(P)
Întotdeauna mi-a plăcut să reproduc rețetele mamei. Nu știu dacă din nostalgie, sau din ambiție, dar o fac relativ frecvent. Există chiar două categorii: cele pe care nu știu cum să le fac la fel de gustoase, nici pe departe, și cele la care adaug ceva creativitate și pot spune că îmi ies mai bune.
Săptămâna aceasta, pe lângă creativitate, am avut și un ajutor de nădejde, Crock-Pot Duraceramic, care m-a ajutat să prepar cu totul altfel rasolul de porc, față de cum se obișnuiește la mine în familie.
Mama mea îl fierbe multe ore în apă, sare și ceva mirodenii. Eu m-am gândit că ar fi mult mai gustos copt încet, fără să își piardă toată aroma în apă. Așa că am luat 3-4 bucăți de rasol și le-am masat bine cu boia iute, sare grunjoasă cu chilli, cimbru și busuioc.
Apoi le-am așezat în vasul aparatului Crock-Pot și am mai adăugat puțin cimbru verde. Am pornit aparatul pe treapta medie de căldură, pentru 4 ore, astfel carnea se prepară în suc propriu, fără apă sau alte grăsimi adăugate.
Spre deosebire de prepararea clasică a rasolului, cu care am fost obișnuită, folosind Crock-Pot nu este necesar să am grijă de carne, să o întorc sau să adaug apă. Se gătește încet, uniform, rezultatul fiind unul mai bun decât mă așteptam: carne perfect rumenită, suculentă, fragedă și foarte gustoasă.
Continuând într-o notă nostalgică, am preparat lângă rasol o garnitură dragă mie: cartofi pe plită. Oricine născut în zona Moldovei a auzit de ei. Și nu numai. Însă neavând plită, am improvizat și am folosit o tavă de la cuptor, pe care am pus-o pe aragaz, peste două ochiuri. Au ieșit fix la fel la gust.
Cât s-au făcut cartofii, moldoveanca din mine a făcut o mămăligă în lapte, cu un mare cub de unt și cu sare grunjoasă. Nu am făcut-o foarte groasă, am folosit 2 căni de lapte, peste care am adăugat aproximativ 5-6 linguri de mălai.
Ca să completez puzzle-ul, am preparat un sos rapid de hrean, care, în opinia mea, este perfect pentru carnea grasă de porc. Și, având hrean ras în borcan, de ce nu? Am amestecat bine o lingură de hrean din borcan, 2 linguri de smântână fermentată și puțină boia iute.
Eu păstrez hrean conservat în frigider cu zahăr, sare și oțet. Pentru cine folosește hrean proaspăt, la sos se mai adaugă sare, puțin zahăr, și oțet.
Pot spune că preparatul acesta intră în categoria rețetelor care îmi reușesc mai bine decât mamei. Carnea a ieșit superb, nu se compară deloc cu cea fiartă. Nici măcar cu cea coptă în cuptor. Dacă aș fi folosit cuptorul aragazului, ar fi ieșit uscată și ar fi trebuit să creez un mediu umed în care să se gătesca. Crock-Pot m-a ajutat să gătesc o carne dificilă, foarte simplu.
Și dacă tot vorbim de Crockpot și de răbdare, să știți că luna asta este Crocktober, că tot a venit vremea în care stăm mai mult în casă, avem mai mult timp și poate un pic mai multă răbdare nu doar să gătim, ci să savurăm masa alături de cei dragi. Crockpot-ul are cronometru, ca timpul petrecut la masa să nu aibă. Poftă bună!
Text&Foto: Aura Crăciun
Bake-Up Artist
Apoi nu e chiar asa. In cuptorul normal, in vas de fonta cu capac, rezultatul era acelasi.
Rasolul de porc este prea ieftin in comparatie cu Crock-Pot Duraceramic dar reclama e reclama si o luam ca atare. Cu putina lamaie.
Imi plac retetele tale de deserturi .
Prefer retetele tale de deserturi .
Are dreptate Zaharie .Pentru un rasol copt e prea pretentios sa folosesti Crock-Pot Duraceramic , la fel ca si cum ai face mamaliga pe baie de aburi :) .
Imi place tare mult sa gatesc incet in crock pot.. Vad ca multi nu sunt de acord spunand ca merge prea incet. Adevarat. Dar cu acest aparat nu te doare capul, cum spun eu. Ai liniste. Nu te uiti, nu se arde…..Aceasta reteta de cine este scrisa Adi Hadean?,ca la un moment dat scrieti:…cu care am fost OBISNUITA..la feminin, nu cred ca ati gresit ca barbat. Inteleg ca este o femeie. Nici o problema, dar mie imi place si as dori sa fiti Dumneavoastra., de aceea intru aici si va fac retetele. Si eu am facut aceasta reteta, dar nu stiu daca o pot posta undeva sa vedeti. Numai bine si multa sanatate.
Daca nu am crock pot cum prepar rasol de vita..la ce temperaturi..cat timp..in cuptor electric. Multumesc.