Lava cake cu gem de zmeură şi îngheţată de avocado
Cred cu tărie că sufletul se transpune în preparatul pe care îl pregăteşti, iar la rându-i preparatul se transformă în fericirea sufletului. Mai cred şi …
Cred cu tărie că sufletul se transpune în preparatul pe care îl pregăteşti, iar la rându-i preparatul se transformă în fericirea sufletului. Mai cred şi …
Săptămâna aceasta unim elemente din bucătăria asiatică cu bunătatea fructelor și le scăldăm în sos de ciocolată albă. Asta pentru că: LOVE is in the …
Pe principiul “vine vara, bine-mi pare”, cu tot sufletul așteptam să vină sezonul cald, în care piețele înverzesc și pot găsi la tarabe fructe și …
Anul acesta calendarul s-a dat peste cap și odată cu primăvara a venit și Crăciunul. Nu vreau să fac trecerea spre o altă rețetă cu carne …
O bună parte din bucuria sărbătorilor în familie se întâmplă pentru mine cu ceva zile înainte să așezăm masa și să ne punem toți în jurul …
De 8 Martie m-am hotărât să concep o rețetă pentru mama. Uneori e greu, pentru că percepția gustului nu se transmite genetic, deci gusturile diferă. …
Am impresia că în ultimii ani perioada 1-8 Martie parcă și-a schimbat semnificația, față de când eram noi mici și rupeam ghiocei din grădină pentru …
(PUB) Mazărea nu se afla pe lista mea de preferințe în copilărie. Am descoperit-o într-o lumină ceva mai blândă abia după ce am adunat câteva …
(Pub) Barilla, pastele no 1 în Italia, sunt făcute din grâu dur și nu se lipesc. Se fierb în apă cu sare (7 grame/litru), conform …
Brânza nu ne lipsește din frigider niciodată și o folosim adesea la gătit, fie că e o simplă omletă cu brânză sărată din belșug, fie …