UPDATE 2: Pentru că s-a nimerit să am la îndemână și Poșta și lumânările albe, am expediat către câștigători lumânări albe. Asta pentru că nu am vrut să vă las să așteptați două săptămâni până să ajungă la voi (lipsesc din localitate până lunea viitoare, aș fi putut expedia lumânările probabil marți+timpul poștei= cam târziu). Sper să nu fie asta o problemă.
UPDATE: am anunțat cei zece câștigători, și prin mail, la adresele lăsate în formularul pentru comentarii și în reply la povești. Felicitări tuturor, vă mulțumesc tuturor pentru istorisiri, cine-i un pic atent are ce învăța din ele. În curând voi mai avea zece lumânări, dar acelea nu vor fi de dat ci de vândut, pentru o cauză bună. Să fiți sănătoși.
Adrian, care-i ospătar la Camino, face lumânări în timpul liber, care astfel devine timp ocupat. A adus într-o zi niște lumânări, m-a rugat să le fac poze, ocazie cu care mi-a venit ideea asta: cum ar fi să vă dau niște lumânări cu logo-ul meu, respectiv adresa blogului meu? Cred că ar fi fain, nu? Bine, dacă reușim să fim de acord cu asta, vă propun să facem așa: intrați pe pagina de Facebook a lui Adrian, dați-i un like (nu-i obligatoriu dar așa-i frumos, și poate-l stimulăm să și posteze ceva pe ea) iar mie dați-mi o poveste de iarnă, scurtă și cu mâncare, aici, la comentarii. O să premiez zece povești, cele care-mi plac mie cel mai mult. Atâtea lumânări am de data asta (o să mai am, zilele viitoare). Pentru a vă putea da lumânările am nevoie de adresa de mail corectă (o scrieți în formularul de comentarii, nu devine publică), de o adresă din România la care să vă trimit lumânarea și…cam atât.
Plutonul de azi e pe glaben.
Am auzit că o să am și pe alb.
Vă doresc succes și să fiți sănătoși.
PS: aștept povești până Duminică, 27 Noiembrie, 2011 la ora 21.00.
Si povestile unde si sub ce forma?
aici, sub formă de…poveste:)
O poveste de iarna…cand ma gandesc la iarna si la mancare imi vin in minte urmatoarele: casa bunicii, soba, gratarel de ala mic, o bucatica de ficat, una de costita si un carnacior plus (+++++) o felie de mamaliga coapta pe plita !:)Si ca desert mere si gutui coapte in rola…cam multe regionalisme…sper ca intelegi ce scriu!:) O zi buna si spor la bucatarit & postat!!!
bucățiaca aceea de ficat…foioi!
Reteta pentru un Craciun petrecut alaturi de familia (extinsa) din alt oras :-)
Se ia o zi lunga de lucru in ajun de Craciun si bagaje facute pe graba, iar dupa ce ziua de munca s-a topit, se adauga un drum lung cu masina, de vreo 3 ore, la temperatura potrivita pentru a mentine soferul treaz si buna-dispozitia pasagerilor. Indicat este sa se condimenteze compozitia cu colinde, dupa pofta, pentru a intra cat mai bine in atmosfera Sarbatorilor :-)
Dupa ce au trecut cele 3 ore petrecute la temperatura indicata, se iau calatorii si se scot la aerisit in fata portii. Se presara cu fulgi de nea si se pot condimenta, dupa gust si voce, cu colinde si urari specifice Craciunului.
Dupa ce s-au racit suficient si condimentele au intrat bine de tot in compozitie, se pot prezenta bradului de Craciun din casa familiei extinse. Se recomanda a se pune alaturi de platou un pachet mare de servetele, un pahar de vin fiert cu scortisoara si multa, multa buna-dispozitie, care garanteaza sarbatorirea unui Craciun minunat, in familie!
ps: reteta adaptata dupa evenimentele Craciunului trecut :-)
șervețele pentru…?
Sunt foarte frumoase lumanarile, Adi! Ar fi prea mult sa te intreb daca nu cumva prietenul tau face lumanari si pe roz, asa-i? Ca tocmai am idei noi pentru cadourile de Craciun de anul asta :-D
poate pe ce culoare vrei tu :)
Wooooow… Lumanarele faine!
Povestea mea e destul de simpla…
Bunicul meu adora placinta de dovleac, iar in seara de Craciun, pe cuvant ca din cuptorul sobei iese cea mai gustoasa placinta din an. Anul acesta, bunicul va surprinde al 88-lea Craciun. Placinta de dovleac din seara de Craciun a devenit traditie la noi in familie. Bunicul e cel care imi zicea odinioara: „Sa te faci o inginera, tataie. Mare inginera!”. Acum… e mandru de mine.
Acesta e primul meu comentariu aici. Nu promit ca va mai fi altul curand… povestile culinare insa le voi savura in continuare cu aceeasi pofta. :)
oana, mă bucur că o lumânare a deschis poarta asta:)
Lumanari+iarna+placerea de a gati+blogul= primul comentariu.
