Meniu nou, stereotipuri și bucurie

370

Nu mi-a luat niciotată atât de mult (cam o oră) să încep să scriu un articol pe blog. Se pare că-i tot mai greu să spui ce gândești fără ca unul sau altul să perceapă asta ca pe o jignire. Da, articolul e despre lucruri frumoase petrecute în week-end dar povestea trebuie pusă într-un context care are accente prea puțin măgulitoare pentru un număr de omeni. În mod normal n-ar trebui să mă intereseze dar, iată, mă interesează, nu atât pentru că m-ar mustra conștiința ci mai degrabă pentru că știu din experiență că în momentul în care un om se simte mustrat, devine defensiv (am trecut pe acolo, încerc să mă educ fără încetare pentru a depăși starea, de ceva vreme îmi iese bine) și pierde din vedere esențialul, adică lecția pe care  o are de învățat. Sigur, lecții avem de învățat cu toții și, vă spun drept, prefer lecțiile pe care le primesc, acelea mă fac mai bogat, mai înțelept. Totuși, sunt și lecții pe care trebuie să le dau, nu pentru că mă socotesc mai deștept decât alții ci pentru că vreau să-mi fie drag de țara mea, de lucrurile care se petrec în ea și de felul în care evoluează națiunea din care fac parte. Dacă într-o zi n-oi mai putea, o să aleg alt drum, altă țară, alt sistem, Până atunci, încerc să-l fac mai bun pe acesta, că-i singurul pe care-l am/avem.

hadean

Am început să lucrez pentru Helen’s Place încă din iarna trecută. Am fost de mai multe ori la Botoșani în timpul acesta. Drumu-i frumos dar greu, provocarea a fost și este cu atât mai mare cu cât Botoșaniul e, din câte am învățat în ultimul an, o Românie în miniatură, cu o economie greoaie, oameni inimoși, oameni invidioși, oameni educați, oameni limitați, oportunități puține și lipsuri multe. Am încercat să descifrez sursa necazurilor pe care le are localul mai sus pomenit. Viața e complexă și are multe aspecte, dacă-mi permiteți. Pe de o parte, acolo s-au făcut toate greșelile posibile în ceea ce privește afacerea asta cu mâncare. Ba chiar s-au inventat unele noi, special pentru acest local. Nu contează, toți facem greșeli, fiecare dintre noi inventează una nouă când s-a săturat de cele vechi. Important e, în acest caz, că proprietarul a realizat că face greșeli și, înainte de a-și lua rămas bun de la afacere și de la banii investiți în ea, a decis să-i mai dea o șansă. Pe de altă parte, e de luat în calcul contextul. Adică societatea căreia i te adresezi. Ai un oraș cu 90.000-100.000 de locuitori. Ai darul de a face mâncare extraordinară (am dus cu mine oameni din exterior, doar pentru a verifica și supra-verifica faptul că mâncarea e bună-bună, cinstită și plină de gust, savuroasă și autentică în măsura în care un lucru mai poate fi autentic în zilele noastre). Ai drept concurență un local de la marginea orașului, în care mâncarea vine în porții enorme, de o calitate cel mult mediocră. Mai ai niște baruri/braserii/restaurante de duzină și mai ai drept concurență un restaurant considerat „de fițe”, în care plăteși 80 de lei pentru două ciorbe bază în care ai primit câteva cuburi de carne de vită fiartă în apă, scoase din frigider (mizerabil fel de a trata mâncarea și clienții) și pe o porție de coaste (fără garnitură) nu mai bune decât cele pe care le-ai putea mânca în parcare la Kaufland (dacă ar trece de la mici la coaste). Asta am sesizat eu, studiind puțin obiceiurile de consum ale botoșăneanului care iese în oraș: vrea să mănânce fie mult și prost, fie prost și scump. Nu se îndreaptă foarte mulți spre zona de echilibru, în care porția din farfurie are o dimensiune decentă, firească, gustul e cel care trebuie, mizeriile prefabricate lipsesc și prețul e unul corelat cu calitatea și cantitatea. Nu-i normal să dai 11 lei pe 350 de grame de ciorbă bază cu carne fiartă în apă dar, în același timp, să spui că 500 de grame de borș cumsecade nu merită mai mult de 8 lei (e doar un exemplu), după cum nu e normal ca o porție de ciorbă să aibă 500 de grame.

