Un chec țărănesc – mălai dulce, de la bunica la mama

2.3K

Am mai scris despre mălaiul dulce. Prezentam acolo o variantă apropiată de cea pe care o făcea bunica, mama mamei mele. În timp, mama a modificat rețet, a adus-o mai aproape de gusturile de azi, a făcut-o ceva mai fină. De la mama, am preluat-o și am mai „finisat-o” puțin, folosind în loc de făina de mălai pe care o găsiți în supermarket o făină măcinată și mai fin (se găsește în magazinele de produse naturiste/bio sub numele de mălai fin), am lucrat puțin la arome și a ieșit povestea de mai jos.

Pentru o petrecere la care aveți 8-10 invitați, pe care vreți să-i surprindeți cu un desert cu accente tradiționale (și prin asta cu atât mai surprinzător), ușor de făcut și ferit de multe dintre primejdiile dulciurilor moderne, aveți nevoie de

-o cană și jumătate de mălai fin (nu mă întrebați cât de mare să fie cana, pur și simplu măsurați-le pe toate cu aceeași cană și va fi bine – apropo, o cană de 200 ml e perfectă)

-o cană de griș din grîu, pentru afânarea compoziției

-o cană și jumătate de făină albă

-o ceașcă de făină de mălai, varianta grișată, din care faceți de obicei mămăliga, ea va da prăjiturii accentul tradițional despre care vă vorbeam

-4 ouă (albușurile și gălbenușurile separate)

-o cană de iaurt slab

-o cană și jumătate de lapte slab

-4 linguri de zahăr

– o linguriță de sare

-o lingură de zahăr vanilat Bourbon (zahăr amestecat cu vanilie măcinată)

-o ceașcă de vișine din compot ori o cană de vișine proaspete, în sezon

-un plic de praf de copt

-coaja unei lămâi și coaja unei portocale

-zahăr pudră pentru final

Grișul, mălaiul și cele două tipuri de făină se amestecă într-un castron mai mare, cu praful de copt, zahărul vanilat, coaja de lămâie, coaja de portocală, o jumătate de linguriță de sare și gălbenușurile frecate cu cele 4 linguri de zahăr (până devin cremă fină). Se amestecă mai departe cu iaurtul și laptele apoi se adaugă albușurile bătute spumă tare (cealaltă jumătate de linguriță de sare e pentru spuma de albuș). Două tăvițe pentru chec de dimensiuni medii ori una mare și una mică ar trebui să vă ajungă. Turnați amestecul în tăvile unse cu unt, împrăștiați vișine la suprafața compoziției (puteți să le apăsați ușor, să se scufunde parțial) apoi puneți tăvile în cuptorul încins. 35 de minute la 180 de grade Celsius (poate 40, depinde de cuptor, oricum, testați cu o țepușă din lemn, dacă iese din prăjitură curată, înseamnă că-i coaptă și în mijloc). După ce se răcește prăjitura, puteți să o pudrați cu zahăr. Sau nu, depinde de voi. Puteți ca în loc de pudrare să o stropiți cu sirop de arțar sau miere subțiată cu  zeamă de lămâie.

Ultima dată când am făcut mălai dulce, am dus câteva felii și la Gimmy, să le corup pe fete. Am ajuns la concluzia că mălaiul dulce va fi desertul la petrecerea cu instructorii și cursanții de la Gimmy Gym, pe care o am în plan și despre care vă voi da amănunte în curând:). Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Bunică-mea făcea ceva de genul ăsta şi ieşea foarte gustos. :)

  2. Asta-i minunăția pe care am gustat-o!!:) scria pe el–Mai adă!!!:P Ne vedem deseară la ”Cuptorul” Irinei !

  3. Si reteta asta am sa o incerc cat de curand. Multumesc de idei !

  4. Petrecere?!!!Numai pentru asta si face toti banii abonamentul de la Gimmy!:)

  5. Offtopic : maine vreau sa incerc reteta ta de chiftele :)

    https://adihadean.ro/2010/02/chiftele-cu-paste-scurte/

    Nu cred ca am capere si piper rosu , din pacate.Dar banuiesc ca merge si fara,nu?

    1. adihadean Author says:

      Adi, sigur:)

  6. s-a marcat, il fac in weekend-ul viitor. :)

  7. Imi faci pofta…lasa ca intri tu la blog la mine ca sa salivezi !

  8. Thumbs up :))) Nu prea ma descurc eu cu prajiturile in general, dar nu ma dau batuta. De ceva vreme ma gindesc sa fac o prajitura libaneza din gris si cu sirop de zahar. Checul acesta traditional imi da avint, pur si simplu. Abia astept sa I’ll incerc si eu. *like*

  9. eheee, asta-i alivinca noastra, numai ca nu mai e cea stramoseasca, a devenit „domneasca” si a capatat forma de chec si arome mai de oras, o fac si eu destul de des cu mici diferente in reteta, niscaiva unt si un pic de smantana in loc de iaurt, originalul era cu chisleag (lapte crud pus la prins in ol de lut); buna rau :) merge si cu alte fructe, cubulete de mere, pere, jumatati de prune etc.

