Pizza calzone e de obicei împăturită, arată ca un corn mai mare, umplut cu cărnării, sos de roșii și mozzarella. Dacă ai ocazia să o coci într-un cuptor decent, obții o pizza spectaculoasă, bombată și crocantă, plină de aburi mirositori a saț. Dacă ai un cuptor obișnuit ori mai leneș, așa cum am avut eu ultima dată când am vrut să construiesc o calzone, obții un oarece numai bun de lăsat la răcit, tăiat în bucăți și pus a doua zi de merinde, ca să nu mai dai banii pe prostii (de exemplu, cipsuri la copchii). Iată ce am făcut și cum am ajuns să am ce pune cu mine la serviciu. Și de aveam serviciu, puneam, de bună seamă:
Am pus într-un vas o jumătate de kilogram de făină albă, două linguri de ulei, o lingură de zahăr și o linguriță de sare, bașca o ceașcă de lapte în care am desfăcut o bucățică de drojdie (până-n 10 grame).
Am adăugat treptat apa (până-n 25o de mililitri) și am frământat bine cam un sfert de ceas.
Am lăsat aluatul să dospească o jumătate de ceas apoi l-am întins.
Într-un vas am amestecat suc de roșii, sare, zahăr, piper, busuioc, oregano și puțin ulei de măsline.
Am uns jumătate din suprafața aluatului cu sos de roșii apoi am așezat peste sos oarece mezeluri de calitate (șuncă uscată, salam cu mai multă carne decât E-uri) și destul de multă brânză.
Am împăturat pizza și am sigilat marginile cu o furculiță.
Am pus pizza pe fundul unei tăvi și am dat-o la cuptor. Am încins cuptorul înainte dar degeaba, nu s-a încălzit destul de mult. Din acest motiv am ținut pizza în cuptor cam un sfert de oră, până a ieșit altceva decât mă așteptam.
A ieșit un fel de palaneț (plăcintă tradițională în zona Clujului) pufos și fraged, pe care n-aș îndrăzni să-l numesc „pizza”. Oricum, a fost bun de mâncat și după ce s-a răcit. Dacă vă aventurați să faceți așa ceva, încercați să coaceți 2-3 bucăți în plus, pe care să le mâncați a doua zi. Să fiți sănătoși.
hmmm…pizza, specialitatea mea, a iesit super…
Ma enerveaza la calzone ca mananci cam mult aluat, am sa incerc si eu, doar ca sa-l fac mai subtirel, cam ca la lipie…
Si-asa iau proportii de cand am inceput si io cu blogul meu :))
Dar sanatosi sa fim ca restul se mai rezolva!
Sa-mi fie iertata bagarea-n seama, dar eu stiam ca pizza asta are si usturoi/ardei iute in componenta. Avusesi candva o pizzerie si asa scria in retetar.
Cornel, nu-i nicio problemă. Eu am lucrat o perioadă într-o pizzerie și n-am văzut usturoi sau ardei iute în rețetă, deci suntem chit:-).
Gabriel, mănânci atâta aluat cât pui. de obicei, folosești cât la o pizza normală. Chiar și toppingul poate fi cât la o pizza întinsă, fără probleme:-).
La pizza se pot face n combinatii…
Regula de baza este sa existe facute cum trebuie: aluatul si sosul de rosii, si sa nu lipseasca mozzarella. Restul tine de gusturi…la calzone toata treaba sta in impachetat…cel putin asa stiu eu din cat am „sapat” pe net, si am acumulat ceva cunostinte ca as putea lucra la o pizzerie cu brio, fara sa ma laud, prietenii m-au testat si stiu :D
Deci nimic nu e scris in piatra, tine de gusturi si imaginatie…
Pfooaai… ce pofta mi-ai facut de-o pizza; acu` pun mana pe telefon si-mi comand una! :)
Delicios! Arata bine si poti face oricate umpluturi vrei. Eu fac de cele mai multe ori o umplutura de vinete, ardei si dovlecei copti. Gradina e plina de rosii, vinete si dovlecei, busuiocul este plin de frunze asa ca nu imi lipseste nimic. Sambata voi face calzone. Am zis!
aseara am facut si eu reteta de pizza, a iesit foarte buna!! ai mei au fost incantati. muscau din bunatate si se uitau cu neincredere la mine, ma banuiau de iselaciune cum ca as fi achizitionat-o din oras. au devorat-o toata! gratie pentru inspiratie!.
Dana, cu drag:-)
Draga Adi ,m-ai facut sa rad in hohote cu remarca cu palanetul.Mi-am amintit de copilarie si de bunica mea fie iertata care facea palanete numai ca pe la Santioana palanetul era fara umplutura si prajit intr-un labos de fonta,corespondentul lui caltone era cocorada cu branza,cu varza etc.Multam pentru nostalgii clujene.Marcel