Stir fry cu fasole ferde

169

Stir fry – termenul prin care lumea occidentală a aflat despre gătitul la wok (îmi aduc aminte amuzat de stil flai nugăls -stir fry noodles – cum le spun unii dintre thailandezi) . Gătit care poate fi de mai multe feluri (o supă la wok nu va fi făcută după metoda stir fry, decât poate în prima sa parte), însă felul denumit stir fry e probabil cel mai cunoscut. Se referă la frigerea ingredientelor din wok la foc iute, în timp ce învârți în ele. Eu am făcut ieri o mâncare după modelul acesta, însă fără wok (deși am unul acasă), tocmai pentru a demonstra că se poate și fără. Mâncarea mea de ieri e una sănătoasă, cu grăsimi puține și mult-mult verde (poate că ședințele de fat burn, care sunt oricum dar ușoare nu,  mă fac să mă gândesc de două ori la ce și cât mănânc). Apropo de sport, azi am tonifiere, cu Alin iar mâine voi reveni la fat burn. Și tot apropo de sport, Sanda Stănescu, instructor la Gimmy și ea, a fost drăguță să-mi dea o mulțime de informații despre consumul caloric prin sport și despre efectele efortului fizic asupra organismului uman. O să le pun pe toate într-un articol, chiar săptămâna asta. În rest, aflați că-s bine, sănătos și tot mai subțire:).

Și acum, mâncarea. Am pus la înmuiat o mână de tăieței din orez, în apă rece cu sos de soia, puțin oțet, puțin zahăr.

Fasole verde proaspătă nu găsești zilele astea dar găsești din cea congelată. Teoretic prin congelare se păstrează cel mai bine caracteristicile naturale ale legumelor și fructelor. Deci, am folosit fasole congelată. Am mai folosit o ceapă verde, câțiva căței de usturoi marinat în ulei și puțin ardei iute.

Am fript două bucăți de cotelt, așa ca aici.

Am scos cotletul și am pus în locul lui fasolea, ceapa, usturoiul și ardeiul iute.

Am tăiat cotletul în felii subțiri peste care am presărat o linguriță de cinci arome. În bol vedeți două linguri de sos de ardei, dulce-iute. Îl găsiți în orice supermarket.

Am amestecat în legume cam trei minute, pe foc iute, apoi am pus în tigaie carnea și sosul de ardei. Am amestecat în continuare, am mai pus două linguri de roșii pasate și am continuat să amestec încă un minut.

Am pus și tățiețeii, am amestecat și am stins focul.

Unul dintre secretele unei siluete normale: porțiile mici.

Asta-i tot. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Arata foarte gustos! taiteii de orez de care folosesti si de unde? =oD

    1. adihadean Author says:

      de care găsesc în supermarket:)

  2. Pot folosi piept de pui in loc la carnea de porc? Nu-sunt mare fana al carnii de porc.

  3. @Iulia – nici eu nu ma ating de porc (niciodata) si daca as face si eu mincarea aceasta, as folosi pui sau carne de vaca.

  4. Mmmmm… Bun-bunuţ!
    Şi, cum nu mâncăm carne…. sunt convinsă că foarte bun si fără.
    Trebuie încercat.

  5. Portii mici, ca portii mici, dar ce te faci cand mancarea este foarte gustoasa? ;-)

  6. adihadean Author says:

    pui, ok:), vită la fel. și fără carne, tot bun.
    mihai, mănânci mai târziu:)

  7. Sau pui mult piper/ardei iute/sos chilli/wassabi, sa-ti mai taie pofta si foamea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close