  10. acu am terminat de mancat chiftele :)) god! ce bune au fost. tks de reteta, o sa o mai fac.

  11. Asadar, care e diferenta intre malai si faina de malai? (am intalnit des notiunea de faina de malai, dar nu m-a lamurit nimeni ce si cum). Cert este ca eu mamaliga o fac din malai.

    1. Nici mie nu imi era clar care sunt cele doua tipuri de malai folosite.
      Din porumb stiu ca se fac:
      1-pasat (porumb spart mare)
      2-malai negrisat (cel macinat traditional la tara, din care se face o mamaliga ce trebuie fiarta 15-30 de minute)
      3-malai grisat (cel care se gaseste peste tot in comert si din care se face o mamaliga „pripita” fiarta numai 5 minute)
      4-malai fin (descoperirea lui Adi, de la magazinul bio)
      5-amidon din porumb
      Probabil Adi a folosit malaiurile 4 si 3.

  12. adihadean Author says:

    Laurențiu, vorbim aici despre două moduri de a denumi același lucru. Mălai – popular pentru porumb – se mai folosește și pentru a denumi făina de porumb, care poate fi mai fină, mai puțin fină.
    http://dexonline.ro/definitie/M%C4%82L%C3%81I

  13. adihadean Author says:

    Dragilor, mă bucur că n-am greșit când am hotărât să postez iar despre un lucru pe care l-am mai tratat pe blog:).

  14. Adi,malaiul asta dulce merge extraordinar cu lapte dulce cald! E ceva nemaipomenit! Merci pentru reteta!

  15. @Adi: Merci, m-a derutat faptul ca ai folosit in reteta ambii termeni, ca si cum ar fi fost ingrediente diferite.

  16. @Adi: Am fost derutat si pentru ca cei de la Paprika folosesc des in traduceri „faina de porumb” si ceea ce se vedea, chiar parea mai mult faina decat malai. Dar eu nu am vazut niciodata asa ceva.

    1. adihadean Author says:

      Lauențiu, există și făină de porumb foarte procesată, albă (e adusă aproape de stadiul de amidon).

  17. O daaaa! Iar imi amintesti de bunica si de copilarie :-) Facea bunica o turta de malai dulce, grozava! Doar ca era din faina grisata…stii cumva si reteta aia veche pe care o faceau bunicile la tara???

  18. @Adi: Esti absolut, absolut sigur ca se pun numai 4 linguri de zahar? In reteta postata mai demult spuneai ca se pune o cana de zahar.

    1. adihadean Author says:

      Graethel, am constatat că dacă reduci cantitatea de zahăr, nu-i nici un bai. Ca să nu mai spun că patru linguri lasă doar o treime din cană goală, deci nu-ți face probleme:).

  19. Adi, cred ca avem notiuni diferite de lingura :P Dar de acum stiu cat inseamna o lingura la tine.

  20. Salut Adi,

    constat ca esti foarte prins in diferite aranjamente. Sper insa sa ai timp pt urmatoarea intrebare.

    Executat azi una bucata reteta malai dulce…obtinut 2 bucati de malai si atat! Adica nu e dulce deloc!
    Imi place ideea, e usor de facut, ma declar multumita de cum creste, de consistenta, de faptul e ca e cu visine (preferatele mele) si mai ales ca insfarsit gasesc o reteta buna fara ciocolata (ciudat, stiu…nu imi place ciocolata)…dar ce mi-a iesit mie azi nu e dulce.
    In fine, am scaldat-o in fata prietenilor de-au venit la cina cu ceva sirop de artar (dintr-ala de clatite) si ceva zeama de la visine :))
    Si pt ca as vrea sa o mai fac, merg pe principiul: nu face dupa capul tau ci intreaba specialistul! Deci…pot marii cantitatea de zahar? Daca raspunsul e afirmativ as vrea sa imi spui si cand e mai bine sa il pun, cand mixez galbenusurile sau cand bat albusurile…

    Mersi mult si week end „rotund”.

    1. adihadean Author says:

      Catalina, poți să-l faci cât de dulce vrei, până la urmă vorbim despre gusturile tale. Dacă adaugi zahărul la gălbenușuri, se dizolvă mai bine. Baftă!:)

  21. A iesit minunat! Pufos, aromat!

  22. Poti sa imi spui daca este o reteta fara ulei, sau l-ai omis din compozitie? Merci!

    1. adihadean Author says:

      Nu-i musai sa pui ulei.

  23. Am facut-o…..bestial….eu am adaugat intr-o parte din compozitie o ciocolata amaruie topita, fara sa mai pun cirese sau visine…..si ….. BESTIAL…..aveam in casa doar cateva ingrediente…..o sa mai fac….dar data viitoare o inec in lapte si va iesi probabil ca o budinca
    Multumesc.

  24. Am facut aceasta reteta si am constatat ca se simte malaiul ca si „nefacut”.
    Cu ce am gresit?:(
    Ce sa fac pentru a fi comestibil ( de altfel, la gust este demential), pot sa adaug ceva si sa las la inmuiat sau sa il mai pun la cuptor?
    Te rog, ajuta-ma cu un sfat.

