şi omenite cu un sirop de miere şi rom cât să alunece nepedepsite pe gâtlej), stropite cu puţină Lacrimă a lui Ovidiu, însoţite de porţii ad libitum de Mioriţa XO (coniacul meu preferat, între cele româneşti).

    Poate că Gordon n-o să dea pe spate de uimire; eu, însă, pot muri fericit după o astfel de destrăbălare a simţurilor…

  40. Muresan Adrian says:

    Eu nu i-as gati nimic, cu siguranta m-ar injura prea mult pana sosesc cu mancarea :)))
    Sa fie sanatos.)

  41. Iuliana tanase says:

    Eu cred ca i-as face un menu de peste: as incepe cu somon gravlax,servit cu paine integrala cu unt si un sos special cu iaurt si mere verzi;Felul intai: ravioli umpluti cu scampi ,varfuri de sparanghel,lime..arome,serviti pe o crema de sparanghel facuta cu un „bisque” din scampi.Felul doi: frigarui din creveti si pepene galben ,tinuti la marinat cu ginger,ardei iute,usturoi ,sos de soia,ulei de masline delicat.ca desert as propune un cheesecake racoros cu fructe de padure,sau o ingetata cremoasa cu note picante de ginger!!Ave Gordon…esti un Dio!!!

  42. @ Muresean Adrian: you are a cool dude :)))

    Eu i-as demonstra ca Yotam Ottolenghi ROCKS big time!!!!!!!!

    O mica selectie:

    Tarta de usturoi caramelizata
    Wedges din dovleac in crusta si smintina
    Vinete coapte in coaja cu tahini
    Taietei soba cu mango si vinete
    Supa de primavara din ceapa verde and co.
    Galettes cu linte, baby spanac si iaurt grecesc
    Mini clafoutis

    Hungry already? xx

  43. Adi, am comis o infamie pentru care îmi cer iertăciune: am propus la desertul de ouă cu lapte și vanilie un vin roșu (oh, the pain!…). Nu știu la ce mă gândeam atunci; acum, mă gândesc la o Frâncușă seacă, veselă, zglobie, ușoară, un vin de cursa lungă.

  44. Simon Alexandra says:

    Eu l-as servi cu:
    – paine cu sare, sunca de porc si ceapa verde
    -ciorba de loboda cu toaaate legumele posibile
    -tochitura din carne de porc cu mamaliguta, branzica de vaci cu smantana si castraveti murati
    -chisalita din cirese rosii/albe, visine.. mmmm.
    Si desigur o tuica adevarata de prune :).
    Numai bunatati moldovenesti :D

  45. mmm….supa crema de rosii (din aia cum se face de bunici) cu paine prajita cu usturoi…. sau cel putin asta mi-ar placea sa imi faca mie cineva!

Comments are closed.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close