Multe lucruri nu-s normale și avem cu toții multe de învățat. În acest sens, am încercat și am reușit să aducem la Helen’s place un număr de 40 de oameni care să guste lucruri din meniu, nu invențiile mele sau fanteziile colegului Tătaru, pe care l-am luat de lângă familie în zilele lui libere și l-am dus la Botoșani să rămână prost (e un fel de a spune, lipsit de eleganță dar necesar pentru a fi cât mai elocvent), vorba tabliodelor, când dă de coastele de la Helen’s place ori de borșul de văcuță gătit temeinic. Am alcătuit un meniu de degustare cu cinci farfurii. Un antreu rece – tartină cu zacuscă de caras, tartină cu zacuscă de ciuperci de pădure, tartină cu cremă de brânză (toate astea, inclusiv tartina, făcute în casă), plăcintă cu brânză sărată și plante aromatice. Apoi o cremă de dovleac (e în meniu o poziție care se cheamă supa zilei, poziție care le permite celor de la restaurant să folosească sezonul pentru a vinde mâncare bună și deșteaptă) cu cremă de ricotta, spumă de lapte și praf de cafea măcinată proaspăt. După asta, mușchi de porc marinat, făcut pe grătar, însoțit de o garnitură de zucchini marinat, fript pe grătar și marinat din nou în zeamă de lămâie și ulei de măsline. Au urmat coastele (mândria casei), alese cu grijă pentru a nu avea prea multă grăsime, ținute o săptămână în saramură aromată, zvântate în fum rece altă săptămână apoi coapte încetișor și aromate cu un sos minunat, strecurat și redus bine. La final, tortul cu trei creme de ciocolată (albă, neagră și cu lapte) și sos din fructe de pădure. Toată masa a fost însoțită de pâinici făcute în casă (nu doar coapte ci frământate, dospite și coapte acolo, în cuptorul propriu). Una peste alta, cam un kilogram de mâncare/persoană în trei ore, la prețul de 56 de lei, preț care a inclus un pahar de vin spumant și un shot de țuică. Destul de multă mâncare, destul de mic prețul, dacă mă întrebați pe mine. Bucătăria a ieșit sub zero, dacă socotim gazul, curentul, transportul ingredientelor, prețul lor și prelucrarea acestora, fără a lua în calcul un onorariu pentru mine sau pentru colegul meu ci doar salariile celor trei ajutoare de bucătar, ale celor trei ospătari, ale omului de la vase, chiria spațiului și dările la stat.

Aici vine partea despre prejudecată: înainte ca oaspeții să sosească, mi s-a spus că mâncarea e prea puțină și că porțiile sunt prea mici, că oaspeții vor fi nemulțumiți. Cu bucurie spun că n-au fost mici. Nu cred că-i o persoană din 40 care să poată spune cu sufletul curat că a plecat flămândă din restaurant. În plus, am ieșit în sală, am vorbit cu oaspeții, am văzut mai multe zâmbete decât spâncene ridicate a mirare Pe de altă parte, din 200 de farfurii, s-au întors în sală cam un kilogram și jumătate de resturi (cu tot cu oase de la coaste). Am studiat farfuriile ce reveneau din sală. O persoană n-a mâncat garnitura de zucchini pentru că „nu mănâncă dovlecei” iar pe o altă farfurie am primit înapoi o bucată de mușchi de porc din două. În rest, mici bucăți de grăsime de la coaste, câte o linguriță din garnitura de cartofi a acestora. O parte din desert a fost cerută la pachet, deci n-a fost prea puțină mâncare.

