Câștigătorul concursului cu premii oferite de Samsung

226

A fost greu, greu de tot. Am citit toate comentariile celor cinci postări din cocursul cu premii oferite de Samsung (o plită Samsung încorporabilă cu inducție (CTN464KC01) și un cuptor Samsung încorporabil, o bijuterie de utlimă generație,(BQ2Q7G214)).

Am stat, am cugetat, am citit iar. M-am foit noaptea, am vorbit cu Doamne-Doamne, i-am scris lui Moș Crăciun, mi-am sunat psihologul (mă rog, nu am psiholog, dar dacă aș fi avut, l-aș fi sunat). Pe scurt, m-am cam perpelit încercând să stabilesc câștigătorul. Am avut multe comentarii slabe, monosilabice. Am avut multe comentarii bune dar în care autorii s-au concentrat mai mult asupra împrejurărilor și împrejurimilor decât asupra mâncării. Am avut câteva comentarii foarte bune, care m-au făcut să salivez. Am avut foarte puține comentarii care m-au emoționat. Am ales cinci dintre ele, pe cele care m-au impresionat cel mai mult. Apoi le-am citit pe acelea de mai multe ori, cu mintea și cu inima. Apoi am ales. Vedeți mai jos clasamentul, cu comentarii cu tot. Câștigătorul concursului este UICA MIHAI și este validat de Samsung. Azi e ziua lui de nume și, aflu de la Facebook, e și ziua lui de naștere. Sper că i-am făcut o bucurie. Știu că ar fi fost o bucurie pentru oricare dintre participanți dar, din păcate, am avut un singur premiu. Vă mulțumesc tuturor. Mai facem.

