Singapore, primul pas din expediția Muson

349

No, dragilor, am ajuns la Singapore, cu tot felu’ de peripeții. Pe scurt despre drum scrie Răzvan. Eu vă spun repede despre peripeții: echipa de filmare, respectiv Raluca mea, a trebuit să plece cu alt avion de la București spre Munchen apoi spre Singapore, singură-singurică, asta pentru că abia în ultimul moment am făcut rost de banii care să ne permită venirea ei. Partea bună e că nu va trebui să ne filmăm singuri și vom putea apărea amândoi în filmele de aici care vor apărea probabil începând cu mijlocul săptămânii.

Peripeția no.2: trebuia să fim așteptați în Singapore. Cu hotel rezervat și toate cele. N-am fost. No, nu-i bai, că suntem români și ne descurcăm. Am bătut Little India cu bagajele în cârcă în căutarea unui hotel. Pe care l-am găsit. După negocierile lui Răzvan cu recepționerul, am reușit să ajungem la duș fără să scoatem toți banii de prin buzunare (au pe aici felul ăsta de a cere mult și de a se mulțumi cu puțin, mă rog, cu mai puțin).

Peripeția no.3:

Aseară am fost la Lau Pa Sat, un food court vechi de 150 de ani (mă rog, pe locul acela e piață de un secol și jumătate, probabil nu arăta la început taman ca acum), am mâncat mai multe lucruri, am zăbovit pe malul Singapore river și am făcut poze apoi am vrut să ne întoarcem la hotel. Find destul de mult de mers pe jos, am luat un taxi. Taximetristul face parte probabil din aceeași sectă cu majoritatea taximetriștilor pe care i-am întâlnit în lumea asta, motiv pentru care ne-a încărcat nota cu cinci dolari așa, din două vorbe și trei direcții greșite. Lasă, el să fie sănătos.

Azi e ziua națională în Singapore. O să ne agităm destul de mult (trebuie să cumpărăm un trepied pentru camera de filmat, să ne cmpărăm adaptoare pentru prizele de aici și să descărcăm primele 300 de poze).

Mai pe seară (adică mai la noapte bine aici) o să pot posta pe blog despre primele mâncăruri cu care am luat contact în Singapore (ioi, bune or fo!), cu poze cu tot. Între timp, vă mulțumim pentru răbdare și susținere și le mulțumim sponsorilor noștri:

Join the Conversation

  1. Aveţi grijă de voi, mie îmi sună de parcă sunteţi la capătul lumii. Aşteptăm pozele şi filmele

  2. noa bravo….
    spor si sa vedem poze si filmari…..si ca tot veni vorba de ele, tare rau imi pare ca nu sint si eu cu voi….da’ cine stie, poate la anu…:)

  3. Cel mai rau lucru care ti se poate intampla atunci cand mergi pentru prima data intro tara necunoscuta, este sa nu te astepte nimeni la aeroport! :(
    Eu am trecut prin asa ceva…si nu numai o data :)
    Ma bucur ca ati ajuns cu bine si v-ati descurcat!
    Taximetristii sunt smecheri in toata lumea, mai putin la nordici, sa zicem!

    Succes si asteptam detalii „picante”!

  4. Adi, mergeti in mall-ul cu electrocasnice, am uitat cum ii zice. Daca imi amintesc iti dau sms. Foarte important: Negociati! In mall-uri, la valori mari, se negociaza. Poti primi trepiedul cadou. Cea mai buna formula e sa mergi pe la mai multi comercianti (cel mai mare e la ultimul etaj) si fiecaruia sa ii spui ca celalalt ti-l dadea mai ieftin :) Asa se fac afacerile in Asia! Asta e felul lor de a fi. Bafta maxima!

  5. Bine c-ati ajuns cu bine! Sa aveti parte de experiente minunate si aveti grija de voi!

  6. Se pare ca din prima zi ati inceput cu cateva aventuri. Macar nu veti uita cum a inceput expeditia niciodata. :D

    Ai reusit sa faci rost de teleobiectiv?

  7. No, chiar dimineatat ma gandeam ce naspa tre’ sa fie de Raluca, sa ramana ea acasa… Hihihih, ma bucur tare ca n-a ramas. Have fun! :)

  8. Adaptoare se gasesc ieftin in FuNan Mall. Gasesti si trepied tot acolo. Singapore e prietenos si fascinant. Mergeti la Singapore Zoo si apoi pe Sentosa. Nu veti regreta

  9. Ce fain, lasa intotdeuna ce nu-ti place se uita repede, impresiile bune se vor pastra. No, asta cu taximetristii asa-i in toata lumea. Sa traiasca Singaporeeeeeee! sa petreceti bine!

  10. Ma bucur ca ati ajuns cu bine toti 3.
    N-ai putut spune ca zburati de la Frankfurt, ca va asteptam cu „pita si sare”, a se citi intampinare prieteneasca si bucuria intalnirii live.
    Poate nu scapati la intoarcere:).
    Abia astept va vad ce ai gustat acolo.

  11. Ioi – îmi imaginez ce dezolant trebuie să fi fost când ați realizat că nu sunteți așteptați și mai ales că n-aveți unde să vă spălați și trântiți cioantele ostenite. No, capu’ sus, după ce vă întoarceți, picanteriile astea vor face deliciul amintirilor și ale poveștilor din amintiri :-)

    În sfârșit! Am fost cu ochii pe voi din oră în oră să văd un update…pfiu! Bine că sunteți sănătoși și mai aveți și poftă de mâncare pe deasupra!

  12. Ce mica e lumea, sambata in Piata Zorilor si acum in Singapore. Sunteti doi oameni iubiti de mine si ma bucur ca sunteti impreuna. Va doresc toate cele bune si sa va bucurati de diversitatea vietii pe aceasta planeta. Cum am facut-o de multe ori bucuriile voastre vor fii si ale mele.Sa va intoarceti sanatosi!

  13. bine ca ati ajuns cu bine!astept detalii…

  14. NU te invidiez pentru calatoria asta pentru ca mi-o doresc atat de tare incat stiu ca mi se va intampla. :)
    Iti doresc sa te bucuri de fiecare aroma, de fiecare condiment, de fiecare planta comestibila sau de fiecare fel de mancare pe care o sa il incerci acolo!!!!

  15. adihadean Author says:

    multam pentru grijă și comentarii:-). totul e ok, n-am dormit sub cerul liber, poate un pic mai scump decât doream. mâine mergem la ambasada thailandei să solicităm viza, până o primim vom sta într-un hostel destul de ieftin, cu dulapuri cu lacăte și dormitoare de 8 paturi. chiar îmi doream asta, e o experiență pe care o așteptam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close