antreu

cremacrema

O altă prejudecată e cea legată de preț. Mi s-a spus că dacă meniul va fi vândut cu mai mult de 60 de lei, e posibil să nu avem cui să dăm mâncare, pentru că în Botoșani oamenii nu cheltuie mulți bani în restaurante. Mi-am demonstrat mie însumi că în Botoșani, oamenii dau 80 de lei pe două ciorbe din care cu indulgență poți mânca zeama și pe o porție de coaste din care am mâncat doi oameni, o jumătate de porție, de dragul științei nu de dragul coastelor. Un preț corect pentru meniul nostru de sâmbătă (corect însemnând că, luând în considerare costurile descrise mai sus, bucătăria trebuie să rămână cu un profit modest) ar fi fost de 90-100 de lei. Nici nu mă gândesc că în Cluj n-aș putea să vând toate cele pe care le vedeți în ilustrația articolului, cu mai puțin de atât. Și să știți că în Botoșani ingredientele-s la fel de scumpe, mâna de lucru nu-i chiar mai ieftină decât în Cluj și chiriile-s tot cam pe acolo. E posibil deci, ca oaspeții noștri de sâmbătă să fi fost dispuși să plătească mai mult pentru meniul oferit. N-avem de unde să știm dacă-i adevărat ori ba dar trebuie să căpătăm destul curaj pentru a ne respecta clienții până la capăt, inclusiv prin stabilirea unui preț echitabil. Vă rog să nu interpretați greșit acest paragraf, nu arunc nimic în față nimănui, cu atât mai puțin prețul, în cazul de față vorbim despre o pierdere asumată din dorința de a arăta că mâncarea e bună – e o cheltuială de marketing, dacă vreți – în general însă, e bine să știm că lucrurile au o anumită valoare și că în valoarea aceasta se regăsesc o serie de costuri pe care nu le vezi cu ochiul liber. Dacă ele ar fi transparente, posibil că nici localurile n-ar mai pierde bani, nici clienții nu s-ar simți furați.

crema

muschi

PS: Proprietara localului mi-a spus să nu scriu lucrurile pe care le-am scris mai sus, că se supără lumea, ori că alți oameni care au restaurante se vor simți atacați și vor spune că am fost pus s-o fac. Mă tem că dacă mă opresc din spus, ne întorcem la zero, adică acolo unde nu ne convine dar răbdăm în tăcere, sperând că ne va salva cineva. Breaking news: nu te salvează nimeni, trebuie să te salvezi singur, mai întâi realizând că ai o problemă, vorbind despre ea și schimbând situația cu una care te ajută mai mult.

coaste

coaste

PS2: Tătaru, care-i cel mai „tras cu cheița” om pe care-l cunosc, în ceea ce privește bucătăria (curățenie, igienă, respectarea rețetelor), s-a recunoscut învins, adică a găsit pe cineva mai ceva decât el, în persoana doamnei care conduce localul.

tort

tort

PS3: Dacă lucrez pentru un restaurant sau altul (unii dintre clienții mei sunt cunoscuți publicului, alții nu), nu înseamnă că nu pot să vorbesc în public despre mâncarea servită în localurile în care mănânc. După cum nu mi-e jenă să spun public care-s problemele în restaurantele pentru care lucrez, nu mi-e jenă să vorbesc nici despre celelalte. Ce-i bun e bun, ce-i prost e prost, n-am mințit niciodată despre nimeni, nu intenționez să o fac acum. Părerile mele despre mâncare nu-s impresii de fată de pension, mâncarea e meseria mea, o iubesc, o fac cu drag și mi-ar plăcea să mă pot lăuda cu 1000 de restaurante bune de tot în România, când mă întreabă un străin unde ar trebui să mănânce.

tort

PS4: Dacă te invit la lansarea unui meniu și accepți să participi la eveniment, te rog din suflet, nu-mi cere să fac special pentru tine ceva de post. Poate mi-ești amic, poate nu știu cum să te refuz, poate nu știi cum să mă refuzi, poate chiar îmi doresc să fii clientul meu, poate chiar îți dorești să mănânci la mine. Te rog să mă respecți și să-i respecți pe cei de la masa la care stai și pe ceilalți oameni din local, care n-au cum să primească meniul tău, diferit și apetisant și acela. Dacă alegi să vii la o degustare, lasă postul acasă, măcar pentru azi. Dacă alegi postul, rămâi acasă, scuză-te frumos și nu face ca o seară importantă pentru mine, să devină seara în care ești mai important decât ceilalți 39 de oameni din jurul tău. Nu te judec, dar nu se face.

Le mulțumesc persoanelor care au acceptat invitația noastră și au fost sâmbătă la Helen’s place. Sper că bucuria lor de a mânca a fost pe măsura bucuriei noastre de a găti pentru ei. Vă mulțumesc și vouă pentru răbdarea cu care ați citit acest articol. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Mai scrie, mai scrie.. Ducem lipsa in tara asta de oameni sinceri si curajosi ca tine.

