Învăţătorului meu

219

Învăţătorul meu are multe chipuri, vorbeşte în multe feluri, e când femeie, când bărbat, are drag de ceea ce face şi, mai ales, mă însoţeşte pe mine peste tot, încă din prima zi de şcoală. Înţelegeţi de ce nu puteam să las toată viaţa să treacă pe lângă mine fără să vă vorbesc despre Învăţătorul meu.

În copilărie am fost teribil de superficial, parcă aş fi ştiut că urmează să devin bărbat. Am remarcat imediat faptul că primul meu învăţător era o femeie.
Atât de frumoasă încât putea să nu ştie nimic despre copii sau despre ce are de făcut că nu mă interesa. Mi-am lăsat mama înlăcrimată de emoţie, m-am uitat la copiii care plângeau ca la nişte proşti şi mi-am urmat obiectul fascinaţiei aşa cum urmează o molie lumina unui felinar. În următorii patru ani, printre bastonaşe, înmulţiri cu 2 şi cu 3, pete de tempera pe uniformă şi păduchii luaţi de la un coleg mai darnic prin intermediul chipiului, am aflat că superficialitatea nu-i bună, că femeia e şi deşteaptă, nu doar frumoasă şi că Ana are mere. Şi altele, dar a venit clasa a V-a şi am întâlnit dintr-o dată Învăţătorul Cu O Mie De Feţe.

În fine, nu erau chiar o mie, erau doar atâtea câte aveau profesorii care se perindau prin clasa noastră de la o oră la cealaltă. Învăţătorul de geografie (tot femeie) mi-a arătat prima nucă de cocos din viaţa mea, primul dinte de rechin şi prima carte de Thor Heyerdahl. Învăţătorul de fizică, proaspăt ieşit din facultate, creţ ca africanii (deşi era sârb), deţinătorul adevărului despre merele care cad din copaci şi lumina ce se sparge în şapte culori mi-a insuflat interesul pentru miracolul prin care poţi afla unde se
întâlnesc două trenuri care pleacă din gări diferite, unul spre celălalt, cu viteze diferite, cu ….ei, dar poate nu vă interesează toată povestea asta, aşa că o să trec la Învăţătorul de matematică. El mi-a fost şi diriginte şi prieten şi dacă nu a reuşit să mă convingă că matematica-i bună la ceva (bine, ştiu că e dar nu mă obligaţi să o şi înţeleg), m-a învăţat cât e de important să încerci, să vrei să faci, să vrei să poţi. A mai fost acolo şi Învăţătorul de limba franceză (o doamnă uşor distantă) de la care am aflat că furculision nu e un cuvânt acceptat de Academia Franceză în ciuda strădaniilor internaţionale şi Învăţătorul de limba rusă (frumoasă doamnă) de la care am aflat despre semnul tare şi semnul moale, două simboluri ruseşti prezente în ardeleneasca vorbită dar absente din alfabetul limbii române. Lucru care mă întristează puţin, ştiţi, ardelenii au câteva expresii savuroase care sunt condamnate la oralitate pentru că pur şi simplu nu pot fi scrise. Asta e!

La liceu, alt Învăţător de fizică. Prietenos în felul în care sunt prietenoşi fraţii mai mari la ţară (mă rog, erau, în vremurile bune), ţi-era drag, îţi venea să-l baţi pe umăr ca pe colegii tăi de clasă dar te opreai la timp şi-i spuneai „nenea” sau „bace” sau „bădiţă”.
Adică „domnule profesor”. Impunea respect prin atitudine şi prin ştiinţă. Aş fi învăţat orice teoremă, orice postulat doar să nu-l dezamăgesc. Pun pariu că l-am dezamăgit totuşi în câteva rânduri. Sau poate nu, că doar ştia că-s un copil, uşor de smintit de pe calea dreaptă. Tot la liceu am cunoscut istoria, în persoana altui Învăţător (o doamnă cu care m-am întâlnit recent pe stradă şi cu care am schimbat câteva cuvinte). Pe care l-am îndrăgit atât de mult încât am decis să dau bac-ul din istorie, la oral. Singurul din promoţie. Motiv pentru care comisia a avut vreme să mă întoarcă pe toate părţile, să mă plimbe prin Valea Regilor, Dăbâca şi Dealul Spirii. Până la urmă mi-au dat un 9 şi m-au lăsat să plec.

