Tocăniță de miel cu tarhon
Tema acestei săptămâni, “De prin piață”, m-a bucurat încă din primul moment. Accept orice pretext pentru a face o plimbare prin piață. De cum am …
Tema acestei săptămâni, “De prin piață”, m-a bucurat încă din primul moment. Accept orice pretext pentru a face o plimbare prin piață. De cum am …
După cum ne-am obișnuit noi, tocănițele și mămăliga sunt genul de preparate pe care le consumăm și a doua zi, sunt la fel de bune …
Ce poți face cu niște roșii care stau moleșite pe fundul cufărului? Ei bine, cu roșiile astea și un pui de casă de la bunica, …
Știind că vine ziua muncii, m-am gândit la un preparat nu foarte sofisticat și de familie. Astfel am decis să prepar rasol de vită cu …
O porţie de mămăliguţă lângă o tocăniţă sau ciuperci preparate rapid este mereu binevenită şi apreciată, mai ales în zilele friguroase de iarnă. Nimic extravagant, …
Am crescut cu mămăliguță caldă, făcută de bunica, și cu ou ochi, prăjit direct în farfuria de metal, cu cașcaval afumat lângă. Abia așteptam să-mi …
Ador tocăniţa şi o prepar ori de câte ori îmi cade în mână un pui de ţară, crescut în curte fără concentrate şi te miri …