  2. Eu consider ca in acest domeniu e ca in moda- cineva trebuie sa dea tendintele.Oamenii trebuie educati,invatati ca au aparut lucuri noi, rafinate ce se adapteaza stilului de viata contemporan.Ca mult nu inseamna neaparat si bun si ca poti sa te saturi si cu mai putin dar mai de calitate.Romanii invata repede,sunt receptivi dar trebuie si sa aiba de la cine invata.Ca burtile rotunde nu inseamna neaparat bunastare ci si riscul aparitiei unor boli nemaivorbind de aspectul dizgratios.

  3. Adi, e ca la stiri, cand ni se spune ca „o banca importanta” si-a inselat clientii cu comisioane ascunse, sau mai stiu eu ce. O data, nu e cinstit fata de celalalte banci care n-au inselat, sa fie bagate in aceeasi oala, pentru ca TVul pretinde ca e publicitate. Apoi, nu e cinstit fata de clienti – daca profesionistii nu arata cu degetul beleaua, cine sa educe clientii si, eventual, sa le faca dreptate lor si celor ce incearca sa faca afaceri cinstite?!
    Asa si cu ceea cr scrii tu. Da, probabil sunt unii care se supara. Dar se supara pentru ca au de ce, pentru ca se simt cu musca pe caciula!
    Incredibil pretul meniului! De Bucuresti nici nu s-ar apropia. Ce Bucuresti, de la Rupea in jos, cel putin triplu :-))!

  4. Buna Adi,

    Asteptam sa scrii un asemenea review si confirm cele scrise de tine vis-a-vis de ce poti servi in restaurantele din zona.

    Am servit saptamana trecuta masa de pranz la Helen’s, mi-a placut mancarea foarte mult iar pretul a fost mai mult decat decent dar din ce am observant in restaurant, la ora pranzului serveau meniul zilei (in 20 min oamenii mancau si plecau); noi nu am fost informati despre acest lucru asa ca am asteptat o ora (pe ceas) pana am avut coastele si pizza in fata noastra. Daca eram la cina si aveam timp nu ma deranja asteptarea. Alt minus, s-a terminat stocul de apa minerala si apa plata fix atunci, 3 persone la masa cu o sticla de 0,5 l de apa minerala.

    Datorita gustului mancarii si aspectului farfuriei voi reveni la Helen’s si voi recomanda locul cunoscutilor infometati care ajung flamanzi in Botosani. Ma bucur sa regasesc amprenta ta in acest locusor din orasul natal. Deasemenea, mi-e dor de o portie de paste de la Camino:)

    Felicitari inca odata pentru ceea ce faci,
    Cu mare drag,

    Ramona.

  5. Dacă îmi permiți, poate și denumirea locului are un rol în succesul lui. Helen’s Place e pretențios, e englezit (sau americănit), sună a centru de București. De ce nu un mai simplu și mai corect La Elena (Ileana)? Sau Restaurant Elena? Că, din câte spui tu aici, văd că mizează destul de mult și pe partea tradițională, „ca la mama”. Plus, după cum zicea cineva mai sus, ar trebui să își laude meniurile la prețuri speciale, eventual scriindu-le pe o tablă cu creta și prin reclame la radio. Străinii care vin de prin alte orașe ascultă probabil radioul (în mașină). Nu știu cum e cu ingredientele, că nu am lucrat niciodată în restaurant, dar eu aș încerca să folosesc ingrediente locale de foarte bună calitate (nu știu în ce măsură se poate obține un preț cumsecade) decât să mă aventurez în ingrediente străine și scumpe înainte de a avea un oarecare succes care să îmi permită asta. Spre exemplu, mai bine o plăcintă cu brânză făcută cu brânză foarte bună (Bucovina e la doi pași), dacă asta îmi permite să mențin un preț decent, decât un tort cu trei feluri de ciocolată făcut cu ciocolată de import și care face prețul să sară. Bine, nu știu câtă bază se poate pune pe seriozitatea producătorilor locali…

    1. Alexandra Donaghey says:

      Ana,
      Helen’s place suna englezit poate si datorita faptului ca meniul este mai de bon ton. Si din cate am observat in poze , produsele nu prea sunt de ” Mama Leana ” sau stiu eu ce alte rusticarii. De traditionalisme e cam tara plina , la fel si de placintele rustice unde ti le pleosteste in farfurie , mai rau ca in blidele taranesti. Helen’s place se vrea a fi un loc in care sa mananci cu clasa la un pret nu foarte piperat , cu un meniu care sa faca diferenta intre elegant si celebra poale in brau. Eu personal pun mare pret pe cum arata prezentarea din farfurie si daca ar fi sa aleg intre tortul ala de ciocolata si placinta cu branza , cu siguranta as alege tortul cu desi ca nu ma lesin prea tare dupa ciocolata.

