Nucă-s deştept?

590

000

Dacă dai la o parte senzaţiile primare şi intermediare pe care le produc şi beneficiile pe care le oferă, o creaţie culinară excepţională a unui mare chef şi o tocană statută şi reîncălzită după cinci zile a vecinei de la doi, împart în mod ironic aceeaşi soartă, cu mici variaţii de nuanţă ori consistenţă. Cert e că indiferent de aspectul ori calitatea mâncării, rezultatul nu va fi niciodată unul roz. Creierul şi stomacul au ceva în comun. Ambele au extraordinara capacitate de a se descotorosi de majoritatea prostiilor pe care le introducem voluntar ori nu în ele, însă nu şi fără consecinţe. Să mâncăm deci inteligent.

001
Îmi plac nucile. Sunt pe locul doi în lista mea de preferate imediat după măsline. Cel mai mult îmi plac nucile de August, mai ales dacă am ocazia să le culeg chiar eu, să le curăţ şi să le crăp. Să-mi ard pielea cu iod mâncând cantităţi aberante ca mai apoi să ies în lume etalându-mi cicatricele din buricele degetelor în cele mai nepotrivite locuri, ca să pot fi socotit de ceilalţi drept ţăran.

002
Azi m-am gândit să-i ofer locul de onoare unei grămăjoare de nucă bine uscată într-un blat mai puţin obişnuit. Am măcinat peste limita bunului simţ 150 grame de nucă peste care am trântit trei smochine uscate mari (75 grame), 50 grame de zahăr brun, 25 grame de unt, 25 grame de făină, 15 grame de coniac şi 2 grame de sare. Am adunat totul într-o gâlmă din care am umplut prin metoda presării şase cercuri pentru tarte bine unse cu unt.

003

Le-am copt un sfert de ceas la 180. Imediat ce le-am scos am rupt în ele bucăţi de brânză brie (aproximativ 25 grame pe tartă) care s-au topit de la căldura reziduală acoperind bine fundul tartelor. Am tăiat peste câteva felii de strugure roz şi le-am răcit puţin. Cât timp au stat la frigider am pregătit un ganache din 200 grame de ciocolată neagră 54% topită cu 150 grame de smântână pentru frişcă, îndulcită cu lingură sănătoasă de miere (25 grame), îmbătată cu 40 de grame de coniac bun şi unsă cu 50 de grame de unt 82%.

004

Am turnat smoala peste tartele deja răcite şi le-am lăsat la frig încă vreo două ceasuri.

005

Încercaţi-o. O să vă surprindă.

Text&Foto: Mircea Banu

http://desertologie.blogspot.ro/

Join the Conversation

  1. Magnifique!!!

  2. Daca are brie, nuca si struguri, nu poate fi decat excelenta! :)

  3. Excelent!!

  4. Minunat!Te surprinde si cand te uiti la ele!Ce frumos!

  5. Am incercat reteta si a iesit super! Imi era teama ca nu imi va iesi suficient de ferm ganache-ul, nu am mai facut niciodata, insa dupa vreo 3-4 ore la frigider crema s-a intarit perfect. Nici macar nu am folosit mixerul. Singurul lucru pe care nu-l mentioneaza reteta si l-am facut in plus a fost sa intep ‘aluatul’ tapetat pe fundul formelor de tarta, ca sa nu se umfle.

  6. marian says:

    Fascinant…..Prezentarea la fel ca si reteta….

  7. ai concentrat intr-o imbucatura toate chestiile care-mi plac la nebunie. cred ca as introduce si putina coaja de portocala confiata, ca sa fie treaba oabla. sa stii ca am sa fac si eu chestia asta. merci pentru inspiratie :)

  8. Prea bun ! Prea ca la… Nu, nu ca la țară ! Prea ca la carte ! Aș prefera să mănânc așa ceva făcut de altcineva, nu de mine. ☺

  9. Francisca says:

    Arata minunat si e apetisant!
    As vrea sa-l incerc si eu, pentru o ocazie mai speciala care va fi curand. Ce forme de tarta ai folosit? In poza par niste cercuri… sau sunt forme de aluminiu?

  10. Loredana says:

    Fantastic !!! inca nu le-am facut dar mi-am dat seama ca sunt ,, curcubeu pe ceru’ gurii !
    Intrebarea : cati cm trebuie sa aiba forma de tartuta ? cata branza brie trebuie sa am?
    Multumesc mult,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close