Jambalaya cu afumătură

515

Jambalaya, un preparat bogat, plin de influențe africane, franțuzești și spaniole cu originea în Louisiana este un deliciu și o explozie de arome. Deși sună atât de exotic, eu am ales să o aduc pe masă în România, la mine acasă. Și am personalizat-o cum nu se putea mai bine, am adăugat cârnați copți și afumați la rumeguș de pe hadeancatering.ro. Vi-i recomand cu poftă și cu drag, căci îi puteți adăuga în orice mâncare, să îi dați o aromă mișto de afumat. Asta dacă rezistați să nu-i mâncați înainte, căci merg și ca gustare, cu mâna. 

Am folosit:
  • 2 cârnați ( îi gasiti pe hadeancatering.ro)
  • 200 g piept de curcan, cubulețe
  • O mână cu creveți
  • 1 gogoșar
  • 1 ardei
  • 3, 4 roșii
  • 2 cepe
  • 3 tije de țelină apio
  • 1 cățel de usturoi
  • 20 g de unt
  • Ulei de măsline
  • 1 litru de supă de curcan sau apă
  • Sare, piper, busuioc
  • 170 g de orez basmati
Mod de preparare

Întâi am fiert orezul in supa de curcan si l-am pus deoparte. Supa este facută din carne de curcan, ceapa, țelină, morcovi. Nu aveți supă, nu-i bai, folosiți apă cu sare si piper. Am rumenit apoi cârnații, carnea de curcan si creveții, separat, in tigaie cu puțin unt si o linguriță ulei măsline.

Am tocat ceapa, ardeiul, gogoșarul si țelina. Le-am pus in tigaie si le-am gătit si pe ele cu un strop de ulei si apoi imediat am adăugat apa, nu am vrut sa le prăjesc, ci doar sa le înăbușesc. Peste ele am adăugat apoi carnea rumenită, apoi cârnații.

Am lăsat 5 minute cu capac, timp in care am dat roșiile pe răzătoare. Le-am si pe ele in tigaie, fără pieliță. Am potrivit gustul cu sare, piper mozaic proaspăt râșnit, frunze de busuioc, cățelul de usturoi si am lăsat pe foc cu capac încă 15 minute. Apoi am adăugat orezul fiert si creveții.

Am lăsat preparatul să se odihnească puțin și să se întrepătrundă aromele, timp în care am tocat niște fire de ceapă verde. E puțin laborioasă mancarea asta, dar vă garantez că merită tot efortul. Doar imaginați-vă: orez acrișor, gust de afumătură de la cârnați, creveți crocanți… Am fugit să mănânc. 

Cu drag,

Andreea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close