Vizita la castelul Windsor ne-a deschis apetitul. Am intrat într-unul dintre zecile de pub-uri/restaurante din Windsor (cred că așezarea trăiește în mare parte de pe urma turiștilor care mănâncă aici). De fapt, am intrat în cel pe care pusesem ochii încă de la ieșirea din gară. Se cheamă� Royal Oak (Stejarul regal). Emană un aer de crâșmă de târg, probabil tocmai asta m-a atras. Ne-am așezat la o masă pentru doi, am cerut meniul, ne-am decis și am mers să comand la bar (masa are un număr pe ea, ca în multe pub-uri din Anglia, dai comanda, plătești, lași numărul mesei și ești servit cu tot ce ai cerut).� Băuturile au venit repede, mâncarea în 16-17 minute (ceea ce e destul de bine, localul nu era tocmai gol). Eu am cerut rib eye steak. Ambele feluri au venit cu cartofi prăjiți (din cei făcuți în casă), sos (sosuri diferite) și o salată din crudități, cu dressing cu tot.
Așa arată localul, văzut de pe strada care coboară de la castel.
Când ieși din local vezi micuța clădire a gării Windsor&Eaton Riverside.
Dar, decât să ieși e mai bine să intri.
Am deschis cu o bere, deși nu prea beau bere iarna. Era păcat să o ratez, mai ales că-i brewed in Dublin.
Friptura mea, din carne din vită, maturată 21 de zile, făcută medium, scăldată într-un sos brun, cu piper negru din belșug, a fost excelentă. Fragedă, suculentă și foarte gustoasă. A meritat 13 lire (sunt puține locuri în România� în care găsești vită gătită decent la banii ăștia).
Ne-am luat rămas bun de la Royal Oak cu un zâmbet pe buze. Recomand experiența aceasta, dacă aveți ocazia să ajungeți în Windsor. Puteți afla mai multe detalii despre local de aici: Royal Oak, the webpage.