Mi-ar plăcea să spun lucruri frumoase şi despre Învăţătorul de Limba şi literatura română. Să vă spun că mi-a insuflat dragostea pentru lectură, pentru marii scriitori, pentru sensibilitatea poeţilor şi pentru
misterele gramaticii. Din păcate aici am avut un pic de ghinion. În sensul că dacă Învăţătorul de Limba şi literatura română nu era o doamnă cu grave dezechilibre psihice care mi-a smuls perciunii pentru că mă suspecta de copiere (am detestat copiatul mereu), apoi de bună seamă era o doamnă în pragul pensionării, îngrijorată mai mult de propria tensiune arterială decât de „ce a vrut să spună poetul”. Sau era o doamnă care ne dicta comentarii până ne lua amocul şi ne înţepeneau încheieturile. Dar, nu-i aşa, viaţa nu-i perfectă şi cine a vrut să înveţe a învăţat şi din experienţele reuşite şi din cele mai puţin reuşite. Până la urmă, toate-s trecătoare, mie mi-au plăcut limba noastră şi literatura lumii încă înainte de a merge la şcoală iar în ceea ce priveşte comentariile, am preferat mereu să le fac eu, nu să mi le dicteze cineva. În consecinţă, când începea să mă doară încheietura, o relaxam desenându-l pe Bruce Lee, marele filosof chinez care ne învaţă că omul trebuie să fie ca apa, adică să ia forma vasului în care se află.

Am mai avut şi alţi Învăţători în viaţă, după ce am ieşit din sistemul de învăţământ obligatoriu (ştiu,
legea zicea că nu e obligatoriu să faci 12 clase dar mama zicea, aşa că…tot obligatoriu se cheamă că era) dar nu voi vorbi despre ei aici, cu atât mai mult cu cât unii încă îşi mai pierd vremea cu mine încercând să mă înveţe diverse lucruri. Le va veni şi lor rândul într-o bună zi. Azi vreau doar să mă înclin în faţa Învăţătorului meu din primii 12 ani de şcoală , să îi mulţumesc pentru că a contribuit cu câteva tuşe esenţiale la tabloul care sunt şi să-i spun că dacă nu am ieşit o capodoperă, nu e vina lui.

Join the Conversation

  1. super, ai facut un articol pe cinste azi si ….ai reusit sa rascolesti ceva amintiri si in mine, legate de perioada formarii mele ca "intelectual" in draga noastra familie de oameni ffff destepti si iubitori de carte .. !!!
    cred ca o sa scriu si eu ceva aici, daca o sa-mi dai voie ??? !!!

  2. adi hadean says:

    scrie:-)

  3. eu fac parte din categoria "plangaciosilor", a celor care se adapteaza ffffffffffffff greu din cauza faptului ca am fost si sunt super cocolosita …. nu am facut decat sa-l citez pe sotul meu, oricum legat de ceea ce ai scris dumneata mai sus domnule sa stii ca am amintiri dragi si mai putin dragi….
    pentru mine prima zi de scoala a fost cumplita pt ca m-am despartit timp de 4 ore de fusta mamei, eram obisnuita cu ea acasa, cu ea la gradinita ( mama mea e educatoare), cu ea la masa …cu mama peste tottttttttttttttt….vai cat radeau colegii de mine …
    oricum doamna mea invatatoare zicea tot timpul "invata, florina si nu te lasa pe tanjala !!!!!!!!!!! iar eu stiu ca buchiseam si socoteam cu bunicu de mama focului ca nu cumva sa se intample sa nu iau premiul intai cu coronita, ca era dezastru pt intreaga famelie, " intelectuali unu si unu", sa fac io de ras neamul, atata imi trebuiaaaaa………
    Doamna mea era aproape de pensie, cu parul alb si ochi albastri, mereu tristi si din pacate in afara de citit si socotit nu a reusit sa ma invete din tainele ei, la care era maestra adevarata: picta maica, dumnezeiste (ioc talent florina), mileuri si impletituri cum numai la magazin gaseai (florina antitalent si aici) la muzica ne aducea vioara si ne canta balada lui Porumbescu .. cantece pe note, solfegii degeaba ca eram afona rau, ce ca doar nu le-oi avea pe toate, iar la sport tot timpul ma durea burta…ca aram grasuta pe atunci cat o bursuca… d-ne ce vremuri… si aveam si iubit pe atunci…pe care l-am pastrat asa, in taina , pana prin clasa a 8 cand am luat carari diferite.. mi-e tare dor si drag de Doamna invatatoare, dar din pacate nu mai e sa-i pot spune asta..
    apoi omul care mi-a adus mie lumina in gramatica limbii romane este DOMNUL PROFESOR VIDICAN , care m-a determinat sa particip la tot ce era concurs de limba si literatura romana, olimpiade si recitari de poezie, aici eram buna, eram la mine acasa , nu ca la muzica… imi amintesc ca i-am dus la o serbare un buchet de flori de camp (albastrele si macii colorau legatura micaa ) si atunci cand i l-am daruit m-a sarutat pe frunte si mi-a spus ca sunt cea mai buna eleva din cate a invatat vreodata cu dumnealui ..asta a fost …ca si cum as fi atins cerul !!! sa nu razi!! da asa am simtit atunci… si nu l-am dezamagit pe domnul meu cat am fost in scoala, nu nu…nu la romana !!
    ei, la franceza am invatat de frica, da da, da … urla leticia pe noi si ne facea asa gramada boi si capre, de parca eram la stana.. cum greseam accentul sau expresia cum venea si epitetul… dar si de ea mi-e dor ca stiu ca am invatat ceva, chiar si de teama… apoi, teama asta in liceu s-a transformat in placere si in chiar prea multe ore multe cu cartile de franceza…
    no, cu matematica frate , nu ca nu le-as fi avut dar nu eram " geniu" ca sa-l citez pe profesorul meu de matematica Filip
    saracul , ce se mai chinuia cu noi : cerc de matematica, ne chema si acasa duminica sa faca cu noi matematica (iti dai seama) cata placere si drag de materie pe cativa dintre noi, si mai ales pe mine ca mergeam si eu ca mergea iubitul meu ciprian..eu eram indragostita de june nu de matematici si Filpi zicea : " draga mea , in matematica nu sunt cai petru regi!! e aceeasi cale pt toti..batatorita si umila, ai gasit-o florina,, sau visezi cu ochii deschisi??? ", si azi ne sunam si ne imprumutam carti , caci pe langa marea lui pasiune matematica, cartile de tot felul : de la fizica si chimie, la astrologie, medicina si literatura si-au gasit locul in vasta lui biblioteca, cred ca nimeni nu are asa o biblioteca cum are Filip, poate doar la muzeu sau acolo unde se dau cartile cu imprumut ….asa sa stii …mi-e drag de acest om, si am primit recent o carte din partea dumnealui, o culegere de poezii sub semnatura autorului, unde cercul e perfectiunea spre care a tins tot timpul…

