Patatas bravas

1.2K

Știu restaurante din Madrid și Barcelona care vând 3-4 tone de cartofi în fiecare săptămână. Sigur, sunt restaurante cu trafic greu, situate în vad bun, dar oricum, 4 tone de cartofi sunt…4000 de kilograme, adică 12 mii de porții. Adică 2000 de porții pe zi. Doar cartofii. Ai spune că spaniolii sunt un fel de irlandezi, dar nu-s. Nu mănâncă orice cu cartofi dar patatas bravas, cartofii fierți+fripți (ori copți, după cum veți vedea mai jos) și ușor picanți sunt o garnitură ce însoțește peștele, vita, porcul sau pollo asado. Ori vin singuri, ca tapa, în unele localuri. Eu am făcut ieri varianta care-mi place cel mai mult și care mă avantajează în lupta mea cu kilogramele extra. În mod normal, patatas bravas sunt cartofii fierți în coajă, curățați și apoi prăjiți în mult ulei încins. Pentru că nu am o friteuză care să-mi permită frigerea lor cu riscuri minime (dacă-i frigi la temperatura potrivită și într-un interval de timp corect, nu se îmbibă cu grăsime) pe de o parte, pe de altă parte pentru că frigerea în baie de ulei a cartofilor nu-i cel mai sănătos lucru din lume deoarece amidonul se transformă în ceva înfiorător de dăunător, am decis să-i fierb și apoi să-i coc în cuptor, stropindu-i doar cu puțin ulei. În fine, mai bine vă arăt decât să mă întind la vorbă:

Am spălat cartofii și i-am pus la fiert în apă cu sare.

patatas bravas 01

După ce au fiert, i-am scufundat în apă rece (dacă aveți gheață la îndemână e perfect, coaja va veni jos de pe cartofi într-o clipă dacă-i scufindați într-un bol cu apă cu gheață) și i-am curățat.

patatas bravas 04

Am stropit cartofii tăiați în sferturi (pe lungime) cu ulei de măsline extravirgin, am presărat puțină sare peste ei și i-am dat la cuptor, într-o tavă peste care am așezat o foaie de copt. I-am lăsat în cuptor 12 minute la cea mai mare temperatură (cuptoarele de uz casnic nu prea trec de 250 de grade Celsius).

patatas bravas 05

Pentru salsa am folosit roșii pasate (dacă era vară foloseam roșii proaspete), ardei iute, usturoi și pătrunjel.

patatas bravas 02

Am tocat ardeiul, usturoiul și pătrunjelul…

patatas bravas 03

…și le-am pus într-o tigaie, cu foarte puțn ulei și cu roșiile pasate. Le-am lăsat să dea un clocot.

patatas bravas 07

Am scos cartofii din cuptor (i-am întors o dată în timp ce se coceau).

patatas bravas 08

Am pus sosul peste cartofi și gata! Patatas bravas!

patatas bravas 09

Sigur că au fost buni.

patatas bravas 10

Să fiți sănătoși.

patatas bravas 11

Join the Conversation

  1. o excelenta reteta pentru o zi de post

  2. da. sau dacă nu mănânci carne.

  3. Asa de pofta mi-ai facut incat in seara asta voi face si eu! :D Multumesc de idee si reteta :)

  4. Lilișor, v-am țucat, poftă mare:-).

  5. Iau….cum arată de bine!!!

  6. Arata bestial! Fug in bucatarie…:)

  7. Cârtițoi:-)
    VertAnge, cum au ieșit?

  8. Faina reteta! Si noi facem acasa cartofi aurii in genul acesta. De obicei, punem si o lingura rasa de boia de ardei, pentru gust.

  9. Nu mi-a trecut niciodata prin cap smecheria cartofi fierti+iarna polara. E treaba aia ca se „incruzesc” la mijloc – ma rog isi schimba textura/gustul. Lucru de altfel valabil pentru alte lucruri racite brusc. Insa, nu stiu de ce, pe tine tind sa te cred pe cuvant.
    Sugestie: daca ai face si o asociere cu ceva de baut pentru fiecare reteta bine ar pica.

  10. Cătălina, cartofii nu se răcesc, îi ții în la rece doar două secunde. În schimb, coaja li se desprinde foarte repede și ușor:-). Suficient de repede încât să nu te arzi la degete:-). Despre băutură mai învăț, încă nu pot face recomandări:-).

  11. Elena, a fost, nu neg:-)

  12. Mancam des cartofi in felul asta, dar sosul tau suna mortal; eu faceam sos de smantana cu 2 catei de usturoi, putin mustar si tarhon; in seara asta incerc sosul tau, abia astept; mersi!

  13. Maine e vineri, post… deci reteta vine la fix! Multumesc, Adi.

  14. Manuel SUBREDU says:

    facut, mancat, placut. pe viitor chemam si prietenii :)

  15. Sigur am sa-i testez ca prea fain arata….!

  16. am incercat si eu aseara si au iesit super….pentru prietenul meu am pus si o bucatica de muschi de porc pe gratar alaturi.

  17. acum se fierb cartofii. cuptorul il pornesc imediat….piptul de pui inca asteapta in frigider :)

    1. Luci, I belive in you! :-))

  18. well..i did too….am mancat excelent…am pus is doua pulpe dezosate peste cartofi la cuptor…iar sosul a iesit excelent…sigur voi repeta figura.

  19. ce idee buna am avut sa intru la tine pe blog in cautare de ceva inspiratie pentru talentul meu culinar :D.
    stiu ce sa gatesc deseara :P

    1. Elena, mă bucur:-)

  20. Nu stiu cum sunt prefierti si apoi la cuptor, insa prefierti si apoi pe grill cu aburi sunt geniali. Eu ii pregatisem in lipsa de idei si pana n-am auzit din camera in care se manca niste yummy noises n-am stiut ca sunt asa buni. Crocanti la exterior si cremosi in interior. Au mers si cu cate o feliuta de cascaval pe deasupra. :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close