Panna cotta și ciocolată

836

Alb și negru, scorțișoară și vanilie, lapte și ciocolată, cald și rece; perechi complementare care ne conving că sunt două părți opuse ale aceluiași întreg. Le gust împreună și complementaritatea se transformă în simetrie.

panna-cotta

Panna cotta este un jeleu foarte plăcut obținut din smântână dulce îndulcită și gelatină. Eu am ales o aromă clasică, cea de vanilie, dar se poate aromatiza cu diferite arome, folosind extracte naturale sau chiar ceaiuri.

panna-cotta

Ca să obțin această gustoasă gelatină am amestecat într-o cratiță smântâna dulce cu lapte și zahăr. Am adăugat o jumătate de păstaie de vanilie la care am separat semințele de învelișul exterior. De multe ori se recomandă doar folosirea semințelor, dar e bine să aruncăm învelișul păstăii abia după ce infuzăm aroma acestuia în lichid. Cu cealaltă jumătate de păstaie de vanilie mi-am făcut zahăr vanilat.

Am mutat cratița pe focul dat la minim și am amestecat continuu până m-am apropiat de punctul de fierbere, când zahărul era deja topit și omogenizat în compoziție. În tot acest timp, am înmuiat foile de gelatină în apă rece, iar după ce am stins focul le-am înglobat în lichidul alb și am amestecat până s-au dizolvat.panna-cotta

Am turnat compoziția în pahare și le-am pus la frigider peste noapte. Pentru a obține așezarea oblică, am umplut câteva forme din tava de brioșe cu câte un șervețel mototolit și am așezat paharele peste acestea.panna-cotta

Înainte de a servi am făcut un sos de ciocolată cu scorțișoară, punând la fiert smântână dulce cu puțină scorțișoară măcinată. După ce am stins focul, am adăugat ciocolata și am amestecat până aceasta s-a topit, formând un sos fluid. Am turnat acest sos peste panna cotta și am servit înainte de răcirea ciocolatei.

Am folosit următoarele cantități:
Panna cotta
300ml smântână dulce
200ml lapte integral
½ păstaie de vanilie
120g zahăr fin

Sos de ciocolată
150ml smântână dulce
150g ciocolată
½ linguriță scorțișoară măcinată

panna-cotta-

Text&Foto: Vladimir Marian

Printre oale

alist

Join the Conversation

  1. Si ce cantitate de gelatina la panna cotta?

    1. 6 foi de gelatină la 500 ml de lichid

  2. Imi puteti spune va rog de unde pot lua foile de gelatina? Nu am gasit niciodata, pana acum am folosit doar pliculete.
    Multumesc!

    1. E adevărat că de vreo 2 ani stocurile par mai mici. Şi mie îmi este destul de greu să găsesc. În general cumpar doar de la super/hyper market-uri. La discount-uri şi magazine de cartier nu prea am văzut.

    2. Gasesti in orice hypermarket. Poti luam mai multe o data daca nu mergi des pentru cumpataturi in supermarket.

  3. Multumesc frumos pentru minunata reteta. Am pregatit aceasta Panna Cotta si a iesit delicioasa.
    De ceva vreme gasesc inspiratia pentru retete noi, aici.
    Succes mai departe!

    1. Mă bucur că ți-a plăcut :)

  4. Smantana cu cata grasime recomandati?
    Daca nu s-a intarit (deloc) care ar putea fi motivul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close