Salată caldă de toamnă

598
Salată caldă de toamnă

Profit cât pot de vremea bună să mă mai răsfăț cu bunătăți facute pe grătar, la foc iute. Nu de alta, dar cine știe când mai am ocazia anul acesta. Și nu îmi stă în obicei să pornesc focul fără să am ceva fripturi pregătite, însă legumele coapte pe jar au un farmec tomnatic aparte. Dacă mai pun alături și un dressing de inspirație mediteraneană, am o salată caldă de toamnă absolut savuroasă.

Ingrediente pentru salată caldă de toamnă:
  • 3 – 4 bucăți de dovlecei zucchini
  • o vânătă potrivită
  • 2 – 3 ardei
  • o legătură de pătrunjel
  • o legătură de busuioc
  • semințele și sucul de la o rodie
  • ulei de măsline
  • oțet balsamic
  • sare și piper
  • 2 – 3 felii de brânză halloumi (opțional)
Ingrediente
Preparare salată caldă de toamnă:

Frumusețea acestei rețete stă în versatilitatea ei. Eu am găsit în piață zucchini galbeni și verzi, de toate mărimile. Însă merg atât de bine ardeii grași, cei capia, dovleceii sau orice altă legumă îți face cu ochiul din grădină sau de pe tarabă.

Am tăiat zucchini și vânăta în felii potrivite și de grosime egală. Le-am pudrat cu sare și le-am lăsat câteva minute la zvântat pe prosoape de hârtie.

Legume de toamnă

Apoi le-am uns cu ulei de măsline, am mai presărat sare și piper, și le-am pus pe grătarul încins. E important ca focul să fie iute, altfel legumele se vor rumeni greu și se pot înmuia.

Legume la grătar

Tot pe grătarul încins am pus și feliile de halloumi (sunt unii la noi în familie care nu concep masă fără proteină animală) și le-am lăsat câte 7-8 minute pe fiecare parte. Ardeii, curățați de semințe și tăiați în jumătate, au stat și ei la rumenit câte 4-5 minute.

Între timp am pregătit dressingul. Am tăiat mărunt patrunjelul și busuiocul. Am tăiat rodia și i-am scos semințele într-un castron. Le-am zdrobit ușor, pentru a-și lăsa din sucul aromat. Am adăugat ulei de măsline și, pentru că rodia era doar puțin acrișoară, am pus și câteva picături de oțet balsamic.

Dressing salată caldă de toamnă

Am pus sare, piper și verdeața tocată și am amestecat bine. Am trecut toate legumele prin dressingul aromatizat, și le-am așezat într-o farfurie încăpatoare. Atât de simplu și rapid.

Aceasta este rețeta mea pentru salată caldă de toamnă, cu legume coapte pe jar și dressing cu iz mediteranean.

Salată caldă de toamnă

S-aveți poftă!

Irina

Găsiți aici și alte rețete de salate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close