Loc 5 Gianina Bordianu

  Submitted on 2012/10/19 at 1:12 pm

Din casa racoroasa cu ferestre mici, umbrita de zidul manastirii veche de peste 2000 de ani, incep sa aud harmalaie pe strada si claxoane, Nu-s claxoane nervoase,acolo strazile-s asa de inguste si cotesc atat de brusc incat e imposibil sa vezi daca vine careva sau nu, asa ca la colt de strada se claxoneaza unii pe altii, si casa mea se intampla sa fie pe o straduta din asta ingusta la umbra manastirii. Toata harmalaia asta nu-i altceva decat ca lumea a prins viata. Se aud sub geamul meu femei galagioase care striga, vorbesc tare, tineri cu scuterele trec in mare viteza gata gata sa le rastoarne si ele le striga ” gualio’ sta attent’” apoi revin la barfa obisnuita. Ma uit la ele si-mi dau seama ca e timpul pentru mercado. Ma gandesc repede la ce si cum arunc pe mine si ies in strada. Soare, aer curat, simt mirosul marii, miroase a sare si a libertate, si usor usor incep a cobora pe langa zidul manastirii, acolo nu e indicat sa mergi pe mijlocul strazii, nu se stie cand poti sa urci pe un scuter fara sa vrei .
Sunt in Italia, in sud mai exact, langa Napoli, intr-un satuc numit Avella si de unde cobor eu pe langa manastire am privilegiul sa vad la picioarele mele o panorama de-ti taie rasuflarea: Vulcanul Vezuviu, muntii de langa, acoperisuri multe si colorate, iar cand e foarte foarte senin poti sa vezi chiar si marea. Mereu am avut impresia ca Vezuviu nu si-a spus inca ultimul cuvant, sa speram ca ma insel . Si cobor pe stradute printre palmieri, lamai, leandrii mari cat tata si cu flori de-ti iau ochii, maslini, case cochete si case saracacioase, barbati care ma petrec cu privirea doar pentru ca sunt blonda si imi ofera complimente cu nemiluita in dialect napoletan (ah, ce frumos vorbesc napoletanii), o masina de carabinieri care se opreste langa mine si ma intreaba ” vuoi un passagio bella? “, refuz politicos si cu demintatea nestirbita ajung la mercado. Aici, cu 10 euro pleci acasa cu plasele pline de verdura, asta dupa ce-ai trecut de toti marocanii care incearca sa-ti vanda diverse,dar eu ma duc direct la Carmine care vine verdura si care striga bucuros cand ma vede, de se intorc toti de la taraba catre mine” Wee, ciao Bella, la mia cliente preferitta, di-mi cara oggi cosa cucini di bello”? ” Melanzane parmigiana” raspund eu rosie-n obraji, stiu ca daca ma emotionez primesc gratis patrunjel, un ciorchine mare de rosii san marzano, salata verde si alte chestii pe care mi le strecoara Carmine in plasa in timp ce-mi trage strengareste cu ochiul. Umplu plasele si in drum spre casa as vrea sa ma mai intrebe careva daca vreau un passagio, dar nu ma mai intreaba nimeni ca deja ma stie lumea de ” a dracului”. Si ma pun pe treaba. Tai frumos vinetele pe lungime, asa de vreo 5 mm, asta dupa ce l-eam luat nitel coaja jos si le sarez si le las sa musteasca. Intre timp fac un sos de rosii, simplu, cu ulei de masline incins in care arunc o manuta de usturoi pisat si muuuulta passata di pomodoro, adica suc de rosii cu pulpa, evident facut de moi si la sfarsit, cand sosu e gata, adica dupa vreo 30 de min pun niste busuioc proaspat. Vinetele cica ar trebuii prajite pe gratar, dar eu le prajesc trase prin ou si pesmet ca imi plac mai mult si dupa ce-s prajite pun intr-o tava ulei de masline numa doua fire, apoi putin suc de rosii, apoi un rand de vinete, un rand de mozzarella si un praf de parmezan si iar vinete, mozzarella, parmezan si tot asa pana le termin. Imi place sa fac reconstituirea vinetelor si le pun in asa fel incat sa refac vanata si sa te servesc cu o vanata intreaga. Cand am terminat cu ele, torn sos de rosii din belsug si parmezan de se albeste totul in tava, si dau la cuptor pana arata cum vreau eu.
E un fel de mancare delicios si va recomand din suflet sa-l incercati, eu am mancat prima data Melanzane parmigiana acum 6 ani si de atunci il fac mereu, chiar mi-am facut pofta si weekend-ul asta execut o tava. Puteti folosi si felii de branza topita in loc de mozzarella, eu am incercat si sunt de asemenea foarte gustoase.
Ca sa iasa si mai gustoase si ca sa pot incerca si alte retete invatate prin Italia, c-am fost si eu pribeaga vreo 4 ani pe-acolo, am mare nevoie de cuptorul dumitale ca altfel nu stiu cum m-oi descurca fara dansul.
Maine va povestesc alta reteta, pana maine bafta oameni buni si continuati sa scrieti ca eu va citesc pe toti si unii au niste povesti tare frumoase!

 

LOC 4 Simona-Adelina Negrea

Submitted on 2012/11/02 at 2:27 pm

Arata delicios branzica..

Ca tot veni vorba de mancaruri simple, nu cred ca am mai mancat vreodata mancare mai buna ca cea pe care o facea bunica atunci cand mergeam in vacanta de vara la ea.

Nu avea nevoie de multe ingrediente si de combinatii complicate ca sa ne faca pe toti sa ne adunam ciorchine in jurul mesei..

Stiam de fiecare data cand urma sa coaca paine, ca o sa primim ceva bun. Si asa era de fiecare data.
Punea painile la copt pe frunze maaaaari de varza, luate direct din gradina. De fiecare data, dupa ce termina de bagat toate painile, curata o tigaie mare de cartofi, punea un pic de bulion peste – cat sa-i coloreze – usturoi taiat feliute si presara sare grunjoasa pe deasupra, apoi baga tigaia la gura cuptorului, sa se coaca impreuna cu painea. Si doamne ce bine mirosea!

