Festin indian – Tofu korma cu orez basmati

781

Dragi gurmanzi, cu ocazia acestei teme minunate ”între post și ospăț” drumul culinar ne duce în India care, dincolo de a fi o țară, este o lume în sine…extrem de fascinantă, dar și un paradis al iubitorilor de arome și gusturi intense. Gătesc cu drag preparate indiene și consider că gastronomia indiană, care diferă între regiuni, este o carte cu pagini infinite ce merită răsfoite și adulmecate în tihnă. În această gastronomie, produsul vegan poate fi ridicat la nivel de artă, așadar, este un bun refugiu pentru zilele de post, în care totuși ne dorim un festin.

Astăzi, vă propun un clasic al bucătăriei indiene, o korma, dar pentru că discutăm de post, am optat pentru înlocuirea cărnii (pui/ vită/ miel) cu tofu. Korma este o variantă gentilă cu papilele gustative și se pretează perfect pentru a fi servită și de către cei care nu consumă preparate picante. Are la bază un sos cremos, echilibrat și dulceag. Pentru ca festinul să fie complet, am servit această korma cu un sos raita, de iaurt (vegan de data aceasta) cu castraveți și ierburi aromatice, un orez basmati cu chimen, extrem de aromat, și un chai latte care umple casa cu o mireasmă parfumată. Mai mult decât atât, încheie în glorie orice ospăț indian.

Ingrediente festin indian (4 porții):

Ingrediente pentru raita:

  • 400 gr iaurt vegetal
  • ½ castravete Fabio/ 1 castravete mediu cu coaja fină (soi telegraf)
  • Frunze de coriandru proaspăt și mentă proaspătă după gust
  • 1 linguriță chimen măcinat
  • Sare și piper după gust

Ingrediente pentru korma cu tofu:

  • 500 gr tofu ferm (organic, fără OMG)
  • 250 gr iaurt vegan (soia/ cocos/ caju/ migdale etc.)
  • 400 ml smântână de cocos
  • 125 gr amestec caju decojit și migdale decojite
  • 2 cepe medii (julienne)
  • 4 căței usturoi
  • 2 linguri pastă tomate
  • 50 ml ulei
  • 80 ml lapte vegetal
  • 30 gr fulgi cocos
  • 30-50 gr fulgi migdale rumeniți (pentru decor)
  • Mirodenii: ½ linguriță fire de șofran (pisate), 1 linguriță turmeric, 1 linguriță semințe chimen, 1 linguriță semințe coriandru, 2 lingurițe amestec curry masala sau curry simplu, 1 linguriță piper cayenne (opțional), 3 cuișoare, 1 baton scorțișoară, 5 boabe piper negru, 10 gr rădăcină ghimbir (dată pe răzătoarea fină), sare după gust

Ingrediente pentru orez basmati:

  • 125 gr orez basmati
  • 20 ml ulei
  • 650 ml apă rece
  • 2 lingurițe semințe chimen
  • Sare după gust

Ingrediente pentru chai latte:

  • 1l lapte vegetal
  • 4 plicuri ceai negru/ chai latte (unele firme au ceai cu această denumire, fără cofeină)
  • 1 baton scorțișoară
  • 25 gr ghimbir felii
  • 4 semințe cardamom
  • 4 cuișoare
  • 1 fir lemongrass (opțional)
  • 1 linguriță amestec chai masala (opțional)
  • Zahăr după gust (poate fi înlocuit cu miere)

Mod de preparare festin indian

Mod de preparare raita:

Începem cu raita, deoarece este bine să stea la frigider măcar o oră înainte de servire. Tăiem castraveții bucăți mici. Tocăm mărunt frunzele de coriandru și mentă. Amestecă iaurtul cu castraveții mărunțiți, frunzele de coriandru și mentă, pudra de chimen, sare și piper după gust. Dăm la rece.

Mod de preparare tofu korma:

Tăiem tofu bucăți mai mari. Încălzim laptele și dizolvăm în el șofranul pisat. Într-un bol, punem iaurtul vegetal. Într-o tigaie încinsă rumenim fără ulei semințele de chimen, coriandru, boabele de piper și batonul de scorțișoară; apoi înlăturăm batonul de scorțișoară, iar semințele le măcinăm într-un mojar până rezultă o pudră. În bolul robotului de bucătărie/ blenderului punem pudra rezultată, caju și migdalele, ghimbirul, usturoiul, fulgii de cocos, piperul cayenne, sarea și puțină apă, blendăm până rezultă o pastă. Amestecăm pasta cu iaurtul, apoi marinăm tofu în aceasta timp de 30 minute.

După acest timp, încingem uleiul și călim ceapa, la foc mediu să nu se ardă. Punem tofu cu toată marinata și rumenim pe toate părțile cu grijă să nu se rupă. Adăugăm laptele cu șofranul, smântâna de cocos, pasta de tomate, batonul de scorțișoară, turmericul, curry masala, amestecăm; dacă mai trebuie sare adăugăm. Punem capac și lăsăm la gătit cca 30 minute, pentru a se întrepătrunde aromele; sosul va scădea puțin și va ajunge la consistența potrivită. La servire, presărăm fulgi de migdale rumeniți.

Mod de preparare orez basmati:

Cât timp se marinează tofu, ne ocupăm de orez. Spălăm bine orezul în 5-6 ape, apoi punem apă cât să-l acopere și lăsăm la înmuiat.

Când începem să gătim korma, dăm drumul și la orez astfel: scurgem orezul și îl strecurăm bine. Încingem într-o oală nonaderentă uleiul și călim orezul pe toate părțile la foc mediu. Adăugăm apa rece, chimenul și sare și aducem la punctul de fierbere, la foc iute. Punem capacul și dăm focul la minim; lăsăm să fiarbă acoperit timp de cca 25 minute. Retragem de pe foc, îndepărtăm capacul parțial pentru a elibera aburul; lăsăm să stea așa 5 minute. Apoi, poate fi servit.

Mod de preparare chai latte:

Într-un ibric, punem laptele vegetal, cu semințele de cardamom, cuișoarele, batonul de scoțișoară, feliile de ghimbir, firul de lemongrass rupt în trei bucăți și aducem la punctul de fierbere. Stăm cu ochii pe ibric să nu dea laptele în clocot. Adăugăm zahărul și condimentul chai masala dacă folosim și lăsăm la fiert 2-3 minute. Retragem de pe foc, adăugăm pliculețele de ceai, acoperim ibricul și lăsăm la infuzat 5 minute, apoi strecurăm și turnăm în pahare. Separat, dacă doriți, puteți spuma puțin lapte și turna peste ceai și presăra cu pudră de scorțișoară. Această licoare este extrem de delicioasă și înlocuiește de minune desertul.

Sfat: Dacă folosim miere, o adăugăm după ce retragem de pe foc ceaiul.

Servire festin indian 

Vă încurajez cu mare drag să încercați acest festin indian, veți impresiona comesenii, vă garantez.

În afara postului, tofu, iaurtul și laptele vegetal pot fi înlocuite cu pui/vită/ miel, respectiv lapte și iaurt de vacă/ capră pentru variantele clasice ale acestor preparate minunate.

Îmbrățișări!

Adina

Alte rețete cu specific indian mai găsiți și aici.

Alte idei de mâncăruri de post, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2025. All rights reserved.
Close