M-ati nimerit. ^^
Povestea e de demult, cand de Craciun ne strangeam cu totii in jurul bradului. Mirosea a brad proaspat si a coji de portocala. Fratii mei mai mari ascultau la pick-up Hrusca, iar eu furam bomboanele de pom. Mama facea cornulete cu gem si nuca. Acum pentru mine e Craciun doar cand combin aceste elemente brad proaspat si portocale, Hrusca in surdina, cornulete in cuptor…cat despre frati, cu parere de rau… sunt departe.
eu furam cornulețele:))
Buna,Adrian.Eu sincer nu prea gatesc dn doua simple motive si anume nu imi place si niciodata nu stiu ce sa gatesc,si datorita celui de-al doilea motiv te-am gasit pe tine sau mai bine zis blogul tau.In fine pt mine Craciunul acesta o sa fie cel mai frumos ever pt ca este primul Craciun din viata fiului meu si pt ca fiul meu o sa faca 1 anisor in 27 dec.Deci super…..Craciun Fericit!!!
să-ți trăiască. și să fiți sănătoși.
Din pacate, eu nu am amintiri despre Craciun, poate doar ceva obisnuit, un brad, cateva cadouri, dar bunici nu am avut aproape. Dar, imi aduc amitne de cozonacii facuti de mama mea, intr-o albiuta de lemn framantati, cresteau de dadeau peste margini si ii umplea cu nuca multa si cand ii scotea din cuptor, ii rupeam calzi si mancam. Cei mai buni…
cei mai buni sunt făcuți de mame ori de bunici. mereu :).
alina, lumânarea asta se va adăuga la amintirile tale despre cărciun. sper asta, îmi doresc asta. ai câștigat-o. să fii sănătoasă.
Multumesc din suflet, Adi, o sa ma bucure la masa de craciun >:D<
De sarbatori o sa-mi fie dor, mai mult ca niciodata, de „acasa”! Pentru prima oara o sa fiu departe de cei dragi cu care am petrecut pana acum si o sa-mi lipseasca sarmalele si cozonacii mamei, mirosul de brad (ecologisti sau nu italientii din sud impodobesc brazi de plastic…poate ca-i m bine asa) colindele,zapada si cel mai tare o sa-mi lipseasca veselia si bucuria nepotilor mei atunci cand isi vor primi cadourile de la Mos Craciun…
hai acasă:)
Eu imi aduc aminte cand eram mica si mergeam cu sora mea la bunica inainte de Craciun. Ea facea cozonacii cu cateva zile inainte, si erau asa de buni, iar ca sa ne dea sa gustam (tinand cont ca era post) ne rugam sa se rupa vreunul si atunci sa se indure si sa ne dea. Si de fiecare data ne dadea. Erau atat de buni. Imi mai aduc aminte cand stateam in jurul pomului alaturi de sora si nepotei si ascultam si cantam colinde, alaturi de caseta lui Hrusca.
Acum 2 ani inainte de Craciun,ca multi romani care au plecat in tarile calde pt a putea cumpara o casa,ne-am gandit noi sa mergem in tara cu masina.Drumul a fost tare greu..ometii mari,gerul crancen..am avut si accident,greu.Intr-un sfarsit am ajuns acasa in Marele Ajun..MAMA..:-s numai cand spui mama izvorasc lacrimile..Mama nu stia ca venim,dar ca in fiecare an s-a pregatit ca o gospodina desavarsita ce este,cu foarte multe bunatati.Sarmalutele cu varza acra si foi de vitza asteptau cumincioare pe platouri,drobul de miel aburind in tavile de la cuptor,salate felurite si colorate de iti furau ochii,nu vreau sa ma mai gandesc la vestitele prajiturile pe care daca nu le-ai gustat ai trait degeaba..
Anul trecut tot acasa am fost,eram insarcinata si am profitat de asta :)) i-am spus mamei ca vreau sa pregatim impreuna masa de craciun si sa facem cat mai multe feluri dar mai mici(ca sa putem gusta din toate).Bineinteles ca bucuria si spiritul sarbatorilor de iarna pluteau in aer si asta face ca luna Decembrie sa fie cea mai deosebita din an.Anul acesta o sa fie un Craciun trist :( Iarasi suntem departe de oamenii dragi,cum s-a mai intamplat in vreo 2 ani si e greu:( Cine e plecat stie despre ce vorbesc.
Nu as fi postat(de obicei nu prea o fac) dar mi-a atras atentia lumanarea,ptr ca la noi pe masa in special de sarbatori ard lumanari + ca te urmaresc mereu si pe blog si pe fb si multe dintre retetele tale le-am incercat.