Apoi ne pergatea ciorbica (de cand am gustat-o prima oara si pana-n ziua de azi a ramas preferata mea) de pui cu mamaliguta.
Lua un puiut de casa, il golea de maruntaie si-l lasa asa intreg. Pipota, inima si ficateii ii taia bucatele mici, ii amesteca cu 1-2 oua de casa, putina faina, sare, piper si un pic de patrunjel. Umplutura o facea grosuta ca pentru galuste. Cu ea umplea puiul, cat incapea si-l punea la fiert impreuna cu legumele pentru ciorbica. Ce mai ramanea din “mamaliguta” o facea galuste cu lingura si o punea separat in ciorbica.
Atunci cand era gata puiul il scotea frumos pe-o tigaie si-l baga la cuptor cateva minutele, pana se rumenea frumos.
Apoi ne punea la fiecare in farfurie un pic de ciorbica, scotea puiul pe-o farfurie, il rupea bucatele in functie de ce cerea fiecare si ne punea in farfurie peste ciorbica.
Si era atat de bun! Aproape ca-i simt gustul si-acum, dupa atatia ani, cand ma gandesc la asta..
Si ne-aducea paine calda, proaspat scoasa din cuptor, ii dezlipea frunza de varza coapta, o batea bine cu cutitul si ne rupea la fiecare.
Nu stiu daca ati mancat vreodata paine de casa coapta pe frunza de varza, la cuptor cu lemne, insa are o aroma aparte, o dulceata si-un gust atat de bun…
Iar cand ne aducea si cartofii cu usturoi si bulion…eram deja in al noualea cer!

Mancaruri simple, facute cu rabdare si multa dragoste de fiecare data…

 

Loc 3 Uica Mihai

  Submitted on 2012/11/01 at 12:45 pm

Nu-mi place Grecia, e prea albă, prea stearpă, prea veche şi prea cultă. Are prea multă Mediterană în jur, prea mulţi peşti, prea multe temple, şi prea multe grecoaice. Şi au ele picioarele lungi, nasul drept, fruntea înaltă, puf de piersică supt urechi, umbră mijită pe buza superioară, trăsături de Electră. Şi sunt arzoaice, pătimaşe, cu piele de măslină, subsioară calină, amirosind a portocală stoarsă şi a sâmbure amigdalat. În schimb îmi plac bucatele greceşti, peştele pe jar, brânza de capră cu miros insinuat de căcărează şi cu unt gras în vâna ei, zaziki mâncat doar uns pe pâine, uzo şi vinul ieftin, zborşit, din sticloanţa de 3o de deca.
Mi s-a întâmplat să râd de Palicarii din gardă, cu canafii roşii în vârful botinelor, pentru că pasul lor de defilare e mai mult o parodie, iar mânecile mundirului atârnă de parcă ar fi prinse cu ace de gămălie de croiul hainei, dar o cocoană m-a sâsâit şi m-a înjurat greceşte, izbitor de asemănător cu înjurăturile de la Brăila. I-am tras şi io în gând una ca la Cernăuţi ( că mi dragă moldovineasca) şi mi-am stricat toată ziua prin Atena privind peste umăr să văd dacă nu mă arestează palicarii. Cel mai mult mi-a plăcut la ţară, lângă Volos, la prietenul meu Ion Negru exilat în Grecia din 1994. Are o fermă unde creşte roşiile ca pe purcei, pe straturi de folie neagră, cu irigaţiuni savante prin picurare, hrănite cu minerale prin furtun, fără araci şi fără legături de cânepă ca la noi, recoltate cu o maşină cu ghiare şi roţi de trotinetă. Am suspectat că roşii acelela au gust poliesteric, dar nu, erau pline de must şi de o dulceaţă reavănă, mâncam dimineaţa la dejun roşii înmuiate în sare cu pâine tăvălită prin ulei. Iar seara beam vodcă însoţită de zeama stoarsă a părădaisei lui. Şi am lucrat la Ion Negru cinci zile la sortat porodici în lădiţe şi n-am mâncat decât legumă, pâine şi ulei. Nu pentru că Ion e un zgârcit ci fiindcă aşa simţeam că pot înţelege viaţa lui. Şi am înţeles că a rămas român, oltean în bejenie şi cu gândul la patrie şi la colbul din Clisura Dunării. A ! Şi mi-a mai plăcut la greci cum dansează sirtaki, şi m-am luat cu ei la concurs şi vă dau cuvântul meu, că le-am luat faţa. Acum vorbind despre brânza friptă, dragă Adi, păi ăsta e felul preferat al nemţoaicei mele, brânza friptă este pentru ea un cult şi de multe ori mă trezesc cu frigiderul golit de la fripturile ei. Pe lângă felul în care o prepari tu, aproape identic, mai face ea brânză pohăită, adică o panierează ca pe carne şi combinaţia de ou cu bânza veche însoţită de puţin sos de unt, e colosalmente grozavă. Dar cea mai grozavă amintire a mea despre brânza grecească vine dintr-un restaurant numit Arca, deschis acum 15 ani la Reşiţa unde patronul, grecotei prin afinitate de muiere, oferea o gustare din partea casei: o felie de brânză Fetta, înecată în ulei de măsline şi presărată cu mult riganiez uscat (adică oregano). Şi lângă, un degetar de mastică de Chios, de fapt un rachiu de chimion ieftin, dar care mergea de minune cu brânza. Am lucrat în restaurantul belferului două luni şi de acolo am învăţat regula că ce-i bun ori îngraşă, ori e interzis, ori e prea scump !

