Piața de alimente a Valenciei, Mercado Central, e una dintre cele mai vechi din Europa, un loc ce nu s-a transformat în muzeu dar care seamănă destul de mult cu o farmacie, dacă privești lucrurile ca un obsedat de curățenie.
Vizitând ieri piața, nu m-am uitat la standurile cu jamon, carne proaspătă, pește ori legume, cu ochii obsedatului de curățenie (mai ales că nu-s) ci cu ochii bucătarului.
Am văzut locul în care se fac și se desfac meniurile, atât cele din casele valencienilor cât și din restaurante, baruri de tapas și bodegi care-ți pun pe masă o felie de pâine și o farfurioară cu ulei de măsline lângă paharul de vin de Rioja. Mercado Central e locul în care vin chef-ii pentru a cumpăra ingrediente proaspete pentru meniul zilei sau pentru a negocia prețuri cu negustorii de pește proaspăt (hala de pește de aici miroase a mare și alge, nu a pește, lucru care-i un semn bun).
E locul în care mi-aș putea pierde zi doar pentru a înregistra varietățile de fasole ori ciuperci, pentru a asculta pe furiș ce-și spun vânzătorii de la două standuri alăturate, pentru a mirosi plantele aromatice legate în snopi mici și așezate-n lădițe din care nu-i musai să iei la rând, cum îți spun piețarii noștri ci poți alege ce-ți place, ce ți se pare potrivit. Dacă o piață obișnuită din România îmi inspiră doar gânduri legate de incendiere și buldozer, piața asta pe care am văzut-o ieri mi-a inspirat gânduri despre mâncare, despre rețete noi.
Am început să visez cu ochii deschiși, să văd farfurii colorate, delicios umplute cu mâncare făcută din ingrediente proaspete cumpărate la prețuri normale (în unele cazuri, mai mici decât cele din România și în toate cazurile, la prețuri pe care puterea de cumpărare a spaniolului obișnuit le poate suporta).
O oră în piață a trecut repede. Aș mai avea povești de acolo, dar mi-e teamă că sunt nevoit să le păstrez pentru altă zi. Mâine vă voi povesti despre exeriența pe care am avut-o aseară la Riff, un restaurant valencian cu o stea Michelin, restaurant al cărui chef poate fi văzut frecvent la Mercado Central, cu bicicleta lui cu coș. Să fiți sănătoși.
Practic, asta e normalul, despre asta vorbim :).
Cea mai mare piata pe care am vazut-o pana acum a fost tot in Spania…Boqueria (Barcelona). Daca aveti drum prin zona…v-o recomad cu caldura!!!
Despre pietele de legume si fructe am scris adesea, pentru ca lipsa lor nu inchide lantul legaturii cu pamantul. AICI http://cazacioc.blogspot.ro/2011/09/slow-food-hop-top-cum-sa-faci-din.html
Pietele de legume si fructe ramin inca un obiectiv de neatins in Romania. Majoritatea pietelor urbane sunt de fapt magazine de legume si fructe in aer liber, nu un loc de intalnire al legumicultorilor cu consumatorii. Pentru ca aceia care vand sunt samsari nu producatori. Apoi nu avem de-a face cu piata ci cu o fals piata, pentru ca in pietele urbane din Romania, ai senzatia ca nu esti tratat cu respect de vanzator, nu esti tratat cu deferenta, ci esti o punga cu bani, careia trebuie sa-i smulgi valoarea. Zarzavagii sunt cinici, reci si incompetenti, in majoritate. Piata urbana din Romania, este un loc al cinismului, al falsitatii si al masurii rupturii de origine, de ruralul romanesc. Pietele din Occident, cum este aceea vizitata de Adi Hadean, fascineaza si prin diversitate. O diversitate care in Romania se opreste la portile orasului. Pentru ca avem de-a face cu cinismul industrializarii: cat mai putine legume, cat mai putina diversitate, cat mai mult import. Si ce este mai prost este ca am trecut de la penuria comunista la o aculturare a standardizarii. Leguma pe care o alegem trebuie sa fie dintr-o diversitatea pentru care trebuie sa luptam.