„Dacă mi-e poftă de ceva bun, îmi fac. Când e vorba de făcut mâncare, nu mi-e lene niciodată.”
Simion Felea, 82.
Tata Nonu are 82 de ani. A avut o viață…interesantă. Comuniștii i-au tăiat aripile în tinerețe, i-au luat brevetul de pilot sportiv, să nu cumva să zboare peste graniță. Apoi l-au trimis la muncă silnică, să se învețe minte. Nu s-a lăsat. Nu se lasă nici azi. Vara e mai mult în munte, la cabană. Trebăluiește mereu, ascultă muzică, citește carte după carte. Gătește, gătește bine. Fiind bunicul doamnei mele, nu l-am cunoscut înainte de a o cunoaște pe ea, așa că încerc să recuperez. Vara, urcăm la cabană cât putem de des. Ne cheamă „să facem niște grătare” pe care la face singur. Marinează carnea, face focul, încinge și curăță grătarul, frigr carnea, pregătește garnitura. Noi facem salata. Apoi bem un pahar de cireșată din cireșe amare, făcută de el. Mâncăm. Bem un pahar de vin aromat, făcut tot de el. Îmi place gustul vinului său dar, vă spun drept, îmi pare că-i cumva sățios, îmi ajunge câte un pahar la o masă, ceea ce-i și indicat, între noi fie vorba. Alteori, tata Nonu face câte o tocană. Fără apă, pe foc mic, mic (focul mic scoate lichidele din carne și legume, focul mare îl închide în interiorul acestora), dându-mi câte o lecție de bucătărie rustică, sănătoasă și plină de bun simț. Vorbim despre mâncare, despre cum era mâncarea odată, despre locurile în care puteai să mănânci bine în Cluj, Turda ori București, despre ce mănâncă la întâlnirile cu foștii colegi din liceu (au mai rămas 13 sau 14 din 40), întîlniri care s-au petrecut din 10 în 10 ani până la întâlnirea de 50 de ani și în fiecare an de atunci încoace.
Tata Nonu e omul pe care, dacă-l duci la restaurant și nu-i place mâncarea (în zilele noastre îi place tot mai puțin), o cheamă pe chelneriță și-i spune: „Domnișoară, aveți un pix și un carnețel? Vă povestesc eu cum se face friptura de Turda (să zicem), să-i puteți spune și bucătarului”. Sun 90% șanse să facă o friptură de Turda (să zicem) mai bună decât în restaurant.
Am învățat multe lucruri de la bunicii mei. Învăț multe și de la tata Nonu. Mă ține cumva atent de fiecare dată, deși unele dintre informații se repetă. Pentru mine, fiecare întâlnire e o școală de viață și o școală de gătit, în același timp. O școală de atitudine și bărbăție. Zilele trecute, de exemplu, ne-a sunat să ne spună că a făcut cârnați și că ne așteaptă la degustare. N-a trecut mult timp înainte să ne reunim în jurul mesei. Pe masă, farfurii cu cârnați fripți pe grătar (doar 25% carne de vită în ei, în rest, carne de porc, nu pulpă ci fleică, adică bucata de pe burta porcului, care are și macră și grăsime într-o proporție potrivită). Lângă cârnați, cartofi zdrobiți manual, bătuți cu lapte. Apoi, murături de casă. Castraveți.
Cireșata din cireșe amare, vinul și cârnații nefripți, afumați cu lemn de prun, au găsit loc într-o traistă care ne-a însoțit acasă. În timp ce mâncam, m-am gândit și la voi. Am făcut câteva poze cu telefonul. Intenționam să le pun repede pe pagina mea de Facebook. Am realizat că nu v-aș fi putut spune povestea asta, dacă urmam primul impuls. Sper că v-am făcut o bucurie și că v-am oferit o imagine a exemplului care-i pentru mine tata Nonu. Să fiți sănătoși.
Doamne-ajuta pentru tata Nonu! Si pentru toti tatii Nonu din lumea asta….
Sa-i dea Domnul sanatate multa! Frumoase cuvinte ai ale Adi. Poate ne pui vreo reteta de-a dansului pe aici :)
Esti norocos de doua ori. Si pentru ea, dar si pentru bunicu’. Sa fiti fericiti cei ce mai puteti vorbi cu bunii vostri. Invatati tot ce se mai poate invata de la ei, ca pe-astea moderne cu asfalt si computere le invatam si dupa ce n-or mai fi ei.
Fiecare poveste ce insoteste preparatele tale imi mai alina dorul de locurile natale, ce se intampla sa fie tot prin Ardeal. Iar postarea asta mi-a adus aminte de preparatele bunicii al caror gust nu reusesc sa-l reproduc, poate tocmai datorita dragostei puse in mancare si mai ales dragostei purtate nepoatelor sale. Multumesc, Adi. Bafta in munca ta extraordinara !
Buna Adi.Bunicul meu are 80 de ani si lucreaza la fel de mult ca atunci cand era tanar. Taria lui sta in munca la camp si in gospodarie, iar munca este motivatia lui.Bunica are 83 si nu mai poate lucra, dar continua sa gateasca extraordinar, dupa retete vechi,invatate de la mama sau bunica ei. Bunicii mei sunt tarani, oameni simpli,ei m-au invatat sa traiesc frumos, sa apreciez lucrurile simple. Multumesc pentru aceasta postare care ne aminteste ca bunicii nostri sunt un tezaur viu.