Alta cu fleică?

153

Aseară am făcut o supă de usturoi după această rețetă. A ieșit foarte bună și destul de arătoasă. I-am pus și o poză pe pagina mea de Facebook (căreia vă poftesc să-i dați un like, acolo ajung multe lucruri pe care vreau să le spun dar care nu-și au locul pe blog). Mi-a plăcut foarte tare supa dar nu o să pun rețeta pe blog, că doar e aici deja. Nici nu vă las fără povestea cu mâncare, stați liniștiți. Am o rețetă de zilele trecute, o mâncare care a fost Speciala de joi la restaurant și care a dispărut integral din bucătărie în 40 de minute de la lansarea veștii pe Facebook și Twitter (e chiar un record pentru Specială).  Nu e o rețetă elaborată, de la Specială îmi doresc să fie simplă și pur și simplu bună. Se pară că de data asta a ieșit.

Am presărat sare și piper peste o bucată de fleică pe care am tăiat-o apoi în dreptrunghiuri de dimensiuni cât de cât egale.

Am pus miez de nucă peste bucata pe care am folosit-o ca bază.

Am acoperit miezul cu o altă bucată de carne peste care am pus, ghici ce? O altă bucată de carne, învelită-n prosciutto. Am fixat construcția cu o frigăruie (cred că dacă legam bine turnulețul ăsta cu sfoară, din patru părți, s-ar fi fixat mai bine dar nu cred că aș fi obținut altă textură ori alt gust) și am pus viitoarea friptură în cuptorul încins. Am stropit carnea cu vin și bere după primele 20 de minute de coacere. Am copt fleica două ore la 170 de grade Celsius.

Așa a arătat după vizita la solar.

Cu garnitura a fost simplu. Pe de o parte morcovi copți și stropiți cu oțet balsamic (spălați morcovii, puneți-i într-o tavă pe foaie de copt, stropiți-i cu foarte puțin ulei și coaceți-o 45 -50 de minute la 180 de grade Celsius), pe de altă parte un cartof copt, zdrobit și prăfuit cu brânză de capră dată prin răzătoare.

Greu? Nu cred. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. arata bine
    merita incercat…miamm:))

  2. wauuuuu… ce bine arata

  3. adevarul e ca i-mi era dor si pofta deopotriva de ceva „hard”.garnitura e o completare excelenta.super

  4. ovidiu says:

    2 ore asa mult trebuie ? , ce cantitate de fleica ai folosit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close