    2. Adi Hădean Author says:

      meniul de la Helen’s place are și colțunași cu brânză dulce ori sărată și plăcintă cu brânză dulce, cu sos de vanilie, și poale-n brâu cu iaurt de casă, la gusătări ori desert, făcute și prezentate ca pentru restaurant. „la mama acasă” e locul pe care-l cauți de obicei la mama acasă. produsele sunt într-adevăr locale, pe cât e posibil. trebuie să ținem cont însă de faptul că în românia nu prea avem cine știe câți producători locali care să poată asigura calitate constantă. e un mare minus din cauza căruia suferă industrii întregi. și, să fim cinstiți, ciocolata nu-i un produs prohibitiv. mâncarea la restaurant nu-i scumpă doar din cauza materiei prime (apropo, poate nu știți că în multe cazuri, carnea românească e trimisă în italia, germania ori austria unde e procesată sumar și trimisă din nou în românia pentru a fi vândută)ci și din cauza chiriei, salariilor,utilităților și dărilor la stat (doar pentru muzica din local plătești în 3 locuri).

    3. Alexandra,

      Încercam doar să fac câteva sugestii. Din câte am înțeles, Botoșaniul nu e plin de lume trendy care să dea năvală after hours la un loc ca Helen’s Place. E Botoșani, nu e București. Din păcate, ai dreptate cu tradiționalismele, în România restaurantele „tradiționale” și-au creat o imagine proastă. Mie însă îmi plac multe feluri tradiționale și prefer în orice moment o plăcintă cu brânză sau o pască unui tort cu oricâte feluri de ciocolată. Am înțeles că Helen are și multe feluri de mâncare tradiționale (borș, colțunași sau coaste, acestea din urmă „rusticării” din State, Germania sau Austria, nu?); prin urmare, denumirea localului în limba română nu mi se pare deloc deplasată. În general, străinii se mândresc cu „tradiționalismele” lor, nu văd de ce nu am face și noi la fel.

  6. Alina Rusu says:

    Te felicit pentru initiativae si pentru dramuirea cuvintelor! Ma inclin!

  7. Plus că, am uitat să spun, în mintea românului, restaurantele „te fură”. Îmi aduc aminte și acum de masa luată o dată demult la Costinești, pe o terasă cu vedere la mare, unde preparatele ne-au fost taxate la suta de grame (și umflate, pe deasupra), iar smântâna, ardeiul iute și pâinea aduse atât de serviabil de ospătar a trebuit să le plătim separat. La un preț piperat, aș adăuga. Bine că nu ne-au luat bani și pentru uleiul și oțetul din salată, ha, ha. De aceea românul preferă să ia un singur fel când merge la restaurant, „ca să nu se înțepe”, și de aceea se preferă porțiile mari. Motiv bun poate pentru a face reclamă meniului, menționându-se că pâinea e inclusă (sau așa ceva).

