Nouă ne făcea bunica. Una dintre ele ne făcea mai des mămăligă, fie cu brânză fie cu magiun (știu că pentru unii e o ciudățenie), cealaltă ne făcea mai des griș cu lapte. Și mama ne făcea, cu lapte, zahăr și cacao, rar cu scorțișoară pentru că în copilăria mea, scorțișoara era marfă de contrabandă, venea pe filiere ungurești, cel puțin în Ardeal (tata avea un furnizor care venea cu o bicicletă pe care erau mereu două plase pline cu gumă de mestecat, ciocolată Africana, praf de budincă, scorțișoară, cacao, săpunuri, șampon, Vegeta și pixuri cu fete în costum de baie care se dezgoleau dacă întorceai pixul).
Grișul cu lapte e cumva micul dejun mai altfel (nu era pe masă în fiecare zi, era de lucru cu el mai mult decât cu un sandwich, o pâine cu unt și cu lapte cu cacao sau câteva felii de pâine în ou). E simplu, ușor de făcut și chiar dacă nu-i atât de rapid ca pita unsă, merită efortul.
Să zicem că avem o cană de griș (cam 170 de grame). Ce facem cu grișul? Eu propun să-l cernem. Mereu apar impurități. O linguriță de cacao, două linguri de miere și trei căni și jumătate de lapte mai sunt necesare pentru grișul cu lapte.
Punem (puneți, pui) laptele la fiert. Poate cu o lingură de zahră, dacă ne place mai dulce (totuși, nu cred că-i nevoie).
Sita e bună și în faza asta. Te ajută să torni grișul în laptele ce fierbe „în ploaie”, să nu facă niciun cocoloș.
Urmează 7-10 minute de amestecat cu telul în oală, până ajunge grișul la consistența dorită.
Odată ajuns grișul în farfurie, urmează mierea. Pe deasupra, fie cacao, fie scorțișoară.
Poate și una și alta. Și niște frunze de mentă sau de busuioc.
Să fiți sănătoși și voioși. Și să vă amintiți cu drag de persoana care vă făcea ori vă mai face griș cu lapte.
Asta este mancarea pe care am pregatit-o prima data in viata, aveam vreo 5-6 ani,abia ajungeam pana la flacara sobei. Pot sa spun, de aici a pornit totul…
mama, bunica sau boyfriendul :D
Cel mai minunat gris cu lapte il pregatea bunica. Deasupra picura sos de caramel (acum imi pare ca suna pretentios pentru ca nu era decat zahar ars peste care turna apa si il lasa sa se topeasca).
Tare frumoase erau diminetile in care o asteptam pe bunica sa gate de ispravit cu gazdusagul si sa-mi pregateasca grisul. Ce parfum!
Mama,inainte de se intoarce in Bistrita..:(
Mie imi plac cocoloasele din gris ;) .Imi amintesc de nenea cu gumitele perinita si pixurile cu fete care se dezbraca :)) si dunakavics :))
Mama ne cernea deasupra cacao si zahar care se topeau si deveneau cea mai buna ciocolata. Ce vremuri frumoase…
Pentru mine, laptele cu gris merge in combinatie perfecta cu dulceata de cirese negre amare.
mmmmm….am descoperit cu mare drag blogul tau si am devenit imediat fan. Sigur imi voi tenta copilul cu aceasta reteta de care am uitat de vreo 20 de ani, iar daca pun ceva dulceata din camara, sigur il voi cuceri…
Mami,mami a mea imi facea…era cel mai bun gris cu lapte,pentru ca era facut cu drag si din suflet.Ani mai tarziu,pe patul ei de plecare din lumea asta,ii dadeam si eu cu lingurita,gris cu lapte pregatit de mine,amestecat cu lacrimi si sperante.
Acum le fac eu gris copiilor mei si-mi creste inima cand vad cum se bucura de fiecare data.
Daaaa…marfa de la unguri,ce amintiri,chiar uitasem de pixurile cu nanele alea dezgolite…m-ai facut sa zambesc.
Cat de frumos ai vorbit despre mama ta!!!
Felicitari!
bunica mea mi-a facut cel mai bun gris cu lapte, in ceaun pe foc de lemne ( afara vara/ pe soba iarna) si il punea la racit in farfurii de tabla ( alea ne placeau pentru ca zdranganeam lingurile in ele) , dar noi aveam o regula, cine se trezea primul avea privilegiul de „rade” ceaunul, luam cu lingura ce se prindea de fundul si peretii lui, ala a fost cel mai bun gris pe care l-am mancat vreodata.
Cel mai bun gris cu lapte il face mama. Imi place combinatia de gris cu lapte si cu un strat de dulceata acrisoara de visine pe deasupra sau cu sirop de fructe facut in casa. Multumim si pentru reteta.
Pentru mine nu este o ciudatenie ,mamaliga cu branza si cu dulceata,bunica din partea mamei facea asa ,mama este clujanca ,dintr-un sat de langa Gherla,cealalta bunica din partea tatalui ,care m-a crescut ,avea puisa deoparte cate o punga cu fidea ,imi facea fidea cu lapte ,dar nu ii punea zahar ci putina sare,eu si acum mananc asa,gris cu lapte ne facea mama ,cu sirop de zahar ars ,dulceata (cand aveam).Doamne ce dor imi este de gusturile copilariei,erau simple dar nu le poti uit niciodata.
mă bucur că am găsit niște amintiri faine pe aici:)
Imi ploua in gura. Bunica facea gris in lapte si de regula era asezonat cu gem de visine atat de gros ca se rupea lingura in el. Dar odata ajuns pe grisul fierbinte… se intindea de mai mare dragul. Of viata de copil … unde esti?
