Restaurante de unde poți comanda în perioada asta

509

Astăzi, hai să ieșim puțin din sfera extremelor, ori că e doar o gripă, ori că murim toți. Zic să lăsăm deoparte coada la hârtie igienică și să fim mai practici. Vă recomand să facem un exercițiu simplu, cu care sigur v-ați mai întâlnit de-a lungul timpului, fie în cadrul unui interviu de angajare, pentru că patronii au mai renunțat la “unde te vezi peste 5 ani”, fie în momente de revelație, când v-ați gândit să deveniți mai organizați.  

Gândiți-vă cum arăta înainte o zi din viața voastră și adaptați-o la noile vremuri, dacă vreți. Cel cu coadă nu e atât de negru momentan și încă ne putem bucura de multe plăceri ale vieții, cu mai multe sau mai puține calorii, mulțumită unor oameni mișto care vor să ne facă tuturor șederea acasă mai plăcută decât e deja. Ei merită susținerea noastră deplină și le cântăm de la balcon. 

Mâncare bună pentru toată lumea:

Înțeleg pe deplin că pe înserat vi se face poftă de o ieșire romantică, vine week-end-ul și vreți să o impresionați într-un loc fain. Băieții de la Kaiamo, de la Noua si cei de la Kane s-au gândit la asta și fac livrări acasă. Dacă jucați bine cartea, puteți zice că ați gătit voi, atunci chiar o dați pe spate. Și vă iartă că nu mai ieșiți să-i luați flori. Se alătură și Papila, Balls si Mahala, deci opțiuni de comandat aveți.


Ce e mai sus e valabil și pentru burlaci, mai ales că au de unde alege. White Horse livrează și ei, ceea ce ne bucură pe noi, aia mai gurmanzi din fire. Eu zic să le dați un telefon, vedeți ce zic.

Cum începeți ziua? 

Acum, că nu mai sună alarma și mergeți teleghidați la spălat pe dinți, cred că puteți să porniți întâi aparatul de cafea, nu vă judecă nimeni. Numa’ să păstrați o mică distanță de soție. Măcar până ajungeți la periuța aia. Fie că mergeați înainte la birou în grabă, fie că stați acum acasă, cafeaua tot e bună. Și necesară. Pentru a evita o avalanșă de inși nervoși și de frunți încruntate, Nespresso livrează cofeină bună. Împachetată și frumos.   

Există și inspirație:


Pentru activități creative în casă, vă recomand să mai ascultați la mine pe Facebook, vă mai arăt câte o rețetă lesne de gătit, cât să vă ocupați timpul liber și stomacul cu ceva bun. Nu vă speriați, nu vă trimit la piață sau la Mega, puteți comanda tot de acasă legume proaspete și diverse merinde bio, pentru că nouă ne place să mâncăm ecologic și vrem să susținem producătorii locali. Băcănia Veche, Alioli și Nasul Rosu au pregătit prăvăliile cu diverse pachete proaspete, totul dichisit în condiții igienice, gata de comandat. 

Și tot timpu’ e loc de dulce:


Să nu uităm și de răsfăț, că așa-i frumos. Noroc cu Mara Mura care vine în întâmpinarea dornicilor de gust dulce. Fac livrări și ei, ne trimit acasă ce poftește inima.  Vă invit să aruncați o privire, eu unu’ nu știu ce să aleg.

Așa că, trecem noi și de asta. Nu mor caii când vor câinii și noroc că mai vine și muntele la Mohamed unde există o suită mare de oameni frumoși care livrează mâncare bună. Putem să îi susținem.

A, dacă mai aveți propuneri pentru a mări suita de mai sus, vă rog să împărtășiți și voi, cu mine și cu noi.

Să fiți sănătoși. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close