Loc 2 Carmen Godeanu

  Submitted on 2012/10/19 at 9:09 pm

Butonand pe internet,Hachis Parmentier mi-a atras atentia si mi-a redeschis un sertar cu amintiri. Amintiri culinare frumoase, dintr-o vacanta, daca ii pot spune asa, ce a durat nici mai mult nici mai putin de sase ani pe teritoriul Frantei. Acolo am descoperit cu adevarat placerea de a manca, mai ales de a savura, intrucat pana atunci(si aveam deja o varsta)nu detineam amintiri culinare impresionante din copilarie, inafara cartofilor copti in cuptorul incalzit cu lemne al bunicii, peste care punea pasta de tomate si patrunjel proaspat si coaja crocanta de la cozonaci.
Am descoperit placerea de a savura si pofta de a manca, prin prisma diversitatii de persoane multiculturale pe care le-am intalnit. Astfel, m-a impresionat dafina evreiasca(daca ma intrebati, va spun cum se face, pentru ca am vazut la ei,am gustat si apoi am facut si eu),aceasta fiind o abundenta de gusturi diverse, servita de shabat alaturi de o multitudine de salate, precum si painea evreiasca, impletita, cu susan presarat deasupra, paine in care ei pun ou si zahar. apoi am fost impresionata de puiul gatit in stil indian de catre Veronique, care traise in India de nord, pui gatit in lapte de cocos. De la Hiroko, japoneza, am vazut si am facut si eu pastele asiatice cu andive calite alaturi de alte mirodenii. Marocanul a incercat sa ma impresioneze cu andive invelite in jambon, cu sos de creme fraiche odihnite bine in cuptorul bine incins, iar fi-sa, cu raclete si fondant de fromage. Ucrainienii impresionau cu un soi de ravioli, preparau ei coca si umplutura de carne si mirodenii, apoi le opareau si le serveau cu parmezan, ca la final sa te imbie cu niste ciocalatele cu un gust unic, aduse tocmai din Georgia. Un altfel de festin l-am avut le L ile de Re, o insula in sudul Frantei, unde am fost invitati la masa si am fost impresionata de diversitatea de gusturi, mai presus de felul cum au fost preparate, servind atunci orez negru, legume exotice, alaturi de languste si creveti. Tot pe insula am invatat sa mancam stridii proaspete, stropite cu lamaie, cu paine neagra unsa cu beure(unt) cu sare de mare activate de un vin alb, duce, in care se simtea soarele imbietor(in cantitati mari, sigur era si imbatator!>)). Am invatat sa pregatesc si scoici, cu echalotte(ceapa mica, putin rosiatica) vin si verdeturi, dar savurate cu ajutorul unei cochilii de scoica. Stridiile si scoicile mi-au fost bucuria duminicilor timp de un an cat am stat pe insula, si poate nu ar fi fost atat de imbietoare daca nu mergeam sa le cumparam de la crescatoriile de pe insula. Mi-am amintit ca tot pe insula am gasit si am cumparat cartofi micuti, crescuti in teren nisipos, pe care i-am gatit in coaja lor subtire, acestia avand un gust cu adevarat deosebit, diferit de gustul traditional al cartofului arhiconsumat de noi.
Singurele prajituri din intreaga patiserie frantuzeasca ce au putut fi pe gustul meu a fost Foret Noire si Gateau au chocolat.
Am lasat la final un preparat deosebit de simplu, dar mirific de gustos, pe care il am, din intamplare, si intr-o fotografie ce mi-ar fi placut sa o pot arata aici. Pe un pat de salata verde stropita cu lamaie si ulei de masline,cu cateva rosii cheries, se pune un preparat facut din pipote, inimioare si ficat gras de gasca, cateva ciuperci, care au fost calite si stinse apoi cu putin vin si sos de rosii, condimentate dupa gust, cu sau fara echalotte, dupa cum prefera fiecare(prietenul nostru francez nu suporta nici un fel de ceapa, asa ca nu foloseam cand era si el invitat).
Morala acestei incursiuni este ca noi suntem femeile ce petrec, cred eu, cel mai mult timp in bucatarie, mai ales pentru preperarea unor mancari traditionale, precum sarmalele sau placintele, ca sa nu mai spun de cozonaci.
Acolo am invatat ca poate exista placere in a manca si mai ales rapiditate in a prepara ceva cu adevarat delicios, care sa iti gadile placut papilele gustative. Asa ca am trecut de la sloganul: mananc ca sa traiesc, la: traiesc uneori placerea de a savura o mancare delicioasa.
Pofta buna tuturor, spor la gatit si pregatit si savurati o incursiune in lumea imbietoare a amintirii gusturilor desavarsite.

