Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

318

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Mie însumi mi se întâmplă deseori să călătoresc în timp şi spaţiu transportat de un miros, de o aromă, de o textură, de un gust pe care-l ştiu din copilărie şi care într-un anumit moment a fost atât de important pentru mine încât a căpătat pentru totdeauna însuşiri fantastice (nu orice friptură poate curba spaţiul şi timpul însă unele pot).


Pentru unii funcţionează povestea asta cu mâncarea. Pentru alţii un pahar dintr-un anume soi de vin. Pentru alţii o melodie sau citirea unei pagini dintr-o carte. Pentru alţii, un jurnal păstrat frumos într-un loc ferit sau, din contră, descoperit întâmplător într-un pod, uşor ros pe la cotor, plin de praf şi cu foile galbene de vreme. Apropo, voi aţi ţinut vreodată un jurnal? Dar un caiet de amintiri? Un oracol, în care să scrieţi ce vă place, ce nu vă place (un fel de Facebook de acum 20-25 de ani – asta-i pentru cei mai tineri), cu cine vreţi să vă căsătoriţi, cu cine v-ar plăcea să vă pupaţi la film, în întunericul cu uşor miros de mucegai al cinematografului?

Aţi făcut vreodată declaraţii de dragoste pe care nu le-aţi arătat destinatarului, sperând ca el să ghicească, să simtă cumva ce-i în sufletul vostru?
Cum ar fi să ne jucăm, să vă jucaţi puţin cu amintirile din acea vreme? Nu ştiţi cum? Vă spun eu. Intraţi pe Facebook şi descărcaţi aplicaţia Oracol 2.0 de pe pagina Lipton Ice Tea. Puteţi să încărcaţi acolo poze cu vechile voastre oracole (e un motiv destul de bun să le căutaţi, poate prin casele părinţilor) şi să participaţi la un concurs care vă poate aduce ceai verde Lipton Ice Tea pentru o lună întreagă. Ce spuneţi?

Join the Conversation

  1. am iesit de pe facebook si nu prea beau ceai:)
    pe mine muzica ma duce inapoi in timp, fiecare om din viata mea a avut si are o melodie, fiecare loc, fiecare pasiune…si la toate ma gandesc cu drag, fara regrete.

  2. Mihaela says:

    Scuze, Lipton, dar oracolul de pe facebook nu va egala niciodata pentru mine oracolul din scoala generala, scris cu carioci (rara avis pe atunci) si litere de scolar, cu desene naive si parfum de anii ’90: sapunul palmolive, tropicana, Take That, DJ Bobo, Dallas, Michael Jackson, prajitura amandina sau ciocolata Kiss, sirop de fructe cu sifon, sotron si joaca de mama si de-a tata in fata blocului.

  3. Mihaela says:

    eu calatoresc in timp cand urca in podul bunicilor unde am toate obiectele din copilarie sau cand ma uit la poze sau cand mananc orez cu lapte sau oua fierte moale amestecate cu paine

  4. „Undeva, candva” se numea si la vremea aceea l-am iubit cu tot sufletul.

  5. Eu inca pastrez oracolul, dar am intrat si in cel virtual propus de Lipton ice tea. E chiar ceva desebit! Fata de alte concursuri, macar acesta mi-a trezit amintiri frumoase :)

  6. Cristina Deac says:

    Eu am caietul de amintiri al bunicii in care prima ”postare” este din 25 Decembrie 1925 si spune asa: „Daca vrei sa vrei sa fii fericit in viata, invata sa rabzi si sa suferi”. Acest caiet are miros de ciocolata facuta in casa de bunica mea, de spuma de capsuni, de supa de cartofi cu tarhon, taietei cu varza si altele bune si proaspete in fiecare zi, facute cu rabdare….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close