  4. ohooooooooo, mi-am amintit de profesorul de biologie, acelasi si la anatomie.. doamne saracul, atat mai radeam la orele lui !!!
    era si el aproape de varsta pensionarii, si mai avea o problema, de sanatate, adormea la ora, asa dupa primele 10 minute si se trezea asa pe la sfarsit, noroc cu soneria…ca latfel dormeam cu totii .. imi amintesc ca ca era inceput de mai si ne-am aruncat penarele si cartile de la etaj , la ora lui, si chiar si halatele albe, ca avea si el o singura pretentie de le noi, sa avem halatele albe, calcate si fetele cordelutele pe cap..in rest nu ne avea baiul.. numai daca zgandaream borcanele lui enorme cu formol…unde avea tot felul de serpi si broaste…ah, si mai avea o pasiune, florileeeeeeeeeeeeeeeeeeeee frateeeeeeeeeeeee tot laboratorul era plin flori si coridoarele de la parter si etaj erau splendid ornate de plante, care erau ale lui… s-a dus Buli .. (il poreclisem buli, ca era mic si gras, asa ca o bulina, dar nu din rautate ,,,ca il indrageam )s-au dus si florile .. !!!
    scumpa mea diriginta era profesoara de fizica si chimie, dar era atat de rece ca om , ca substantele din eprubeta erau mai colorate in obraji ca ea…. iar experimentele la fizica nu ma pasionau , chiar deloc..interesant cum acelasi om a reusit sa faca din mine un bun chimist si totusi un zero la fizica!!! oare cine a fost de vina??? ea sau eu ?? cred ca eu, ca desi aveam 10 peste tot pana am terminat gimnaziul (ca la liceu s-a schimbat placa… acolo ore de ore soro..!!) eu nu-mi amintesc nimica din fizica asta decat cuvantul "EXPERIMENT"…
    as ami poveti io, capitolul liceu, apoi cel facultate, apoi masterat dar s-a trezit bebe meu si tre buie sa-i dau papa, poate mai spre seara…
    oricum , scoala si oamenii care au avut ceva de zis si facut in devenirea noastra au locuri aparte in sufletul fiecaruia cu oleaca de sentimente .. pa si o zi asemeni sufletului tuturor !!

  5. :) Amandoi, si tu si Bebe, ati scris extraordinar.
    Sunt tot felul de discutii in ultima vreme pe seama sistemului de invatamant (bine, si de sanatate…si, in general, in toate sistemele…) Chiar sa nu mai fie profesori ca acum 15-20 ani ???(Doamne, cat a trecut!)

  6. adi hadean says:

    bebe:ştiu ca ţi-ai amintit oarece.ma bucur
    kmi:am detestat şcoala, sincer şi din toată inima.dar mi-am iubit caţiva dascali destul de mult incat sa nu fug in lume:-)
    din fericire exista oameni care au curaj sa se uite de sus la sistem si să-l ignore.

  7. adi, cinste acelor dascali. cinste si tie ca ai scris asa de frumos. cum bine imi spunea un dascal, nu exista copil normal, caruia sa-i placa cartea mai mult decat joaca. deci si tu normal. :)

  8. adi hadean says:

    ma tem ca da, si eu normal:-)

  9. adi hadean says:

    si multumesc:-)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close