 

 

Loc 1 Uica Mihai

Submitted on 2012/10/30 at 2:25 pm

ITALIA CA O PORTOCALĂ

Acum din ce aţi învăţat şi din ce aţi văzut cu ochii voştri pe hartă, sunteţi convinşi că Italia are forma unei cizme.
Total greşit, aţi avut dascăli încuiaţi iar harta aţi studiat-o fără ochelari.
Să vă spună Uica, ce formă are Italia.
Italia are formă de portocală, coajă tare pe dinafară şi miez mustos şi dulce pe dinăuntru.
Dacă ai răbdare şi vână în tine să îi spargi coaja, o să te umpli de mustul şi de aroma italiei, care nu te va mai părăsi toată viaţa ta.
Aşa s-a întâmplat cu mine, am răzbit prin coajă şi m-am umplut de must.
Chit că n-am văzut prea mult din Italia, bunăoară n-am fost la Roma să văd Columna şi să-l salut pe Decebal cu capul tăiat, nici la Veneţia să mă dau în gondolă.
În locurile astea se duce toată lumea.
În schimb am fost în Sicilia şi am băut Granita făcută în casă, la Neapole, Porto Fino, Genova şi alte orăşele de pe litoral.
Un loc special a fost pentru mine insula Capri unde aş fi vrut să mă stabilesc acolo, dar m-a sunat din ţară soţia că avem nuntă în familie şi am fugit un-doi să ajung să dau darul la masă, ca să nu ne facem de râs.
Dar mă duc de fiecare dată cu plăcere în Italia şi ce mi-a rămas de acolo e că niciodată nu mai am nevoie de deodorant fiindcă miros tot a portocală. Pe bune!

În toată lumea italienii sunt botezaţi în derâdere, Macaronari.
Şi ei, în loc să se supere, râd şi te invită să înfuleci cu ei paste şi să bei Chianti rosso.
Acum vorbind despre pastele făinoase, pe care Italienii le-au importat din China, prin intermediul lui Marco Pollo (care înseamnă pui de găină) şi care au ajuns o mâncare de căpătâi, alături de pizza şi risoto, pe care le cunoaşte toată lumea.
Dar ce nu ştie lumea asta, e că bucătăria Italiană diferă radical de la o regiune la alta şi că un fel de mâncare identic peste tot, are compoziţii şi prezentare deosebită.
O porţie de spaghetti marinara, are un gust în Sicilia şi altul total diferit la Milano. Şi lasă că sicilieni, când aud de milanezi unu-doi scot drungheta de sub cămaşă şi se albesc ca orezul din pilaf. Au ei o ceva anume unii cu alţii de nu se pot împăca. Aşa cum nu se împacă oltenii cu bănăţenii.
Şi fiindcă vorbirăm de Sicilia, hai să mergem prima dată acolo să vă învăţ un mic dejun mafiot cu pasta de limone.