Un Craciun Fericit Adi Hadean..SA-TI FIE INIMA PLINA DE LUMINA sa ne bucuri si cu alte retete !
să fiți sănătoși și aproape :)
…De Ignat era întotdeauna ger.Imi lipeam nasucul de geamurile inghetate de la”tarnaţul”casei bunicii si încercam să prind zgomotul făcut de paiele arzande.Nu ieşeam din casă decât atunci cand se simtea mirosul gratarului.Tata transase deja porcul şi pusese pe gratar bucăti grosute de ficat si muschi condimentat.Mirosea a fum,a tuica fiarta,a usturoi si a carne prospata.Era ger,si mancam cu placere ficat cu paine si usturoi,pe care-l „muiam” in sare.Fără tacamuri.Toti erau imbujorati si-si rostuiau treburile cu pricepere.Erau vii.Azi,cei mai multi…au plecat.Ficatul pe gratar nu mare are acelaşi gust.
Iubesc iarna, ador Crăciunul şi felul în care-mi umple sufletul de lumină şi de căldură. Crăciunul meu are, ca pentru mulţi alţii, miros de portocale şi de cozonac, de brad şi nas îngheţat, de colinde şi copilărie. Totuşi, are şi un parfum diferit, special, numai al meu, mirosul din casa bunicii. Bunica gătea de Crăciun cea mai fină Albă ca Zăpada şi cea mai bună prăjitură cu miere de albine. Nu făcea brad, dar avea mereu pe masă o crenguţă împodobită cu câteva ghirlande. Ne aştepta întotdeauna la colindat în Ajun şi ne suna mereu a doua zi dimineaţa să ne întrebe, pe mine şi pe fratele meu, ce daruri am primit de la Moşul.
Într-un an, cu o seară înainte de Sf. Nicolae, am pus în pantofii bunicii un ceas deşteptător şi un lănţişor de argint cu cruciuliţă. Ne-a sunat a doua zi dimineaţa să ne întrebe ce am găsit în ghetuţe. I-am spus să-şi verifice şi ea pantofii, a râs, a zis că Moşul nu vine la ea, am insistat, a închis să poată să caute, m-a sunat iar, avea vocea plină de lacrimi şi de zâmbet, mi-a mulţumit. Astăzi lănţişorul ei îl am eu..
La ea găseam iarna cea mai bună supă de legume cu pâine prăjită pe care am mâncat-o vreodată. O supă care îmi uimea simţurile de fiecare dată, prin simplitatea ei, prin gustul pe care nu l-am mai întâlnit niciodată de când n-o mai poate face bunica…
Povestea mea e mai degrabă un amalgam de frânturi de amintiri, dar sigur are gust de mâncare bună şi miros de iarnă :p.
are un gust…perfect:)
foarte frumos..amintirile nu ni le poate lua nimeni..
Mulţumesc :p
raluca, felicitări, ai câștigat:)
Uite, Adi, eu am câştigat deja un premiu preţios de la tine, aşa că te rog să consideri prezenţa mea ca „hors concours”.
Pentru mine, Crăciunul nu însemna mare lucru în materie de cadouri: caiete, maieuri, un stilou chinezesc. Jucării, aproape deloc. În materie de mâncare, însă, Crăciunul meu a fost aproape întotdeauna altfel. Masa de sărbătoare, obişnuită: borş, sarmale, răcituri (că-s moldovean de obârşie). Dar… ştiam că dacă sunt copil cuminte şi mănânc tot (aş, îmi lăsam loc!) mă aştepta minunea: Pelincile Domnului (sau, dacă eram norocos, venea mătuşă-mea cu julfă) şi „buldinej”.
Pelincile Domnului: o clăditură de turte subţiri, făcute pe plită, cu un pic de arsură pe margine cât să-i dea un relief uşor amărui, tencuite bine între ele cu un amestec de nucă măcinată şi zahăr, cu scorţişoară şi vanilie, din care crănţănitura a fost alungată de o inundaţie de sirop de miere. Muream de ciudă că trebuia să aştept până a doua zi, să se pătrundă bine-bine. Curgea dulcele pe degete, în scobitura palmei şi încleia totul până la cot, dar Doamne! nu mă puteam opri. Mirosul acesta, de aluat nedospit copt pe plită, amestecat cu aroma mătăsoasă de vanilie (batoane! nu esenţă, ca azi), cea amăruie şi taninată de nucă şi dulcele pişcăcios de scorţişoară însemnau Crăciunul Adevărat!
Dacă aveam noroc, apărea mătuşa mea cu julfă: aceeaşi clăditură, dar cu miez de seminţe de cânepă în loc de nucă. Cremos, aromat, cu minunea cânepie lunecând grăbită pe gâtlej… apă, apă! (da’ nu chiar acu’, că mai îmbuc oleacă!)
Iar seara, când ne adunam din nou cu toţii şi ai mei se aşezau la vorbă molcomă, apărea stră-bunică-mea dinspre bucătărie cu Platoul! Era apoteoza Crăciunului, insuliţele nourii de albuş vanilinat, pufos, diafan de mai că ţi-era ciudă că nu poţi simţi mai mult, plutind pe o mare de lavă gălbuie de cremă de lapte cu gălbenuş… ştiam că a venit (şi a plecat) Crăciunul când bluza mi-era plină de pete de „lapte de pasăre” şi eram şi eu, în sfârşit, sătul de dulce… până săptămâna următoare.
sigur nu ești ion creangă reâncarnat?:)
reîncarnat, îmi cer scuze:)
oaauu…meriti toate lumanarile !:))
Adi, nu, nu-s, da’ multam mult! Inseamna o lume intreaga, vorba asta a ta!
