Olivier, restaurant de hotel

166

Am dormit peste noapte la Residence Arc de Triomphe în București. Hotel cel puțin drăguț, nu insist asupra lui, mi-a reținut atenția restaurantul său, Olivier. Preconcepția care se referă la restaurantele de hotel (mâncare scumpă și proastă) a mai primit o lovitură ieri, cu ocazia cinei pe care am luat-o aici aseară. Prețurile mici (mă rog, nu de fast food dar mai mici decât așteptam având în vedere decorul) din meniu m-au pus puțin pe gânduri. Aproape că mă încerca o emoție referitoare la farfuriile ce urmau să vină. M-am îngrijorat degeaba. Mâncarea, foarte bună, a venit destul de repede și a fost suficient de bună și de atent servită încât să mă convingă să scriu articolul acesta, pe care nu i-l datorez nimănui.

 

Platoul de start: tabouleh (salată de roșii cu pătrunjel și bulgur), hummus, tapenade (pastă de măsline), salată de vinete, tzatziki, icre, însoțit de foccacia făcută în casă.

Bune toate. Pasta de măsline nu atât de bună ca la Camino dar bună.

Am învins cumva platoul de inspirație mediteraneană (mâncărurile acestea se găsesc într-o formă sau alta în tot bazinul Mediteranei) și am trecut la felul principal. Piept de rață cu sos de fructe. Gustos pieptul, mai mult decât corect. Nu genial, doar foarte bun. Sosul, grozav. Potrivit de-a dreptul cu pieptul.

Mi-a părut rău să las în farfurie. Mi-am promis însă că nu voi mai fi niciodată gras și mai aveam de gustat dintr-un fel.

Nu m-am atins de cartofi dar mușchiulețul de porc la grătar cu sos de muștar mi-a plăcut. N-am mai fost impresionat de multă vreme de un raport calitate/preț atât de corect, ăsta-i motivul pentru care v-am povestit despre cina mea de ieri pe care am stropit-o cu un pahar de vin de la Vinarte.

 

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Gratiela says:

    Sa iti fie de bine ! Gustos si aspectuos ! Sosul din ce fructe era ?

    1. Adi Hădean Author says:

      tot felu’

  2. Mancarea de acolo este intr-adevar excelenta. Foccacia cu parmezan este divina! Bucatarul de acolo este egiptean si este un om de nota 10

    Sa-ti fie de bine! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close