Sicilia şi mafioţii de carton

Mi-a scris o verişoară de a mea Ileana, că e în Sicilia, manager la un hotel de lux, că şi-a închiriat casă şi-a cumpărat maşină şi se simte ca în top o sută. Iar eu zăbăuc, fără să mă anunţ, m-am dus în vizită surpriză, cu gîndul că o să mă cazeze domneşte, o să mă îmbuibe cu bunătăţi sicilieneşti şi o să mă plimbe cu maşina prin toată insula aia plină de mafioţi.
Când acolo ce să vezi, Ileana era cameristă la un hotel de mâna a doua, stătea cu chirie într-un apartament îngust ca o mânecă de treining şi bătea drumurile pe un scuter deşelat.
A plâns pe umărul meu, mi-a mărturisit că m-a minţit de ruşine şi că ce se face ea acum că o s-o dau de gol acasă, în România, la toate neamurile. Şi că trebuia ea să se gândească la mine, că sunt atât de nebun încât să mă duc până în fundul italiei ca să-i acresc viaţa.
Dar după o oră de lacrimi crocodileşti, s-a potolit şi mi-a propus să mă scoată în oraş la cină, că se făcuse atât de rapid întuneric încât m-am gândit că Sicilia e aşezată pe partea nevăzută a lunii. Şi chiar mă simţeam ca pe lună. Adică uşor şi imponderabil.
Şi m-a dus la un local cu terasă unde un moş bătrân cu vestă de catifea brodată, cânta zdrânga- zdrânga dintr-un fel de mandolină tânguitoare. Şi eu una două, m-am dus la moş plin de tupeu şi l-am întrebat dacă mă lasă să cânt alături de el cu armonica mea. Şi moşul şi-a mângâiat mustăţile a la Caragiale şi mi-a făcut semn cu capul că mă îngăduie. Aşa că mi-am scos acordeonul din maşină şi am început să cânt numai tarantele (mi-am zis că n-o să mă împuşte mafioţii chiar în văzul lumii.) Şi ce să vezi, la primele măsuri a înviat moşul cu mustăţi de caragiu şi o dată balalaica aia a lui a început să scoată triluri la concurs cu armonica mea şi aerul de pe terasă s-a umplut de muzici şi de păsări cântătoare şi în cinci minute o grămadă de mafioţi au dat năvală pe terasă şi au început să ceară vin şi mâncare şi iar vin. A fost cel mai tare concert pe care l-am dat în viaţa mea, mai ales că moşulică mustăcios s-a ridicat din scunul lui şi a început să tropăie taranteliceşte şi eu alături de el şi s-a făcut un dans general de nu se mai vedea om cu persoană, cetăţean cu mafiot şi etcetra.
Şi după o jumătate de ceas am căzut osteniţi şi eu şi moşulică mandolinistul iar mafioţii de pe margini au început să tragă în noi cu monede de unu şi doi euro, de ne-au umplut de schije şi umblam în patru labe printre mese să le adun.
Şi după ce ne-am potolit puţin şi am tras o litruţă de vino rosso cu iz de piersică macerată, am căutat-o pe vară-mea Ileana, dar năsărâmba fugise din prima. Îi era ruşine cu mine că mă dădeam în spectacol.
Aşa că am rămas să iau cina de unul singur, privegheat de moşulică-mandolină, care de fapt era patronul acelei Trattoria micuţe şi m-am îmbuibat cu nişte bunătăţi pe care vi le destăinui şi vouă. Dar aveţi grijă să le gătiţi în taină, că altfel că prind mafioţii şi o să vă puie să dansaţi Tarantella, până daţi ortul popi.