Adriana, fac o reverenta. Eu am fost norocos sa primesc de la Adi o carte de bucate (si ma oftic ca nu imi permit sa incerc toate retetele), de-aia cred ca ar fi egoist din partea mea sa mai concurez. E multa lume talentata aici, la Adi!
cetățene, n-am ce-ți face, trebuie să primești lumânarea:)
superb, cetatene Popescu, deie-ti dumnezeu sanatate si sa-ti tie naravul sa mai scrii asa…
Ce te faci ca mi-ai facut pofta …
Sunt innebunita dupa julfa! In fiecare an, in preajma Craciunului, vin parintii cu ingredientele la pachet sa pregatim impreuna faimoasele „turtele cu julfa” ,dupa reteta ramasa de la bunici.De Craciun incepe pelerinajul spre platorile cu Julfa.Oricate retete noi si sofisticate am incercat eu pentru masa de Craciun , nici una nu a reusit sa concureze cu faimoasele turte cu julfa!
Felicitari pentru relatare cetatene Popescu!!!
Am avut si eu cateva Craciunuri, vreo 23, pe unele mi le amintesc, pe altele ba….
De ceva vreme insa ma gandesc la Cracinul ce vine, imi doresc sa ajungem cu bine acasa si sa ne bucuram impreuna cu ai nostri de aceasta sarbatoare.
Langa valoarea spirituala este bineinteles si cea culinara: proaspata de la taiatul porcului, sarmalele, saratelele, cozonacul aburind si vinul fiert fac o rama a Craciunului perfect pentru mine.
Mai imi doresc ceva, si anume ca fiecare familie sa isi permita sa ofere celor dragi bucate traditionale si sanatoase preparate cu dragoste.
Craciun fericit!
multe înainte, ioana.
Poveste de iubire și de iarnă
Pe lângă aroma înnebunitoare a cozonacilor aburinzi scoși de pe vatră de Mama Mare, în prag de Crăciun am tânjit mereu la gândul tradiționalului Ignat și al preparării „porcăriilor”. Părinții mei sunt orășeni, bunicii, o parte foarte orășeni, o parte aproape orășeni, străbunicii prea bătrâni sau doar în amintire pentru momentul în care eu aș fi putut pricepe sau participa la tot ce înseamnă acest ritual. M-am bucurat mereu când primeam preparate de casă, dar am dorit întotdeauna să le fac eu. Îmi place la nebunie să gătesc și fără modestie chiar mă pricep. Însă lipsea ceva, mai precis cineva cu care să dau curs frumosului vis cu parfum de copilărie, iar când a apărut El în viața mea am reușit să creăm un frumos și intim ritual în doi, respectiv tăierea porcului și prepararea cârnaților de casă, a tobei, maioșului, vereșului, niulei, a minunatei slănini ardelenești (tot ce știu în această privință am învățat de la el, Iubitul meu)… Sunt ani buni de când facem acest lucru împreună și singurul motiv pentru care eu aștept iarna (care altfel, frumos spus, nu prea-mi e în grații) este tăierea porcului, să-mi văd iubitul cum împodobește și de bucură de Bradul de Crăciun, masa de Crăciun, mirosul de lemne arse din șemineu, concertul de colinde și o ieșire la schi cu vin fiert cu tot.
foarte fain, mă bucur pentru voi:)
Multumesc :)
andreea, lumânarea e pentru voi doi. să fiți sănătoși.
Adi, îți mulțumim. O să o avem pe masă în Seara de Crăciun!
Am primit lumânarea, îți mulțumim frumos.
povestea mea,
Incepe in preajma sarbatorilor de iarna cand ma cuprinde o nostalgie a vremurilor in care eram copil ,in casa bunicii mele unde imi petreceam de fiecare data vacantele .Totul era trait la o alta intensitate ,chiar daca nu aveam prea multe posibilitati ma bucuram de orice.Mi-e dor de painea bunicii mele facuta in test ,de mancarea facuta la vatra in oale de pamant si de mamaliga prajita pe plita cu zahar.
Am avut o copilarie parca desprinsa din povestile lui Creanga.
ramona, mie-mi pare rău că nu li se întâmplă și copiilor de azi (mă rog, doar unora)
Povestea mea nu e noua, e cam veche cand friderul din dotarea parintilor era ” FRAM „, iar camara de baza era podul casei din Someseni,iar mancarea preparata de mama era din retetele normale ale unei femei pe vremea ( stiti voi cui ) care avea servciu, copii si toate celelalte.Reteta pe vreau sa v-o spun nu e grea, nu e sofisticata, nu e cu minuni aburibde scoase din cuptorul de paine , dar e o reteta simpla pe care si in ziua de azi o poti gati , chiar daca cumperi din magazine cele trebuincoase, adica :
niste felii groase de carne afumata ( adica sunca mare a porcului = piciorul din spate care se fezanda si afuma intreaga doar cu sare, piper , foi de dafin si se atarna afumata in cui in gura podului=sunca de casa de azi ) felii care se pun pe fundul unei cratite normale. unse cu un pic de untura,apoi se adauga cartofi taiati in 4 sau 6 in functie de marimea cartofului, un pic de de sare, piper si un capac pus peste cratita care era introdusa in cuptor ( ler ptr ardeleni) si apoi cand cartofii si carnea erau moi se pune usturoi taiat felii, se ia capacul si se lasa sa se coaca un pic de la caldura pana se fac crocanti pe exterior cartofii. Atat.
