Cremă de linte

1.3K

Sunt încântat când, din ingrediente puține, reușesc să fac o mâncare care să mă mulțumească total. Adică să fie gustoasă, să fie hrănitoare și să mă sature dintr-o porție rezonabilă. Crema de linte pe care am făcut-o ieri a reușit să facă toate astea. Să vă spun:

Am pus la înmuiat 300 de grame de linte (culoarea nu-i importantă, crema se face la fel).

crema de linte (1)Am uitat de ea până a doua zi. S-a cam umflat, ceea ce era de așteptat.

crema de linte (2)Am pus-o într-o oală de 2 litri. Peste ea, două roșii tăiate-n sferturi și 3-4 căței de usturoi. Am folosit za’atar și chimion pentru condimentare.

crema de linte (5)Am acoperit cu apă, am adăugat puțină sare și am lăsat să fiarbă pe foc mic, 35 de minute. Am pus apoi tot conținutul oalei în blender și am făcut crema, adăugând 20 de grame de unt și 30-35 de grame de iaurt gras.

crema de linte (7)Din momentul acesta e ușor: dacă vrei o crem mai groasă (eu n-am vrut), o pui la loc în oală și o mai ții puțin pe foc mic. Dacă nu vrei, o pui în oală și atât.

crema de linte (8)Pentru a completa crema, am fript câteva rondele de cârnați din carne de vită.

crema de linte (10)Am decorat crema cu ulei de măsline, ulei de dovleac, busuioc, pătrunjel, creson și busuioc roșu de la Dor de verde.

crema de linte (11)Ar fi fost bună și fără cârnat, dar îmi era dor.

crema de linte (14)

crema de linte (20)Asta-i tot.

crema de linte (27)Să fiți sănătoși.

crema de linte (24)

Join the Conversation

  1. mmm, me like it!:)

  2. Urmaresc toate postarile ,si vreau sa va intreb cum faceti ,eu am gatit linte dar nu a iesit asa buna era plina de coji ,cum scapati de cojile de la linte .Ce faceti ,cum faceti .

    1. dupa cateva ture in blender ar fi de mirare sa se mai simta cojile

  3. Dar eu nu vreau pasta de linte ci boabele intregi .
    Probabil domnul Hadean nu prea are timp sa-mi raspunda .

    1. Pentru ca gatesc linte o zi pe saptamana pentru copiii mei ma incumet sa raspund doamnei. Lintea se spala, se pune la fiert cu apa rece, cand da primul clocot se scurge de apa. Se calesc usor cam 2 cani de legume, ceapa, telina si morcov,in foarte putin ulei, se adauga lintea, apa cat sa acopere tot, suc de rosii, sare. Se fierba e cel mult 15 min la foc mediu, de cand clocoteste apa.Ideea este sa nu se desfaca boabele, ele raman intregi,moi.Inainte cu 2 min de finalizarea mancarii se adauga 2 linguri de otet de mere. Se serveste cu mult patrunjel verde tocat. Evident este o cu totul alta reteta. Puteti fierbe in acelasi mod lintea apoi o scurgeti si o consumati ca o salata, cu zeama de lamaie, ulei, sare, patrunjel verde sau ghimbir daca va place.

  4. Adi, de unde se pot procura carnatii astia de vita in Cluj ? :)

    1. de la Selgros Cash & Carry, se numesc „carnati de casa cu boia” un produs crud-uscat, dumnezeiesc in orice mancare, dar mai ales pe gratar.

    2. S’or găsi oare si pe la bucuresti?

  5. nu stiu daca poti raspunde la intrebarea asta, dar daca poti, spune-mi, te rog, de unde iti cumperi uleiul de dovleac. eu nu reusesc sa gasesc unu bun. mersi!

  6. E adevărat că lintea e mai ușor digerabilă decât mazărea și fasolea ?

  7. Este mare pacat sa stricati legumele turnand otet in tot ceea ce gatiti. Ar trebui sa stiti ca noi suntem bazici si orice imixtiune a acidului acetic( otet) in alimentatie da mult de furca organismului.Lasati legumele sa-si indeplineasca menirea, sa fie prietenele benefice organismului nostrum. Indiferent de sursa de materie prima otetul este unul singur. Nu va amagiti ca este din mere. Nu are nici-o relevanta. Componenta chimica organica este aceeasi. Are Acela pH si aceeasi actiune paguboasa.

  8. Abia astept sa incerc reteta asta, pana acum nu am fost multumita de retetele cu linte dar am o banuiala ca aceasta ar iesi foarte gustoasa.

  9. Am facut reteta ta astazi. Din pacate nu am avut zatar asa ca am condimentat cu un amestec oriental de la Fuchs plus chimion indian. Si am fript niste bucatele de carnat haiducesc langa.La final nu am decorat-o cu ingredientele pe care le-ai folosit tu, am presarat doar niste boia dulce. Cred ca mi-a fost frica sa nu o incarc prea mult :) Precizez ca este prima oara in viata mea cand fac o supa-crema si am ramas foarte incantat de rezultat.Prietena mea a topit tot ce i-am pus in castron. Eu asijderea. Multumim pentru reteta, Adi!

  10. e f buna si reteta asta dar eu fac una pe care am invatat-o in Siria la familia sotului meu si se face cu carne de vita tocata care se adauga spre sfarst dupa ce se blendeaza si se fierbe cu supa 10 minute.Carnea se caleste bine intr-o tigaie cu ceapa tocata si cand este prajita se pune in supasi se mai fierbe acolo ca sa isi lase gustul iar noi o mancam cu bucatele de lipie pe care le-am prajit la foc iute in ulei pana se fac putin maro si sunt crocante=crutoane arabe

  11. Doru Marian Cotet says:

    Preparate fara carne ( https://adihadean.ro/category/retete-fara-carne/page/4/ ) … dar cu carnati … f interesant. Carnati fara carne?

  12. Ce cantitate de chimion si za’atar este necesar la aceasta portie de supa?

  13. Lintea rosie fierbe in 10, maxim 15 minute de se face praf… Eu o pun sa ingroase sosul la diferite alte mancaruri..

  14. Supa crema de linte cu carne??? Dezgustator! Accesez d p google pagina ta cu reteta si ce vad primul lucru???? O POZA CU O FLASHCA DE CARNE! IN VIATA MEA NU MAI VIZITEZ SITE-ul tau dezgustator ce promoveaza intr-un mod agresiv sacrificarea animalelor! Cum dracu sa alegi o bucata de carne ca primä poza a unui site? OMULE, esti macabru! MI-e rusine ca facem parte djn aceeasi rasä umanä. Dezgustator!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close