Vreau să vă mărturisesc faptul că iubesc rețetele rapide și gustoase. Mai ales când am mult de lucru și nu prea am timp de petrecut în bucătărie. Rețeta aceasta este ideală pentru o zi plină sau pentru un brunch rapid cu prietenii. Cheia este să folosiți produse de calitate și preparatul final va fi pe măsură.
Ingrediente
- 2 cârnați MEATic copți încet și afumați (îi găsiți pe hadeancatering.ro)
- 1 lingură de unt
- 4-6 felii de bacon
- 2 frunze de salvie
- 125 g de făină
- Un praf de sare
- 1 ou și 1 albuș
- 150 ml de lapte
- 150 ml de apă minerală
- Cimbru
- Câteva roșii cherry
Mod de preparare
Am topit untul într-o tigaie și am prăjit cârnații timp de 5 minute cu frunzele de salvie. Apoi i-am scos pe o farfurie, i-am învelit în bacon și i-am mai pus la prăjit 3-4 minute. Apoi am așezat cârnații într-un vas ceramic, potrivit pentru cuptor.
Pentru aluat, am amestecat făina cu sarea, oul întreg și albușul și am adăugat treptat laptele și apa minerală. La final, am presărat cimbru și am turnat aluatul în vasul ceramic, printre cârnați (cu grijă, să nu îi acoperiți cu aluat). Am presărat și roșiile pe ici, pe colo, printre cârnați și apoi am dat totul la cuptor, la 200 °C, timp de 30-35 de minute. Recomand să mâncați cald, cu prietenii sau fără.
Spor la gătit și nu uitați să fiți creativi!