Se topesc in gura la mancat mai ales daca totul se drege cun un vin aspru facut din strugurii din curte.
Pofta buna !!!!
am salivat din greu în ultimele minute, citind comentarii. tu nu mă ajuți deloc:))
mirela, felicitări, ai câștigat lumânarea!
Povestea mea o sa fie
Sub forma de … poezie!
(Că tot se colindă-n cer:
Leru-i Ler!)
Când crapă molia-n grindă
Ş-aiturile-s oglindă;
Iar cârnaţul afumat
De pe rudă, s-a tăiat
Şi în lespede s-a pus
– cu colaci cum alţi nu-s! –
Colindătorii o să şadă
Şî pă prispă, şî-n ogradă!
Cu reţete á la Hădeanu
Să trăiţi, bine, tot anu’!
Leru’i Ler!
grozav!:)
teodor, să fii sănătos. ai căștigat o lumânare :).
Adi, mare mulţămită!
Cândva o să-ţi dau o pită
din cuptorul „cel mai cel”:
– ăla de la Dobricel!
=D>
Să înţăleg că-mi dai 3 lumnini?…
maximum una :)
m-a lumina şi aia!…
Povestea mea e impletita cu fire de zapada groasa.Cu mainile bunicii impodobind viitoarea sorcova din brad proaspat adus din padure.Cu mirosul de cozonac.Cu ochi curiosi de copila urmarind procesul „facerii” pufosului desert.
Bunica avea propria reteta, punea niscai prafuri magice cand nu ma uitam.Asta pentru ca aveau un gust deosebit, pe care nu am reusit sa-l reproduc.
Trebuie neaparat sa imi gasesc propriul praf :)
simona, primești de la mine o lumânare, să te ajute să găsești praful de care ai nevoie:)
Adi, dupa ce am stat 10 minute in frig de am colindat, cand am intrat in casa au inceput sa curga robinetele :-)) Asa ca servetelele sunt absolut necesare
Nimic nu-i mai frumos ca aceasta sarbatoare de Craciun!!! Nu pot sa nu-mi amintesc Craciunul de altadata, mai exact cel petrecut in famile si cu cei apropiati.In Ajun plecam cu verisorii mei la colindat prin nameti mari, cu nasul si mainile digerate, ne fugareau cei mari de la usile unora, ne bateam cu zapada, adunam banii facuti din colindat in manusi, dupa care pierdeam manusile :)).Superb!!! Ajungeam acasa unde mama, abia ce termina bucatele specific Craciunului si nu ne lasa sa ne infruptam dar de unde ca si tabaram in camara si gustam din tot ce era:cornulete cu nuca si rahat facute cu untura, fragede de-mi lasa gura apa, cozonaci cu multa nuca, chisca cu mustar, carnati si pastrama afumate in lemn de brad, racituri de cocos, ofofoffof si cate si mai cate…Partea cea mai fumoasa este ca acum desi mi-am intemeiat o familie si am si o fetita minunata pot sa ma bucur in continuare de aceste clipe pentru ca in Ajun fug impreuna cu ai mei la Mama unde ca de fiecare data ne asteapta cu aceleasi bunatati!!!Ii multumesc din suflet ca exista si ca e Mama mea!!!
Cand zic iarna inseamna automat Craciun, pe care nu mi-l pot imagina altfel decat acasa, cu ai mei. Cu mama agitandu-se fericita ca ii e casa plina, cu bunicuta mea scumpa care pregateste julfa(ceva dulce ce numai in Moldova gasesti). Ador cum miroase toata casa a mirodenii, a portocale si cozonac. Mama mea nu concepe Craciun fara sarmalute in foi de vita(ca alea ne plac noua mult), salata de beuf si friptura rece(asa ii spune ea la o mancare cu carne de iepure). Ca bonus ne da si racituri din carne de curcan si niste chisca(caltabos).Pe cand tata traia, Craciunul era o adevarata aventura. Dupa ce terminam cartofii copti in rola( cuptorul sobei) si racii(gogosi umplute cu gem), fugeam la pomul impodobit si mancam bomboanele,iar in locul lor puneam pietre, sa nu cumva sa se prinda mama de ce facusem. Si de parca toate astea nu ar fi fost de ajuns, de Anul Nou urma alt ospat. Cu pomana porcului, carnati si muschiulet de porc afumat si nelipstia tochitura moldoveneasca cu branza framantata(tot ceva bun facut de mama). Nelipsit e si vinul din strugurii care i-am cules asta vara si care nu ne da dureri de cap. Si cu toate bunatatile astea, cel mai important si mai frumos e ca a mai trecut un an si ca suntem tot impreuna de sarbatori. Mi-as dori ca macar o data, toata lumea sa aiba parte de sarbatori ca ale mele, pline de iubire si magie.
carmen, m-au convins pietricelele tale. felicitări, ai câștigat o lumânare.