Prima amintire despre gris cu lapte o am din perioada caminului (sau gradinita cu program prelungit). Acolo primeam, uneori, gris cu lapte si o urma de ceva sirop. Da’ era tare buuun! Invatasem sa cerem „inc-o tura!” si era o „galagie de vrabiute” in sala de mese, care solicitau in gura mare:”Inc-o tura, inc-o tura!”. :D
(Cam la fel s-a intamplat si cu sarmalele. Un ghiduș a cerut imperativ: „Io mai vreau boți!”. Atat ne-a trebuit si o intreaga sala de mese a inceput sa scandeze:”Mai vreau boți, mai vreau boți!”. Nu ca ne-ar fi fost foame, da’ suna funny. :)))
…Si pentru mine a fost prima „mancare” pe care am facut-o singura, undeva pe la 10 ani.:D
Ehhh, amintiri frumoase. :)
mami , binenteles, cu sirop de capsuni pus de ea pe iarna. si acum tin minte cum imi frigeam limba de nerabdare sa mananc grisul..
iar pixurile alea… :))) de groaza…
Hai bre’ chiar asa?
Cum sa pui busuioc in grisul cu lapte al copiilor?
Blasfemie! :)
In rest, facea mama un gris cu un pic de sirop de visine din sticlele alea de 750ml parca si faguri pe ele… delicios!
Sau cu dulceata de visine!
Uf… abia peste 7 ore ajung acasa si ghici a ce o sa fac?
Mama ne facea iar eu fac acum ! Cu peltea ,miere sau piure de fructe !Cind mi-e pofta de ceva dulce !
of!!1 il faceau bunica si mama ,am facut si eu la copii si mai fac si acum cu sirop caramel in care mai pun lapte si ceva ness mmm super !!! multumesc ptr rascolirea amintirilor
dorina
Bunica il facea, cel mai bun de pe planeta:) Cu dulceata de cirese amare musai.
like the story! :*
Mie imi faceau grizut mama si bunicile.Cel mai mult imi placea cu sirop de zmeura.Acum eu ii fac baietelului meu de aproape 5 anisori si tare se mai bucura. El singur isi pune siropelul sau dulceata , dar sub stricta supraveghere.:)
Sugestie: incercati gris cu lapte cu migdale, capsuni si banane proaspete taiate feliute, si miere. Bun!
Mie grisul cu lapte mi s-a parut tortura copilariei. :)))
Il uram atat de mult, incat si acum am in gura senzatia aia de innecacios. Era cam pe acelasi piedestal cu spanacul.
Grisul cu lapte era „mancarea” mea preferata cand eram copil.Cand ma intreba mama ce vreau sa mananc raspundeam , gris cu lapte. Si acum imi place si il fac cu placere pt. familia mea. Mie imi place mult cu sirop caramel dar gris cu lapte de bivolita nu am mai mancat de cand nu mai e bunica printre noi. Merita sa incercati cu lapte de bivolita, e nemaipomenit. Acum o sa spuneti ca are multa grasime, dar gustul este… nu se poate compara.
ei da , buni si mami imi faceau si orez cu lapte grisul era super mi-l dadeau cusirop de zmeura … sin faculta la faimoasa cantina primeam la cina ca fel 2 gris cu faimosul sirop caramel sinorezul cu zahar si cacao …. era undeva … candva
Mama si buna imi faceau. De la buna era cel mai grozav, pt ca era cu caramel pe deasupra, mama ii punea doar sirop. De fapt toate mancarurile facute de buna erau pe primul loc, ca erau de la tara si erau cu ingrediente bio (acu’ 30 de ani) :). Adi, multe amintiri mi-ai trezit cu blogul tau.
Noua ne place sa servim grisul cu lapte, cu cateva lingurite de dulceata de visine (de casa) deasupra. ;) Uneori, adaug si bucatele de nuca pralinata. :)
Mama facea gris cu lapte pe care desena cu sirop de fructe sau dulceata. Nu abveam rabdare sa se raceasca si mancam marginea tot roata :), in spirala cumva. Si acum, la 32 de ani, il mananc tot asa. Acum ii fac sotului meu si abia astept sa creasca pitica noastra de 5 luni sa-i prepar si ei. Ce simple si frumoase vremuri am trait noi!
Superba reteta, o ador!
Mami ne facea gris cu lapte cu sirop de zmeura si gris cu lapte pane -acesta era favoritul meu, facea un gris cu lapte aromat usor cu vanilie, il intindea pe o placa la racit (intarit) apoi il taia patratele si il facea pane (il prajea rapid in tigaie). Era delicios! Eu acum pun fructe confiate in apa cu doua linguri de miere si le las la inmuiat. Separat fac gris cu lapte cu vanilie, fara zahar, iar la final adaug fructele scurse si le mai dau un clocot. Separat inmoi un rand de biscuiti in zeama in care au stat fructele, ii pun pe fundul unei forme unse cu unt si deasupra ton grisul pe care il amestec in prealabil cu un galbenus. Pun la copt la foc mediu si il tin cam 20 de minute. La final il rastorn si il servesc cu gem/dulceata de fructe. Pofta buna!
Am si pus la foc laptele, il astept sa fiarba si pun grisul. Cand se trezesc copiii (au aproape 25 ani), sa fie gata. Baiatul, cu dulceata de capsuni, fata, cu dulceata de visine iaru eucu pasta de macese. Fiecare dupa preferinte. Multumesc pentru mic dejun dulce!