Pane cunsato con pomodori fritatta

Pane cunsato e o pâine mai gălbejită, făcută din grâu dur, măcinat mai grosier. Se frământă aluatul ca la o pâine obişnuită, dar se adaugă condimente din belşug. Adică piper, busuioc, oregano şi seminţe de coriandru. Nu se lasă la crescut, se fac mici gogoloaie care se precoc mai întăi la 110 grade, apoi se coc la 200 de grade. Aceasă pâine este servită caldă, după ce se răceşte se scorţoşează şi prinde gust amar de la busuioc. Dar nu rămân resturi, fiindcă e atât de bună că o mânânci gogârţ-gogârţ.
Se serveşte de obicei la Antipasta însoţită de tot felul de nebunii culinare pe care nici nu vi le puteţi închipui.

Pomodori fritata

E una din nebuniile acelea şi ai nevoie de:
3-4 roşii mari cât pumnul cu carnea grasă (ştiaţi că roşiile din Sicilia sunt socotite cele mai bune din lume?)
2 căţei de usturoi
un strop de făină albă
ceva jambon afumat, cam o sută de grame
ceapă albă cu miez mustos
un ardei gras
Ulei de măsline, sare, piper, oregano, coriandru şi busuioc

Şi roşiile se taie în felii groase cam de un centimetru, cu grijă să nu se storcească sub cuţitul nepriceput, se condimentează cu sare, piper şi oregano, se tăvălesc prin făină albă şi la foc iute, se prăjesc în ulei de măsline. Apoi se scot la odihnă pe o sită să se scurgă de ulei iar în locul lor se trage scurt la tigaie ceapă tăiată rondele, alături de usturoiul mărunţit şi ardeiul gras tăiat bastonaşe. Când legumele se înmoaie bine, se adaugă jambonul tăiat feliuţe şi se mai opăreşte compoziţia cu puţin vin roşu ca să prindă culoare şi aromă.
Şi pe o farfurie curată şi fierbinte se aşază felii de pane cunsato, peste ele se aranjăm artistic roşiile fripte şi le acoperim cu sosul din tigaie. Iar pe deasupra ca nişte umbre verzi se presară busuioc şi coriandru tocate mai mare ca să le simţi în cerul gurii. Şi merge alături, un vin roşu acidulat,din acela uitat în pivniţă de trei generaţii de mafioţi.

 

Join the Conversation

  1. Sa i dea Bunul Dumnezeu sanatate si La Multi ANi fericiti , sa ne poata hrani multi ani de amu nnainte cu povestile lui faine !

  2. Felicitări câştigătorilor şi ţie Adi pentru puterea de care dai dovadă. Frumoase povestioarele :).

  3. Nicoleta Cojoianu says:

    Felicitari, castigatorilor! Sa stapanaeasca sanatosi premiile! Felicitari, Adi, pentru acest concurs minunat!

  4. a meritat, scrie tare frumos:-) Felicitari!

  5. Gianina Bordianu says:

    Bravo Mihai si La multi ani! Sa le folosesti sanatos! Mi-a placut foarte mult ce ai scris si cum ai scris, ai scris mai multe povestioare, mai frumoase si mai cu talc, deci meriti din plin si sunt fericita pentru tine.
    Adi, iti multumesc mult ca m-ai clasat pe locul 5, ma simt onorata, data viitoare o sa fiu mai sus :)
    Va pup, o zi faina si bafta la folosit gadgeturi-le Mihai :)

  6. Felicitari, Mihai! La multi ani!
    Foarte frumos a fost concursul asta, frumoase mesajele castigatoare. Bravo Adi :)

  7. Sicilia, mon amour a moi aussi, povestita mai frumos! :)
    Felicitari, sa le folosesti voios!

  8. Lavinia Blaga says:

    Felicitari si sa le foloseasca sanatos!

