Salată Caprese cu pui şi avocado

424

După atâtea mese îmbelşugate avem cu toţii nevoie de mâncăruri sănătoase şi cât mai puţine calorii. Cu siguranţă nu o să fie uşor să renunţaţi la toate bunătăţile făcute din porc, dar organismul are nevoie şi de pauze.

Nu zic că e foarte apetisantă o salată în mijlocul iernii, dar dacă faci nişte combinaţii reuşite, o să vezi că e o plăcere să ai la prânz sau la cină o salată.
Salată de faţă e mai mult decât o simplă salată, e un platou care are câteva elemente ce se combină perfect, iar dressingul e o nebunie.salata-caprese-cu-oui-si-avocado-4

Puteţi să faceţi foarte multe combinaţii şi puteţi renunţa la pieptul de pui dacă o vreţi vegetariană.


Pentru 4 porţii avem nevoie de
: 1 piept de pui(~450 grame), sare, piper, 100 g mix salată verde (eu am avut baby spanac, valeriană şi salată verde), 250 roşii cherry, 200 g mozzarella, 2 bucăţi avocado.

Pentru dressing avem nevoie de: 5-6 linguri oţet balsamic, 2 linguri ulei de măsline, 1 linguriţă muştar, ½ linguriţă sare, 1 linguriţă zahăr brun, 1 căţel de usturoi tocat mărunt, busuioc proaspăt/uscat.salata-prepararePentru început condimentăm pieptul de pui cu sare şi piper, îl ungem cu puţin ulei şi îl gătim pe grătar, aproximativ 5 minute pe fiecare parte. Când este gata îl scoatem pe un suport de lemn şi îl tăiem felii.

salata-preparare-

Tăiem în jumătăţi roşiile cherry şi bilele de mozzarella. Avocado îl tăiem felii sau cubuleţe. Pe un platou mai adânc aşezăm mixul de salată, jumătăţile de roşii, mozzarella, feliile de piept de pui şi avocado.salata-preparare

Pentru dressing punem toate ingredientele într-un borcan şi agităm bine până se omogenizează.
Turnăm dressingul peste salată doar în momentul servirii.salata-caprese-cu-oui-si-avocado-2

Pentru un gust mai intens vă recomand să folosiţi busuioc proaspăt.salata-caprese-cu-oui-si-avocado-5

Text&Foto: Andreea Dianu

Pasiune pentru bucătărie

alist

Join the Conversation

  1. delicioasa!!! tot ce am incercat de pe acest blog a fost minunat …. multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close