Sunt atâtea lucruri minunate pe care nu le știm unii despre ceilalți, transilvăneni, moldoveni sau munteni fiind, încât ajungem, imatur și grăbit să ne observăm mai degrabă defectele.
Mai mult, există ritmuri, sărbători și moduri de viață ale comunităților mici ori citadine de o frumusețe unică ce-și pun amprenta asupra noastră definitiv, dând naștere la vârsta matură unor dulci nostalgii, menite să apropie atunci când se află la distanță de casă, oameni care altminteri nu și-ar adresa vreun cuvânt.
Galațiul, portul acela îndepărtat pentru cei mai mulți, acasă pentru o mână de moldoveni blânzi în majoritatea timpului, violenți la beție, cosmopoliți și înconjurați de fete frumoase, îmbătați de bulevardele cu tei și veșnic la promenadă pe faleză, are ca simbol de primăvară scrumbia.
În clipa în care începe să urce pe Dunăre și își face apariția în, să zicem, apele teritoriale ale urbei, devine centrul atenției întregii comunități. Se vinde din barcă pitită sub sălcii, din sacoșă cu aer clandestin prin notariate, bănci și instituții publice, se comandă și se precomandă, se fac tabele în excel și se declară în șoaptă, la pauza de țigară, numărul de bucăți achiziționate. Este atât de important peștele ăsta, încât a existat o tentativă serioasă ca ziua orașului să fie mutată în preajma apariției lui anuale.
Apogeul este atins de Florii. Orice casă de gălățean cumsecade are deasupra ușii crenguțe de salcie și dincolo de ea, miros dulce marin de scrumbie friptă. Dacă sunteți mai puțin credincios, vecinii vor avea grijă să vă pună ei deasupra ușii, înfășurat în jurul cablului de internet, un mănunchi de mâțișori de salcie, iar dacă sunteți în afara mersului lumii, vă vor aduce timizi și zâmbitori, două scrumbii de Dunăre, calde și parfumate fiindcă pe tabelul lor există întotdeauna loc și pentru dumneavoastră.
Orașul miroase a scrumbie trei zile. Pe Faleză, în festival, grătarele scârțâie sub greutatea lor și oricât ai încerca să te îndepărtezi de oraș, vei ajunge invariabil până în ultimul cătun, în fața aceluiași mirabil simbol de primăvara al acestei vesele comunități.
Cerându-vă scuze pentru lunga și nostalgica introducere, vă propun o rețetă de preparare a scrumbiei, așa cum o găsesc eu potrivită gustului meu, fără să blamez nicio clipă gătirea ei clasică, la grătar cu multă lămâie și o pâine de om.
Curățați scrumbia de cele netrebnice și crestați-o ușor, foarte ușor, dar des, abia trecând de învelișul pielii albăstrii. Sărați-o pe exterior și interior cu sare de mare, grunjoasă dacă aveți.
Puneți peștii în tavă, pe hârtie de copt, alături de 1-2 roșii coapte și înțepate la vârf, 1 ardei iute mărișor și 5 căței de usturoi. Stropiți totul cu foarte puțin ulei de măsline și dați la cuptorul încins în prealabil, la 220 de grade, pentru 25 de minute.
Între timp faceți o mămăligă vârtoasă.
Roșiile, ardeiul iute și usturoiul, acum coapte, curățați-le de coajă, pasați-le, adăugați-le zeamă de lămâie, sare și piper.
Așezați fiecare scrumbie pe pat de mămăligă și alintați cu sucul aromat și picant.
Mâncați cu vecinii, nu singuri, indiferent de unde vin și mai ales iubiți-le nostalgiile și ritmurile anuale pentru că sunt atâtea lucruri minunate pe care nu le știm unii despre ceilalți, transilvăneni, moldoveni sau munteni fiind …
Text & Foto: Costin Barbutz
Dacă te lași vreodată de bucătărit, apucă-te de scris. Ai condei !
Cât despre scrumbia de Dunăre, e peștele care îmi place cel mai mult și pe care îl mănânc cel mai rar, căci prin București se găsește cu greu. Totuși, am și eu o rețetă, poate face de trebință cuiva. http://zinnaida.blogspot.ro/2014/03/scrumbii-de-dunare-la-cuptor.html
Superb! Aș citi textul tău de ziua națională și poate aș pune scrumbia, dacă ar fi în sezon, drept mâncare națională (chiar, de ce avem noi ziua națională iarna?), alături de ostropelul din Muntenia, de bograciul ardelenesc și de păturata bănățeană, că ne-am săturat de atâta fasole cu ciolan! Să ne mai învățăm unii altora felurile de mâncare, vom ieși îmbogățiți din acest proces!
Super, Costin! Un text superb, o reteta visatoare! Multumesc!
Foarte frumoasa povestea din spatele rețetei, felicitări, doar ca este prea târziu pentru a o găti cu scrumbie proaspăta din Dunăre. Scrumbia este preferata mea, o gătesc anual pe grătar cu roșii coapte, ardei copți, usturoi, peste care pun leuștean verde si la final apa clocotită cu sare. Salvez aceasta rețeta si o încerc anul viitor.
Nu poti sa nu te opresti o clipa si sa-ntorci capul la o asemenea imbratisare in cuvinte.
Cu servetul pe piept si pofte cenzurate, abia astept urmatorul rasfat gastro-literar.
Moment prost ales pentru aceasta reteta.
Felicitări pentru articol! Eu sunt din Tulcea și scrumbia îmi amintește de copilaria mea când bunica o frigea la grătar și o mâncam cu mujdei și mămăligă caldă. O minune! Scrumbia este peștele meu preferat. O mai prepara și marinată cu rondele de ceapă și morcov. În Constanța, unde locuiesc acum, se găsește primăvara și îmi fac pofta din când în când. Mulțumesc pentru această amintire care îmi trezește semtimente de nostalgie.
Felicitări pentru rețeta minunata și povestea din spatele ei, pe care as citi-o la nesfârșit!
O reteta excelenta, simpla si de efect. Gustul dulce si usor picant, completat perfect de Issa Chardonnay, luat de aici: https://librariadevinuri.ro/alb/1298-issa-chardonnay.html, a transformat o sambata banala intr-o zi memorabila, cu gust de Dunare :-)