  9. Pentru mine, premiul ăsta nu înseamnă doar două obiect mai mult decât folositoare şii cu ardoare dorite, ci plăcerea prima de a fi cântărit de Adi Hădean de două ori din cinci, fiindcă eu îl socotesc pe Hădean ( să îi spun Adi mi se pare că îl fac prea copil) punct de referinţă şi din cauza lui m-am apucat de blogereală culinară şi de a două, fiindcă m-am delectat citind TOATE POSTĂRILE DIN CONCURS. Doamne, că trăiesc într-o lume aşa de frumoasă cu oameni aşa de faini, fiindcă în nouăzeci la sută dintre postări am citit nu hulpăvia de a intra în posesia premiului ci dorinţa de a împărtăşi.
    Felul „banditesc” şi sufletist în care Domnul Adrian Hădean (observaţi că am devenit academic şi neutru) a conceput această competiţie, mă face pe mine, ca un perfect cunoscător al blogosferei culinare, să declar că acest concurs este cel mai bun din acesta an. Din sus- amintit blogosferă. Mi-aş dori ca şi alţi blogeri să aibe posibilitatea, energia şi sufletul să treacă la astfel de campanii. Fără Like,share şi etîcî. Doar pe acurateţe, ataşament şi calitate. Adi (acum îmi permit) să te îmbucure Dumnezeu şi să te ţină în palma Lui !!!

  10. Felicitari..Chiar merita e foarte savuros cum a scris :)

  11. Felicitari Ulica ,am citit o gramada de postari si am visat alaturi de foarte multi .Bravo Adi Hadean si Samsung pentru concursul fara like si share,stiti voi .

  12. Nici ca se putea un castigator mai merituos. Uica este el insusi un poem, un om de omenie, un scriitor destoinic care stie sa scrie orice si sa-l citesti cu nesat. Are o imaginatie debordanta si te face sa te simti acolo unde este el, sa te vezi in povestea lui si sa-ti doresti sa nu se mai termine. Felicitarile merg spre Uica dar si spre „Domnul Adrian Hădean” care a avut o grea misiune, sa aleaga pe cel mai bun dintre cei mai buni. La multi ani dlui Mihai Uica (uite ca m-am molipsit si eu), sa-ti de DD multa sanatate si sa ne incanti in continuare cu povestile culinare si nu numai, o viata lunga alaturi de nemtoaica ta care te inspira si te suporta…..

  13. Bravo domnu’ Uica!
    Adi, respecte!

  14. Bravo domnule Uica, inca 2 povestiri scrise cu acelasi farmec ca intotdeauna. Va citesc blogul de mai mult timp si de fiecare data ma binedispuneti pentru mult timp. La Multi Ani!!!! si sa fiti sanatos. De asemenea bravo si pentru Adi Hadean, ai ales foarte bine, nu am citit toate comentariile, dar sunt sigura ca nu au savoarea dl.Uica.

  15. Bine ales castigatorul. Uica Mihai e un sugubat si jumatate … gateste extraordinar si scrie din suflet.

  16. Alegere corecta, Mihai Uica scire ca nu te poti opri din citit. Il felicit! Daca gateste macar pe jumatate cum scrie, o fi el un mare bucatar!

  17. Felicitari castigatorilor!

  18. nea'Mielu says:

    buna alegere, mai ales ca picat si de ziua dumisale! felicitari!

  19. Bravo!Frumoase articole alese. Este vorba despre Uica Mihai bucatarul profesionist?

  20. Buna alegere! Norocul nostru este ca exista oameni cu farmec si oameni perseverenti care sa organizeze astfel de concursuri. Felicitari Mihai, felicitari Adi!

  21. Felicitari castigatorilor! minunate povesti spre incantarea noastra… multumim, Adi! :-)

  22. Tare mandru ai povestit Mihai de fiecare data.
    Felicitari!!Sa ai parte de multa sanatate sa poti folosi cu spor cele castigate.

    Felicitari si tie Adi pentru organizarea acestui concurs in care fiecare participant ne-a purtat prin locurile care l-au impresionat!

  23. carmen godeanu says:

    Multumesc Adi Hadean pentru apreciere, chiar daca ma vad pe locul doi. Pentru mine este o recunoastere sincera a femeii care pune suflet in bucatarie pentru a prezenta mancaruri ce te imbie la a le savura. Felicitari castigatorului Mihai si mai ales felicitari lui Adi Hadean pentru ideea acestui blog culinar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close