Ruladă de porc cu piure aromat

696

Pare cumva „de sărbătoare” mâncarea asta. Nu e, dar de bună semă nu-i „de toată ziua”. Să spunem că-i bună pentru zilele cu musafiri ori cu reuniuni de familie. Pare complicat dacă te uiți la farfurie în viteză însă nu-i deloc așa. Faci o ruladă din fleică, așa cum am făcut eu aici. Rulada poate fi ținută în frigider și, pentru că are suficient de multă grăsime, poate fi încălzită cu succes în cuptor dacă o lași întreagă sau a tigaie dacă alegi să o tai. Oricum ar fi, îți recomand să o tai în felii după ce se răcește, e mai ușor de porționat astfel.

ruladaFă un piure din cartofi. Adică fierbe cartofii, zdrobește un cățel de usturoi, pune-l într-o cratiță împreună cu o lingură de unt și o cană de lapte, pune un vârf de linguriță de nucșoară măcinată și așteaptă până se topește untul. Desigur, pentru asta, cratița ar trebui să fie pe foc. Amestecă laptelearomat astfel cu cartofii. Condimentează cu sare.

ruladaToacă două roșii (cu cuțitul, după ce ai dat jos pielițele și ai scos semințele (sau nu scăpa de ele, sunt roșiile tale până la urmă) și amestecă-le cu pătrunjel tocat, sare, piper și puțin ulei. Toacă cu blenderul o cană de măsline fără sâmburi în care ai pus pătrunjel verde și usturoi. Ai obținut și pasta de măsline.

ruladaMai ai de rezolvat doar problema sosului de pătrunjel: spală bine două legături de pătrunjel,  pune-le într-un bol, toarnă trei-patru linguri de ulei de măsline peste el, presară sare și piper și zdrobește bine cu un blender. În mai puțin de un minut ai sosul. Gata. Succes. Să fii sănătos.

rulada

 

Join the Conversation

  1. marianna says:

    Chiar arata bine! Si pare incredibil de usor de pregatit!

  2. DA BUNA IDEE CU PIREUL ASTFEL AROMAT.
    Spor la treaba si la mai mare !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close