Gogoși

639

Ieri ne-a răvășit pofta de gogoși. Sănătate curată, în sensul că nici vorbă. Totuși, pofta-i poftă și mai bine mănânc trei gogoși decât să stau cu gândul acolo pentru următoarele șase luni (cam ăsta-i intervalul la care mi se face poftă de așa ceva). A mers repede.

Am folosit un kilogram de făină, 10 grame de drojdie desfăcută-n două linguri de lapte, o jumătate de litru de lapte, o ceașcă de iaurt, un ou, două pișcături de sare, trei linguri de zahăr și coaja unei lămâi. Am frământat bine toate astea. aluatul trebuie să fie moale și trebuie frământat energic până se desprinde ușor de mâini (cam 12-15 minute).

Am lăsat aluatul să dospească o oră și un pic, până și-a dublat volumul. Am tăiat discuri de aluat cu un inel, am încins puțin ulei într-o tigaie din fontă (nu trebuie să umpli tigaia cu ulei și dacă-l încingi bine, aluatul nu va absorbi prea mult) iar restul e istorie. Am făcut cam 70-80 de gogoși, așa că am chemat ajutoare pentru a scăpa cu fața curată. Pozele-s făcute cu telefonul, vă rog să mă scuzați.

Era să uit: am lipit de gogoși niște silvoiz (magiun) și niște dulceață de afine. Gata. Să fiți sănătoși.

 

Join the Conversation

  1. Daca nu pun oul ar iesi la fel de bine?
    Din pacate, nu pot manca oua :(.

    1. Bianca Oanca says:

      Eu fac gogosi de post si nu pun nici ou nici lapte insa pun scortisoara si ies de minune. Nu cred ca o sa afecteze considerabil gogosile lipsa oului. Eventual nu o sa fie aluatul asa elastic.

  2. Mi-ai facut o pofta teribila! E prea tarziu sa ma apuc de facut!

  3. Mmmmmm, abia astept sa incerc reteta ta

  4. Bianca Oanca says:

    Adi, gogosile arata bestial, felicitari !!!
    Si nou ne-a facut bunica saptamana trecuta si nu vrei sa stii cate am mancat … nu ne mai puteam opri!!!! E bun un asa rasfat la 6 luni :D
    Preferatele noastre sunt cele cu zahar pudra, e gustul copilariei.

  5. Roscata, acum 3 zile am facut niste chifle dulci, aluatul asemanator cu cel de cozonac. Am scos ingredientele sa fie la temperatura camerei, m=am apucat de framantat si la final am observat ca am uitat cele 2 oua necesare. Aluatul si produsul final a fost excelent si fara oua, eu zic sa incerci :)

    Adi, bine arata, cred ca o sa incerc si eu, nu am mai mancat gogosi de ani de zile. O sa fac insa o treime din cantitate, 1kg de faina e muuult si 70 de bucati imi ajung o luna :)

  6. Tot ce pot sa spun este: „e nedrept, frate! Este ora 1 noaptea, si eu am dat de reteta de gogosi si lumea vorbeste de gustul copilariei, de magiun cu gogosi… e nedrept! Si mai sunt si destul de…solida! :)”

  7. Gianina Bordianu says:

    Mi-aduc aminte cand am facut eu prima oara langosi :))) Un dezastru! Nu stiam o reteta, nu aveam pe atunci un calculator acasa si acces la internet, ca acu gasesti si ce nu vrei in materie de retete pe net, nu tu o prietena care sa se priceapa, nu tu o mama soacra, mama mea nici atat nu stia sa faca si era si cam departe si totusi m-am apucat sa-i fac. Si ca sa fie treaba treaba, i-am umplut si cu dulceata, ca la magazin, ca doar aia de la chioscu din colt de vinde langosi, au umplutura. Si da-i si lupta si da-i si lupta si la final am aruncat langosii cu tot cu oala :)) Iti dai seama ca prin fumul gros din bucatarie reuseam totusi sa disting dulceata arsa pe fundul cratitei.
    Acu m-am perfectionat, is maestra, fac langosi odata pe an si pun branza deasupra dupa ce-i scot de la prajit ca doar is Stan Patitul.
    Oare de ce nu mi-am adus aminte patania asta cand am fost la preselectie la Academia lui Horia si m-au pus sa povestesc o intamplare nefericita din bucatarie?? A trebuit sa mint ca am ars o pizza, oricum nu m-a crezut nimeni si uite asta era perfecta, dar na, cand ai mintea blocata de emotii degeaba mai gandesti.
    Oricum, imi dau seama ca si asta e tot o amintire culinara si ca te-am transportat in bucataria mea plina de fum, sigur ai vizionat si oala cu dulceata arsa :) Daca aveam plita cu inductie sigur nu-mi cadea dulceata din langos :))
    O zi frumoasa si pofta la gogosi, daca mai sunt!

  8. Dementiale,maine fac si eu,sotul meu e inebunit dupa gogosi si ma bate la cap de vreo luna sa-i fac, insa maine gata ma pun pe treaba!!!!!!!!!

  9. Delicioase…Sunt dulciurile copilariei mele..cu branza dulce sau dulceata de umplea bunica…Bunatati..

  10. Parca n-am mai mancat de o vesnicie gogosi, asa pofta mi s-a facut! :)

  11. Am ajuns aici cautand retete de gogosi, de cateva zile ma gandesc numai la gogosi. Maine (adica azi dar mai incolo) trebuie facute ca nu se mai poate.

  12. Te iubesc pentru repostarea asta, Adrian!
    miine sper sa „execut” si eu o portie!

  13. Buna seara,

    Ati putea sa-mi spuneti daca puteti ce se pune si de ce, cat…? Am cautat reteta pentru gogosi (perfecte) si-am gasit foarte multe cu cantitati diferite. Am incercat sa gatesc dar mi-au iesit cu miez crud-plate.

  14. Hehe…si eu am facut alaltaieri o portie zdravana…tot pe baza de pofta. Bune de tot au fost:)Degeaba, gogosile-s gogosi si pace buna…

  15. Simona S. says:

    Arata excelent! Maine e zi de facut gogosi!

  16. eu nu inteleg de ce, orice reteta folosesc, imi ies goale in interior :(

    1. Adi Hădean Author says:

      pentru că așa trebuie să iasă. cele pline (gogoșile americane/anglo-saxone) se fac cu altă rețetă și altă tehnologie. eu le prefer pe cele goale, în care pot pune ce vreau, dacă vreau.

  17. Adi, please help! Am respectat intocmai reteta, dar alutul mi-a iesit super lipicios si nu pot sa intind foaie pt gogosi…am framantat de mi-am facut entorsa la maini…cu ce/ unde am gresit? Multumesc!

  18. alexa georgeta says:

    iti multumesc din suflet ptr. idee , merg de minune zilele acestea , mai ales caci suntem cu totii acasa , sunt delicioase .

  19. Amanda Baias says:

    Excelente! Te urmaresc de ceva timp si sunt incantata de fiecare initiativa pe care o iei. Felicitari! Cat despre gogosi…in seara asta le fac o surpriza copiilor :)

  20. Am facut aseara gogosile. Au iesit foarte bune. Eu le-am cam ars :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close