Chinezu vrea #RomaniaDeschisă

287

Prietenul meu, Chinezu, zis și Cristian China Birta la oficial, s-a legat la cap, cum îi stă bine oricărui moroșan, cu o treabă mai grea decât pare la prima vedere. V-o arăt și vouă aici, așteptând ca în #RomaniaDeschisă să vorbim cât mai curând despre cum am putea crea un mediu fain și prietenos pentru cârciumi și alte locuri în care se poate mânca, dar și bea un pic și bun.

De ce?

Pentru că simte că acum este momentul să facă ceva și în zona civică. Crede că networking-ul e punctul lui forte. Se pricepe să vorbească omenește cu oamenii și în egală măsură să îi facă să-și vorbească. Chiar și când părerile sunt aprige și foarte diferite. Și vrea să transforme abilitatea asta a lui – de a aduce oameni diferiți la aceeași masă de discuție – într-o inițiativă de nivel național.

Pentru ce?

Cristian China Birta își dorește să facă din inițiativa #RomaniaDeschisă o platformă de dialog, locul în care cetățeni, autorități, mediul de afaceri discută deschis despre ce ne frământă. O platformă care să dea ocazia fiecărei părți să-și facă vocea și părerile auzite!

Primul topic

Subiectul numărul unu cu siguranță stârnește discuții aprinse oriunde și oricând: oportunitatea restricționării programului de funcționare a magazinelor într-un posibil scenariu de nou val COVID. Ultima oară când s-au luat astfel de măsuri, discuțiile au fost fără sfârșit.

De unde incepem?

De la un studiu recent, realizat luna trecută de către MEDNET Research Center despre comportamentul de consum în timpul pandemiei. 1111 români și-au spus părerile pe marginea acestui subiect. Și concluziile sunt de bună seamă interesante.

Ce arată studiul?

Un nou val COVID – de va fi sa vină – va aduce cu sine îngrijorări și temeri de toate felurile, asta o știm cu toții. Studiul arată însă că cel mai mare factor de stres pentru români, în această privință, ar fi reintroducerea restricțiilor. Același studiu susține și că românii chestionați nu văd în restricționarea programului de funcționare a magazinelor o măsură eficientă. Ba mai mult, participanții la studiu cred că mersul la cumpărături se situează printre cele mai puțin riscante activități. Alături de mersul la terasă,  îmbrățișarea sau strângerea mâinii unui prieten, activități în aer liber sau comandarea on-line de produse alimentare sau mâncare gătită.

Dacă suntem sau nu de aceeași părere cu majoritatea respondenților la studiu, rămâne să judecăm fiecare dintre noi. Dar subiectul merită discutat. Dialogul – mai bine spus favorizarea acestuia, este întotdeauna o idee bună. Atunci când toate vocile sunt auzite și toate părerile ascultate știm că punctul de plecare e corect.

Cum te poți implica în #RomaniaDeschisă

Acum când inițiativa este la început, dacă vrei să te implici, Cristi e de părere că o idee bună ar fi:

  • să trimiți un mail pe adresa [email protected] ca să primesti studiul integral ”Comportamentul de consum în timpul pandemiei de Covid”;
  • să dai mai departe principalele concluzii ale studiului și să inviți lumea să își spună părerea. Pentru că este foarte important ca cetățenii să își spună părerea! Pentru că, după ce se va face o centralizare a părerilor, autoritățile și mediul de afaceri vor fi invitate să își exprime punctul de vedere;

În egală măsură sunt tare curios să stiu voi, cei care treceți pe aici, cum vedeți lucrurile? Care e părerea voastră despre restricționararea programului magazinelor în ipoteza unui nou val COVID?

Să fiți sănătoși și să ne auzim numai cu bine!

Adi Hădean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close