Multumesc din suflet.
Este primul premiu castigat vreodata de mine. :)
Mie iarna-mi aduce mereu aminte de bunici. Cand eram inca in scoala generala, mergeam mereu la ei dupa ore. Si bunicu, saracu, venea mereu sa ma ia, astepta in fata portii, ca de, era intuneric deja. Nu stateau departe…si la bunici era mereu cald si mirosea a mancare, si bunica ne facea tot ce stia ca ne place. Nu facea cozonaci numai daca eram si eu acolo, sa o ‘ajut’. De fapt stateam sub masa si sterpeleam din aluat cand nu se uita. Eh, stia ea ce stia…si-acuma mai fur din aluat. Mie-mi facea si niste gogosele tare bune din aluatul ala, intindea o foaie mai groasa si taia cu paharul, asa-mi placeau. Si-acuma ma cheama la cozonaci, si ma duc in fiecare an. Fiecare ninsoare-mi aduce aminte si de bunicu…cum venea el tot timpul dupa mine. Acum nu mai e, si mi-e tare dor de el. De-abia astept cozonacii de Craciun.
Ah, n-am comentat niciodata pe site, dar m-a starnit povestea asta de iarna si mi-am adus aminte…
Grozave retetele, Adi, si foarte frumos stilul tau de scris. Am incercat mancarea aceea cu gogonele mai demult, a iesit grozav ;)
Povestea biscuitilor
Acum vreo doua ierni baietii mei, care aveau pe atunci 9 ani si 5 ani, m-au pus sa promit ca vom orna bradul si cu figurine de turta dulce. Toata saptamana am fost foarte ocupata sa fac curat, sa alerg dupa cumparaturi, sa pregatesc cozonaci si de ale guri. Nici prin cap nu imi trecea sa mai fac si figurinele de turta dulce. Dar, pentru ca asa trebuia sa se intample, pe data de 24 decembrie „fetelor” li s-a dat drumul la ora 10. Am ajuns acasa si nu mai aveam nici o scuza sa nu ma apuc de biscuit in afara de faptul ca totul stralucea de curatenie, mirosea a cozonac, ca doar terminasem pe la 2 noaptea de copt, eram obosita si asa ca ne-am pornit la treaba. Nu are rost sa spun reteta, face parte din colectia clasice. De asemenea nu are rost sa descriu ce a fost in bucatarie, unde s-a varsat faina, sau pe masa din sufragerie unde s-au ornat brazi, mosi, stele si alte cele. Mai bune ar fi fost niste fotografii. Dar, ca sa nu va tin mai mult, tot ce pot sa spun este ca au fost cele mai frumoase si mai gustoase ornamente. De atunci a devenit traditie.
Mihaela Ungureanu
Cel mai frumos Craciun se intampla atunci cand,dupa ce avem casa si bradul impodobit,cand in casa miroase frumos a cozonac si brad,mergem cu totii la sora mea.Este cea mai buna sora si nasa ever! Cu atata drag ne asteapta si ne intampina pe toti! Curtea frumos impodobita de sarbatoare,casa la fel,miresmele din casa,bradul…bradul caruia ii dam ocol cu totii,punand sub el micile cadouri pe care ni le facem unii altora.Ascultam-cantam colinde,la masa ne asteapta bunatatile…da,stiu,cu totii gatim cam aceleasi feluri de Craciun,dar parca este altfel atunci cand stam cu totii la masa in zi de sarbatoare…supa aburinda cu taitei fini-fini,friptura frageda si aromata,carnatii deliciosi,snitelele!Oooo,sa nu uit snitelele!Stiti ce snitele bune face sora mea? Muraturile la amintirea carora imi lasa gura apa…si nelipsitul cozonac!Desi face si alte prajituri,cozonacul nu lipseste niciodata,pufos si cu nuca,oricat ai fi de satul,nu te mai poti abtine de la o felie de cozonac.Din cand in cand,cumnatul meu fuge sa mai puna pe focul semineului.Se intoarce rontaind o bomboana din brad,cu un zambet poznas,ca un copil prins asupra faptului.Cand ne ridicam de la masa,ne adunam in jurul bradului si desfacem cadourile,ascultam trosnetul focului in camin.Ne simtim copii ca si copiii nostri.Depanam amintiri,facem poze…timpul trece pe nesimtite si plecam acasa.Primim fursecuri pregatite cu drag,in cutii special facute si legate cu fundite rosii de sarbatoare.In poarta,la plecare,ne despartim cu greu.Pentru mine,asa este Craciunul de vis.Cu colinde,familia,bradul si mancarea traditionala pregatita cu drag si din suflet.
