Concurs pentru logo-ul meu

282

Azi am văzut iar la tv prostia povestea asta cu brandul de țară și logo-ul atașat lui. Sigur că nu mă interesează, și prin urmare nu-i acord atenție. Oricum, cele 30 de secunde de care am avut nevoie pentru a scoate telecomanda de sub câine și a schimba postul pe unul cu teleshopping, au fost suficiente ca să-mi dea idei. De fapt una, care s-a fixat bine de tot în conștientul și subconștientul din dotare-mi. În concluzie, vă anunț că organizez concurs pentru conceperea, executarea și implementarea unui logo pentru subsemnatul, pe care să-l port cu mândrie pe site, pe cărțile de vizită ori pe sigiliul cu care o să semnez corespondența online. Primesc lucrările spre evaluare până pe data de 5 Octombrie 2010.

Perioada de evaluare va avea durata de cinci zile, timp în care o să-mi pun prietenii din online să jurizeze, cum ar veni, să-și dea cu părerea despre lucrările primite. Eu o să-i ascult pe toți, și, ca un dictator pe propria-i feudă, voi decide care-i lucrarea câștigătoare. Premiul va fi pe măsura efortului: căștigătorul va putea să posteze un banner cu dimensiunea maximă de 200X300 din ăia (cre’că pixeli, nu mă pricep), pe care să scrie în ce formă vrea autorul și cu ce culori vrea el (desigur, e voie să fiți creativi și în sensul ăsta) că logo-ul brandului de țară flămândă www.adihădean.ro a fost produs de dânsul. Bannerul respectiv va sta pe blogul meu în sidebar right, la loc cu verdeață, timp de un an de zile. Mulțumesc și spor la treabă. A, să nu uit, trimiteți lucrările pe adresa [email protected].

Pierzătorilor li se vor tăia capetele. Sau o să le fac de mâncare cu prima ocazie. Să aleagă ei.

PS: Nu vreau să ne vedem pe la Antena 3 ori pe la Realitatea pentru că ne-o prins Piticu în ofsaid cu fofârlica înfrunzită pe la alții. Bine? No, așe!

Join the Conversation

  1. Dupa ce termini cu logoul, poate mai faci un concurs si cu design pentru blog. E cam… fara gust. N-are condimente :D

  2. bai, e asa de tentanta oferta, incat m-as baga si eu
    numai ca la cat talent am io la desen ai avea ceva peisaj cu casa, gard, cotet de caine si un soare de ala cu zambet trasat in coltul desenului :))))))))))))
    oricum, imi depun candidatura prin prezentul comentariu sa fac parte din juriul care va analiza propunerile :D

  3. adihadean Author says:

    Bogdan, noul design al blogului e deja în lucru. Ca să nu mai spun că mă bazez mai mult pe conținut decât pe design (nă că n-ar fi important aspectul, Doamne feri).

  4. adihadean Author says:

    Cristi, dacă n-ar fi vorba despre logo-ul MEU, te-aș pune pe tine președintele juriului:-))

  5. Nu vinzi sabia aia ?! :)

  6. adihadean Author says:

    Am vândut-o demult:-) pentru o cauză bună.

  7. Ete aici idee de logo: o frunza stilizata (zicem ca e de salata) + niste elemente de verde ca doar gatesti chestii fresh. Mai tragem niste linii care simbolizeaza siguranta cu care dezosezi tu un pui si trantim un slogan:

    Hadean: Visit the carpathian gardener!

    Ce zici? ;-)

  8. adihadean Author says:

    Mishu, nu sună rău. Ține ideea pentru când trec de la bucătărit la grădinărit:-)).

  9. Inscrisii vor primi si un draft al noului design, sa nu faca cine stie ce aiureli?
    Macar pe mail cu promisiunea ca nu-l facem scapat pe net inainte de lansare.
    Spor si tot!

  10. ma bag, poate o sa-ti placa ceva „clean” si ingenios…cu miros de bucatarie, bineinteles

  11. adihadean Author says:

    Mihai, puteți să faceți ce aiureli vreți, logo-ul trebuie să se potrivească cu mine în primul rând și cu domeniul meu de activitate. Îl voi folosi și pe cărțile de vizită. În plus, designul blogului e supus schimbării periodice, aș vrea ca logo-ul să rămână mereu același.

  12. adihadean Author says:

    Gabriel, succes.-)

  13. Mie imi place poza cu sabia ! Oare n-ar merge drept logo ?

  14. creezi confuzii…un bucatar chipes si plin de viata, de idei grozave la gatit, cu uniforma curata si sapca pusa smecher ……cu ditamai iataganu’.pe care il privesti zambind..brr, sperii lumea :)

  15. Misteaux… fara sa promit, din cauza inghesuielilor creative, as vrea sa trimit o probunere. Bafta si „Discratite placute!”

  16. Mie imi vine in minte o imagine cu Adi Hadean cu o tigaie in mana si cu un aparat foto montat pe boneta de bucatar (asa cum au lampile pe casti minerii)
    Buninteles, alaturi o sursa de inspiratie: un ciolan, o scaricica, o slaninuta…
    Cred ca te-ar reprezenta :)

  17. N-am talent la conceput logo-uri, da-mi suna tentant expunerea timp de un an a unui baner cu viitoarea mea carte :).
    Eu as opta pt ceva serios si m-as inspira din steagurile breslelor.

  18. sa stii ca abia acum ma tenteaza si pe mine un concurs… :D
    de fapt premiul mi-ar prinde bine…

    1. adihadean Author says:

      Marius, bag-te:-))
      Bogdi, nu-mi cere întrebări ajutătoare, nu-i cinstit:-))

  19. Care e unealta ta preferata in bucatarie? Si apoi vine si logo-ul… :p

  20. adihadean Author says:

    Prelungesc perioada concursului. Cred. Dar pun pariu că o să-mi placă măcar unul, nu-s atât de greu de mulțumit.

  21. Adi, deadline-ul ramane 5 oct? Mersi!

  22. adihadean Author says:

    Sigur:-)

  23. Adi, cred ca e in interesul tau sa raspunzi la intrebari ajutatoare…si cu cat mai multe cu atat mai bine pentru ca, sa fim seriosi, postul asta nu reprezinta tocmai un „brief” ca la carte :). Deci daca apar si intrebari inseamna ca cineva poate chiar isi da cat de cat silinta sa te cunoasca mai bine asa incat sa mestereasca un logo care sa te reprezinte, si nu doar arunca acolo 2-3 elemente de design in speranta ca poate o sa aiba noroc sa-ti placa :). Multa bafta si poate ma bag si eu…sa vad cum stau cu timpul :)

    1. adihadean Author says:

      Adi, dacă mă interesa să dau un brief, nu făceam un conscurs pe blog ci angajam o agenție, de la care aș fi primit logo-uri însoțite de argumente. Nu-mi doresc asta, vreau să primesc niște propuneri bazate pe impresia lăsată de activitatea mea, așa cum apare ea online. De ai vreme, ești binevenit:-).

  24. Eh, pai spune asa atunci ca ma gandeam sa-ti pregatesc si io lista de intrebari aditionale :)))

  25. well am aflat cam tarziu de concurs dar voi incerca diseara sa incropez ceva :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close