  8. Laura Laurentiu says:

    Cantitatea exagerata de mancare din farfurii e un fel de paravan de prost gust dupa care patronii restaurantelor ascund calitatea nu tocmai cum trebuie a mancarii. E trist, dar e adevarat si se intampla in Romania la tot pasul. Uite, o sa povestesc pe scurt experienta mea la un restaurant pescaresc din Timisoara, unul foarte laudat si cu multe recomandari favorabile, pe care multa vreme nu l-am vizitat pentru ca aveam ideea ca ingredientele nu pot fi chiar ceea ce trebuie, intrucat n-avem mare in apropiere de Timisoara. Am ajuns acolo intr-o zi, rupti de foame. Am comandat cate o supa de peste si fructe de mare (specialitatea bucatarului) si un platou mediteranean pentru 2 persoane (tot specialitatea bucatarului). Supa ne-a fost adusa in cate un vas ceramic, intamplator am si eu unul identic acasa, o oala de 2 litri cu coada. Chiar daca nu era plina oala, cum isi poate imagina un profesionist ca o portie de supa trebuie sa contina aproximativ 1 litru de zeama consistenta, vreo 5-6 midii, toti atatia creveti, cateva bucati de peste si 4 bruschete mari? Asa arata o portie. Drept e, gustoasa zeama. Bune si bruschetele. Am mancat aproape tot, ca eram tare flamanzi. Ei, acuma: a venit platoul comandat, pe o tava rotunda cu diametrul de 40 de cm. (nu exagerez, am ochiul format). Pe platou, zucchini si rosii la gratar, ardei copti, rondele de ceapa si: 1 dorada mare, 2 felii de ton cam de 150 de grame fiecare, 2 felii de somon cam de 150 de grame fiecare, rondele de calamari, creveti si nu mai stiu cate. Risipa totala, cel putin 2 kilograme de mancare la care ne uitam ingroziti, fara sa ne putem apuca de mancat. Am incercat tonul: facut la gratar pana in stadiul de uscat complet, ba si rece pe deasupra. Somonul, iasca. Am cerut sa-mi impacheteze mancarea si am platit 280 de lei, cu tot cu doua limonade si o bere fara alcool. Din mancarea aia am hranit 4 oameni, care s-au saturat, dar nu au fost catusi de putin extaziati de gustul sau textura ei.

    Chestia e ca mie mi se pare un jaf sa-mi vinzi mancare de de 280 de lei, cand eu ma putea satura cu un sfert din ceea ce mi s-a oferit si de fapt cam atata m-am asteptat sa primesc. Daca ar avea o politica justa de marketing, patronii de restaurant nu si-ar vinde mancarea bagand cantitati pantagruelice pe gatul „victimelor nevinovate” care ajung sa le treaca pragul, ci s-ar gandi cum sa vanda portii normale mai multor clienti.

    1. Adi Hădean Author says:

      eu n-am reușit, după atâția ani de mâncat și gătit prin restaurante, să mă obișnuiesc cu ideea platourilor pentru 2,4 sau mai multe persoane:).

    2. Laura, dacă nu e mare la Timișoara, mult mai de bun simț mi s-ar fi părut să fiți serviți cu oareșce pește produs local, de apă dulce, eventual de acvacultură, există atâtea crescătorii unde se practică „pescuitul sportiv”…din experiență vorbesc, nimic nu se compară cu gustul peștelui proaspăt pescuit, necongelat, dacă se poate.

  9. Alexandra Donaghey says:

    Il iubesc pe baiatul asta. Nu doar pentru retetele apetisante , pentru calitatea si acuratetea de care da dovada dar si pentru faptul ca are curaj s-o spuna verde-n fata. Daca Adi n-ar fi ales sa devina maestru in ale bucatariei cu siguranta ca ar fi fost un jurnalist celebru. Talentul cu care isi scrie articolele , sarea si piperul din ele si faptul ca ne dorim la fel de mult sa-l si citim spune totul. Pacat ca nu sunt Multi ca el. Pacat ca in tara asta oamenii se ascund dupa prejudecati si in loc sa spuna adevarul in fata ajung sa-si barfeasca durerile pe la colturi. N-am sa-i dau eu sfaturi lu’Hadean dar bine ar fi sa nu se opreasca din ce face , pentru ca ce face , face al naibii de bine. Respect pentru munca ta Adriane!

  10. mare dreptate aveti cu postul!ma scoate din sarite cand ii aud pe unii ca postesc, iar pe de alta parte vorbesc urat,invidiaza pe altii,barfesc,fac fel de fel de rautati persoanelor din jurul lor!ei cred ca obtin iertarea doar abtinandu-se de la carne si toate cele interzise pana la Craciun.ce naivi!gusturile se educa,intradevar,numai ca lumea e reticenta la nou.Cum nu la toti le plac importurile gen valentine’s day,halloween,black friday etc, tot asa e si la mancare.omul trebuie sa aleaga.fiecare tara e cu specificul ei.fiecare regiune e cu traditia ei.nu numai in Moldova sunt restaurante ca cel din campul Botosanilor,unde sunt portiile uriase.Si in Ardeal, si in Bucuresti am intalnit astfel de restaurante.eu cu placere ma duc la un restaurant din centrul Sucevei.Oricum,felicitari pentru articol!curs de marketing on-line…:)mult succes in activitatea dumneavoastra!