Amintirea cea mai frumoasa din preajma Craciunului este legata de bunica, nu de tot ce gatea sau cum punea masa si nici de cadouri. Ci de felul in care framanta painea si cozonacii. Se trezea cu noaptea in cap, se spala, se imbraca cu haine albe, curate, speciale pentru acea indeletnicire, zicea o rugaciune lunga, pe soptite si se apuca de treaba. Avea o covata maaaaaaaare, cumva innegrita de cate a vazut la fiecare tura de Sarbatori, lemn ciobit intr-o parte, dar atat de familiar. Noi motaiam in patul de langa soba si ne trezea nu zgomotul, pentru ca bunica framanta linistit, cu rabdare, ne trezea mirosul acela incredibil de faina, drojdie, de ceva ce urma sa fie foarte bun. Ore intregi treceau cu bunica framantand langa geamul aburit, focul langa noi, afara ninsoare si liniste. Avea rabdarea aceea pe care astazi nu o mai are nimeni, in vremurile cu masini de framantat si multa viteza. Mai stateau aluaturile la dospit o gramada de vreme si noi ne incercam norocul la atins, stiam ca ne va fugari bunica „Imi stricati bunatate de aluat”, dar radea…. Nu are rost sa va mai spun ce paine dumnezeiasca iesea in cuptorul de lut sau ce cozonaci…. dupa o saptamana inca mancai din ele, erau la fel de pufoase, ca buretele….Mirosul acela si bunica aplecata framantand sunt cele mai pretioase amintiri ale mele din prag de iarna. Sigur ca ar mai fi ghetutele puse in ferestrele mari, sasesti, in care de fiecare data era obligatoriu si o bota, ca Mos Nicolae nu prea glumea:)….. dar asta e alta poveste, frumoasa si ea….sa aveti o iarna superba
Neuitatele arome
Intotdeauna Craciunul e legat de amintirea buncii care facea cozonaci in covata. Ii facea pentru ca asta imi placea mie sa mananc cel mai mult dintre toate. Era un intreg ritual, de la pusul la crescutul aluatului, pana la cozonacul cu crusta deasupra ce se vedea in cuptorul cu lemne. Era plin de nuca. Daca nu era cu nuca, nu mancam. Si biata bunica-mea facea pe plac ghemului de om cu gura mare. Nu pot sa uit, desi au trecut niste ani de cand bunica mea s-a dus, aromele de aluat copt, de rasina de brad si uneori de gerul care se strecura cand se deschidea usa de la intrare.
Pana la urma preparatul mancarii vine, de fapt, ca o completare a sufletului celui care gateste.
Asta insemnand ca poti intra in memoria unui om pentru eternitate, fie si cu un cozonac cu nuca.
Si bunica-mea avea un suflet cat cel mai aburind cozonac cu nuca!
Lidia
lidia, felicitări, ai câștigat o lumânare:)
Multumesc frumos! Sa fii sanatos si la fel de inimos!
pentru mine craciunul inseamna intotdeauna sarmalele bunicii de acu’ cateva decenii, facute in oala de lut, cu „chisca” si mult cimbru, pus gospodareste pe langa sarmale. lua oala de lut, plina ochi si printr-o miscare magica scutura oala si se suceau toate sarmalele intr-insa, sa se patrunda bine pe toate partile. si mai era miracolul prajiturii facuta cu cacaua pe care o salva un an intreg (cine mai tine minte cutiile alea galbene de cacao, sea gull?). oala inca mai exista, povestind prafului adunat pe ea ce vremuri de glorie erau odata…
Povestea mea incepe cu multi multi ani in urma, cand bunica mea facea traditionala (si simpla) ei prajitura cu foi si umplutura de mere calite la foc domol pe coltul sobei…Temperaturi undeva la minus 25 de grade, zapada pana la genunchi, geamuri cu flori de gheata si un motan cuibarit intre lemnele pregatite sa ne incalzeasca casa si sufletele, toate undeva la limita dintre judetele Mures si Harghita…Spre bucuria mea, inca mai pot simti mirosul merelor calite pentru ca bunica, desi a implinit anul acesta 80 de ani, continua sa ne pregateasca (si) prajitura ei cea buna…yam-yam:) Abia astept Craciunul, trebuie sa recunosc…:D
A fost odata o seara de Craciun cu zapada de 1 m grosime, cu suier puternic de crivat si scrasnet din dinti de zapada. A fost odata o fetita de 10 ani, cu nasucul si limbuta lipite de fereastra, cu ochisori iscoditori ca doar-doar aude clopotei si vede o urma de sanie in noapte. Intr-o mana tine o bucata de prajitura din foi umplute cu gem si nuca (cred ca se numea „Greta Garbo”, reteta veche si cam comuna printre gospodine, dar foarte buna!, din care cazusera firimituri la picioarele ei, stransese bucata prea tare in mana din cauza emotiei asteptarii Mosului! In casa se simte miros de brad, scortisoara si sarmale. Sarmale cu varza cruda, fierte in vin si cu macris, pentru nitica acreala. Uff! E asa obositor sa astepti concentrata la geam! Iar va sosi dupa ce adormi franta!
