Salată de ardei copți, friptură și biryani. Plus două vinuri.

277

De Crăciun (cel care a trecut) am primit o casetă cu vinuri din partea domnului Jean Valvis. Am băut o sticlă atunci și ep restul le-am lăsat în pace. Vremea a trecut, eu am uitat de vinurile acelea până acum câteva zile. Aseară am avut oaspeți și am pus vinurile pe masă.  O Fetească Albă de Sâmburești și un Burgund cu aceeași origine. Două vinuri oltenești bine făcute (Burgundul din 2005 mi-a părut senzațional și nici Feteasca n-a fost rea, lejeră, ușor de băut și răcoroasă – asta poate și pentru că am răcit-o bine înainte). Întrebarea e: ce am făcut de mâncare pe lângă vinurile acestea? Ei bine, ce am poftit. Adică o salată din ardei copți (am copt ardeii pe grătar, i-am curățat, i-am stropit cu ulei de măsline și oțet balsamic, și pe ei și pe roșiile cu care i-am ametecat) în care am pus mozzarella (e un producător la Dezmir care face o mozzarella ușor sărată, foarte bună) presărată cu za’atar și niște usturoi copt pe grătar.

 

Ca să nu fie salata singură, am pus lângă ea câteva frigărui din ceafă de porc marinată cu zeamă de lime, coajă de lămâie, sare, piper, coriandru, usturoi.

S-au împăcat bine cu vinul.

Despre biryani v-am povestit aici. Nu reiau poveste, o găsiți cu un click.

Burgundul, v-am spus, de senzație.

Atâta-i povestea de azi. Sper să vă inspire la lucruri bune. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Salut si multumesc pentru postul zilnic de pe blog, nu prea imi incep ziua fara el! In afara de deliciile culinare, mi-a atras atentia recomandarea pentru Burgundul de Samburesti… ai te rog idee unde il gasesc prin magazine prin Bucuresti? Stiu ca Burgundul e un soi destul de rar…

    1. adihadean Author says:

      Mihai, mulțumesc pentru comentariu. Ai putea să încerci la Metro, știu că stau bine la capitolul vinuri.

  2. m-a inspirat cu niste bale cazute pe birou

  3. stiu si eu pe cineva dintre cei care au fost aseara la tine… am auzit ca a fost spectaculos si vinul deosebit… mi-ai facut pofta de un Burgund

  4. adihadean Author says:

    haolică, să vezi mâine…:)

  5. adihadean Author says:

    hiksos, să înțeleg că ți-a mai trecut din dezamăgirea pe care ți-am provocat-o?

  6. Ce culori belea au vinurile ! Si salata aia de ardei copti e suficienta pe caldurile astea…. Dupa 2-3 sticle de vin probabil se deschide pofta si merg si frigaruile :) . Feteasca aia aduce la culoare cu un Tour Balot , nu mai retin anul dar niciodata nu voi uita gustul sublim .

  7. Culmea este ca ultimul articol tot la Nutriday face reclama. Este firesc ca nu toata lumea vede lucrurile asa cum le vad eu, asa ca pe blogul tau tu decizi ce publici, de la femei goale la iaurturi de plastic :P. Eu, ca cititor, daca ma ofensez foarte tare, pot sa nu te mai citesc. Dar nu este cazul, si dezamagirea mea era punctuala referindu-se la articolul ala, nu in general la ce postezi pe blog. Cand am chef sa salivez intru putin la tine, imi dau doua palme si incerc sa fur reteta. Deci… cu sau fara dezamagire iti apreciez munca ;)

    1. adihadean Author says:

      Mulțumesc. Mă bucur că nu-i totul pierdut, isr despre iaurt om vorbi noi odată, plasticul nu-i atât de plastic. Nu trebuie să confundăm părerile noastre cu faptele(știu, tentația e mare).

  8. Delicios!
    Pasca e din aceea cu usturoi sau simpla? Si eu numai acest gen de ”paine” mananc!

  9. dana rusen says:

    ce ai facut tu aici eu am testat in turcia-in adana- akm ceva vreme….acelasi gust si aceeasi savoare le-am simtit astazi knd am preparat acasa ce ai gatit tu!biryani si vinul fac toti banii!multumesc pentru ca existi!

  10. buna ziua,
    urmaresc toate postarile dvs,dar deoarece nu mananc carne, decat peste si mai mult produse in starea lor proaspata, legume si fructe as dori sa gasesc si cateva recomandari de genul acesta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close