  11. Nu s-a tastat o cratima in postul anterior.scuze…pour les connaisseurs…:)

  12. Sorin, ospătar Helen's Place says:

    Pentru doamna/domnișoara Ramona,

    Vă mulțumim că ne-ați vizitat. Mulțumim și pentru critici, sunt constructive, ni le însușim, dar numai pe cele corecte.
    În ce privește aspectul privitor la stocul de apă minerală și apă plată. V-aș fi recunoscător, să vă amintiți și răspunsul meu, și anume, v-am spus că nu mai avem apă minerală la 0,5 l dar avem la, 0,75 l. Atunci, ați răspuns că renunțați și doriți un Pepsi. Cam așa au stat lucrurile..

    Vă mulțumesc.

  13. Elena Dascălu, Helen's Place says:

    Pasiune, sinceritate, sfaturi și secrete gratuite, talent, pricepere, lacrimi de fericire, culori, arome, teritorii gastronomice noi sau vechi, așezate mai confortabil și mai frumos, improvizație, generozitate necondiționată… Toate acestea le-am trăit datorită domnilor Adrian Hădean și Ciprian Tătaru, la final de noiembrie, cu ocazia lansării noului meniu, la Helen’s Place. Ne-au smuls emoțiile, înlocuindu-le cu bucuria de a oferi invitaților noștri mâncare cu gust de artă. Nu numai că ne-au explicat, dar, ne-au și demonstrat că, poate exista ultraeleganță și într-o farfurie cu mâncare, condimentând totul din plin cu arome și sfaturi pe care nu le găsești oriunde. Se spune că trebuie să ți se deschidă calea ca să poți porni la drum. Vă mulțumim că ne-ați deschis calea, că ne-ați învățat „să fim ca apa”, ca să putem reuși, și pentru lecția de frumos și omenie pe care ne-ați predat-o.
    Astfel, am putut înțelege cuvintele lui Mark Twain ” Oamenii cu adevărat mari sunt aceia care îi fac pe ceilalți să simtă că și ei pot deveni mari la rândul lor”.
    Respect!

  14. Mie ceva imi scapa la cele pe care le-ai scris mai sus: sa inteleg ca este cineva care nu s-a saturat din meniul pregatit si din cat i se cuvenea in toate farfuriile asternute inainte-i? Iertata-mi fie exprimarea academica, dar cat de ghebos poti sa mananci in mod obisnuit daca un astfel de meniu nu te satisface? Cata lipsa de respect fata de ceea ce numesti hrana ori mancare pentru propria-ti persoana poti avea daca nu esti interesat de raportul calitate-cantitate-pret? Si poate e dovada de rautate, imi cer scuze, dar nu ma pot abtine, sunt curioasa cat sunt dispusi unii sa plateasca pentru a se imbraca intr-un anume fel, pentru ca ambalajul se vede, dar nu ar scoate un banut pentru a plati un ospat decent – in sensul ce mai „boieresc” al cuvantului?! se numeste downshifting…Sincer, iti apreciez si invidiez rabdarea!

  15. Felicitari Adi pentru tot , ce ai scris aici se intampla in toate restaurantele de prin orase mai mici ,lipsa de comparatie duce la asta ,chiar daca e mancarea proasta si scumpa o data, mai toti zic ” sa intamplat asta ” e si tot acolo merg nu conteaza calitatea ce cantitatea.

  16. ileana pacesila says:

    Buna…toate bune si frumoase….te felicit pentru toata pasiunea ta,pentru tot ceea ce iti iese,din momentul cand te apuci de gatit si pana la final…si cum se spune,fara pasiune si dragoste,nu iese mai nimic…iar,aici ai cele doua ingrediente si in plus un mare talent..FELICITARI!!!

    acm vin cu o rugaminte,am tot cautat reteta tortului de la acest eveniment,insa,nu am gasito..ori e pusa bine,ori nu :-)

    mult spor in tot ceea ce faci!

    1. Adi Hădean Author says:

      nu am rețeta. mulțumesc:).

  17. Alexandra Donaghey says:

    Pe cand un Gordon Ramsay in persoana lui Adrian Hadean ? Nu in ale injuriilor ( cu desi ca unii ar merita asta) , ma refer din punct de vedere constructiv , al imbunatatirii calitatii. Un Gordon Ramsay de Romania unde mancarea, localurile se vor vrea a fi in top , cu mai multa clasa , eleganta si bun simt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close