Poveste de iarna, scurta si cu mancare: Nimic nu se compara cu o friptura din aia proaspata care o faci in ziua cand tai porcul. Are un gust specific cu care nu te mai intalnesti in cursul anului. O singura data pe an. De fiecare data cand vine iarna, eu la asta ma gandesc. Desigur, ca in ultima perioada lumea s-a emancipat, arde porcul cu butelia de gaz. Dar mai demult se ardea cu paie. Era un adevarat ritual in acele vremuri, cand se taia porcul la tara. Mi dor de vremurile alea…Dar parca prea devenim nostalgici :)
Adi, văd că nu duci lipsă de povești. Nu cred că e cineva care să nu aibă ce povestii despre iarnă.
De cand eram mic, cel mai așteptat moment al iernii era Crăciunul. Magia sărbătorilor ne încălzea sufletul, fiind alimentată în special de tradițiile bătrânești, pe care le respectam cu sfințenie an dupa an, cea mai importantă fiind pițărăii.
Totul începea pe 23 decembrie, cea mai lungă zi a anului. Deși avea tot 24 de ore, așteptarea o făcea să pară de 40. Fiecare copil stia că în dimineața de Ajun trebuia să mergem în pițărăi.
După ore foarte lungi, seara se așterne peste orășel. Am grijă să mai verific o dată echipamentul: ghete, mânuși, căciulă, săcăteu și pornesc spre casa prietenului meu. Noi eram mai norocoși deoarece bunica lui stătea in ultima casă din oraș, locul unde urma să inceapă totul.
Câteva ore mai târziu eram deja instalați în casa bunicii și ne pregăteam de culcare. Ziua următoare avea să înceapă foarte devreme, la ora 5. Cum era de așteptat, din cauza emoției și bucuriei, la ora patru și jumătate nici unul dintre noi nu mai avea somn. Mergem, deci, să o trezim pe bunica (devenită și bunica mea, pentru că in fiecare an eram prezent acolo). Surpriză! trezește dacă ai pe cine. Bunica ne aștepta deja la bucătărie, având pregătit în cuptorul sobei un dovleac copt, menit să ne aducă noroc tot anul urmator dacă era mâncat în Ajunul Crăciunului și într-o oală pe plită se încălzea tocana de murături, o delicatesă într-un post atât de lung. Ne terminăm repede porțiile și ne echipăm într-o suflare. Pe soba din cameră, într-o farfuriuță, ne așteptau doua bucățele de untură de gâscă, ușor încălzite, păstrate special pentru a unge ghetele cu ele, făcându-le în același timp și lucioase și, cel mai important, impermeabile. Toate pregătirile se termină cu ritualurile menite să aducă prosperitate. Primim câte o mână de grâu fiecare și, după ce spunem toate urările pe care le știam atât de bine, îl aruncăm pe casă. Bunăstarea întregii familii era de acum asigurată.
Este încă întuneric, singura sursă de lumină fiind Luna, ale cărei raze se reflectă în zăpada atât de pură și de albă. În curând ne strângem toți copiii din orășel(nu foarte mulți) la un loc și pornim pe stradă, din poartă în poartă, unde suntem așteptați cu bucurie de către fiecare familie și ni se oferă câte ceva, după posibilități: colăcei făcuți pe vatră, mere, pere și dulciuri. Un bătrânel rămas singur ne așteaptă în poartă să ne ofere nuci adunate chiar de el. Asta e tot ceea ce își permite să ne dea, dar o face cu bucurie în fiecare an.
Cu traista plină ce atârnă greu pe umăr si obrajii înghețați ajungem acasă. Mama ne așteaptă cu masa pusă. Cârnați undiți, șuncă fiartă cu usturoi și boia de ardei dulce, brânză proaspătă de vacă, caltaboși și tobă de porc. Pentru noi postul a luat sfârșit cu o zi mai devreme.
dragoș, felicitări, ai câștigat o lumânare:).
Mulțumesc, Adi! O să o pun la loc de cinste, pe masa de Craciun. În felul asta sper ca și mâncarea făcută de mine să arate măcar pe jumătate la fel de bine ca a ta.
AM CITIT TOATE POVESTILE SI PARCA TOTE SEAMANA INTRE ELE.APROAPE TOTI AU LEGAT PERIOADA SARBATORILOR DE IARNA CU BUNICI,CU GUSTUL PLACINTELOR SI A MANCARURILOR PE CARE NU-L MAI SIMTI NICIODATA LA FEL DECAT ATUNCI CAND SUNT FACUTE DE BUNICA.SI EU ASI FI POVESTIT TOT LA FEL.FELICITARI PENTRU TOT CE FACI AI O ENERGIE DE INVIDIAT.
Am cam n-am fost pe faza de data asta… DAr, cu gandul, ca poate totusi vor mai fi lumanari cadou…ma voi gandi la o poveste de craciun! :)
Sau poate cu iepurasi, ca doar asta e mai aproape…