    1. adihadean Author says:

      mariana, nu l-ai copt suficient.

  25. ..nu vreau sa te supar…imi place ce faci ce scrii ce ne arati…da cum sta treaba cu …malai fin si faina de malai…is mai grea de cap ..ori nu m am prins…ori le stiu da nu le deosebesc….mereu m am gindit la malaiul bunicii…am o virsta,nu spui cit….vreau neaparat sa l fac!!multumesc,sa nu ma „tai” de pe lista…

    1. adihadean Author says:

      Vica, nu mă superi, sunt două lucruri diferite. Tot făină, dar granulație diferită și din straturi diferite ale bobului:).

  26. Multumesc inca o data, l-am listat si pe asta, nu mai stiam reteta.

  27. De unde este bunica ta?

    1. Adi Hădean Author says:

      adi, a trăit în firiza, maramureș

  28. florina raica says:

    hei! hei! o varianta a placintei tale o facea si Ma (bunica mea din Bucovina) din ‘laptele prins’ care se acrea prea tare pentru a mai fi mancat cu placere. delicios! multumesc de aducere aminte! cred ca o execut si eu in weekend.

  29. Adi, pe la Bistrita acestui preparat i se spune „scovarza”!

  30. Daniela D. says:

    Imi aminteste de prajitura bunicii mele, care ne facea ceva asemanator in urma cu ani buni. Foarte simpla reteta ei: malai, faina, faina de gris, oua, lapte, lapte batut(facut in casa de la caprita) si maia(un fel de drojdie facuta din tarate de grau, faina, malai)- fara cantitati fixe, punea asa din ochi din fiecare. O cocea in tzest(cuptor de lut traditional) pe foi de dovleac sau de porumb.
    Sa avem pofta si sa ne fie de bine tuturor!

  31. Inca o reteta de-a ta trecuta pe lista ” De facut”. ;)

  32. Salut Adi!
    Îți mulțumesc pentru rețetă! Am făcut checul. A ieșit foarte bun. Aspectul este exact ca în poză. După gustul meu ar fi ieșit excelent cu una-două linguri de zahăr în plus…
    Am adăugat și 50 ml ulei. N-am avut vișine așa că le-am înlocuit cu merișoare, stafide și nuci. E deosebită combinația!
    Când îl voi mai face voi încerca cu bucățele de ananas și ciocolată neagră. Iar la vară și cu vișine!

  33. maine fac si eu malai, sa-mi aduc aminte de bunica. La fel facea si ea, doar ca punea doar faina de malai (fara faina alba si gris), eu parca asa tin minte si iesea f bun.

  34. Buna Adi, am incercat sa gasesc la tine pe site prima reteta de malai dulce pe care ai publicat-o dar pagina nu mai poate fi accesata. Mi-a placut mai mult pentru ca mi s-a parut mai simpla si in plus, daca imi amintesc bine, nu era folosita faina de grau. Mai ai reteta printr-o arhiva? Poti sa o mai postezi? Multumesc

  35. Multumesc Adi pentru inca o reteta care iese din prima!
    A iesit minunat !
    Am incredere in retetele tale si aceasta la fel ca altele: nu e prea dulce, nici uleioasa, dietetica, creste bine, a iesit perfect !

  36. Constantin says:

    Bună seara Adi,
    Te felicit ptr ceea ce faci și iți admir și urmăresc postările. Eu editez o revistă regională in zona Bucovina, Neamț și Iasi -Turism life, iar la unul din partenerii mei – Aqua Spa Alpin din Campulung Moldovenesc, am fost servit cu un desert numit Prajitura bunicii, care este aproape identică cu cea realizată de tine. Întreba o doamnă mai sus dacă o poate face mai dulce și aici vin cu recomandarea…se poate servi cu un sos de smântână bătută cu zahăr, fiecare bucățică tăiată, dându-se prin această cremă dulce. Îți urez sănătate și spor în toate. Cu respect

  37. Vreau sa incerc si eu reteta aceasta, dar te rog spune-mi daca iasa umed si dens. Ce am mai facut a iesit prea pufos pt gustul meu. Eu caut o reteta care sa se apropie de cea folosita de cei de la panemar. Sper sa ai timp pt a raspunde.

  38. Multumim pt reteta! Si eu am aceeasi intrebare/problema ca si Ramona…. O reteta cat mai apropiata de cea de la Panemar… Asteptam cu interes un raspuns…. Multumesc!

  39. Buna draga Adi,

    Foarte mult m-a impresionat aceasta reteta de chec, si vreau sa te intreb, in cazul in care vreau sa il fac mai mic, se poate de injumatatit ingredientele?

    Multumesc anticipat pentru raspuns,

    Diana

  40. Am facut si eu azi , e super gustoasa , nu foarte dulce (exact cat trebuie) si intr-adevar se simte putin malaiul grisat dar mie mi se pare ca asta ii da gustul de la bunica :P

  41. Adi, mie nu mi-a ieșit dulce… oare sa pun mai mult zahăr? La 4 linguri nici nu se simte (noi am folosit câte o cana de 200 pentru ingrediente).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close