Milk, the final frontier

312

Nu prea pun eu titluri în alte limbi decât dea română dar laptele mă duce cu gândul la copilărie iar în copilărie eram fan Star Trek. O să mă iertați, sper, pentru că am comis-o de data asta. Sunt consumator de lapte, de fapt, de produse lactate. Beau lapte dimineața, beau lapte călduț seara, amestecat cu miere, beau cicoare cu lapte când mi se face dor de copilărie, mănânc brânzeturi ca un francez sadea și uneori acresc ciorbele cu smântână sau iaurt. Sana și kefirul nu m-au prins prea tare dar de lapte nu cred că am cum să scap.

Bunica mea din Maramureș a avut vaci mereu și am crescut cu lapte fiert, mâncat cu scrijele de pită coaptă-n cuptorul din curte, unse cu silvoiță (magiun, adică). Mâncam laptele și cu mămăligă, cu un pic de zahăr. Mai nou pun laptele direct în mămăliga ce fierbe și obțin o mămăligă mai fină, mai dulce. Îmi place laptele și cu sandwich-uri reci dacă e cald ori cu sandwich-uri calde dacă e rece. M-am și bucurat când am auzit de programul „cornul și laptele” dar m-am întristat când am văzut că l-au făcut praf (dar nu-i treaba mea să judec Guvernul, că-mi pierd vremea degeaba). În fine, poate vă întrebați ce-mi veni cu laptele ăsta. Ei bine, îmi veni o căutare prin Google, care zice așa: „cât lapte  să beau”.  Am efectuat și eu căutarea asta (m-am învățat cu ideea că unii oameni conversează cu Google ca și cum ar fi o persoană, nu un motor de căutare), să văd ce iese. A ieșit, între altele, o știre care spune că românii beau în medie 80 de mililitri de lapte pe zi. Nu pun link, duce la o reclamă cu care nu vreau să vă obosesc, dar vă rog să mă credeți pe cuvânt. Tot în medie, față de anul 2005, bem cu 7 litri pe an mai puțin, în vreme ce un francez, de exemplu, bea de două ori mai mult lapte într-un decât un român. Curiozitatea m-a împins spre păcatul comparației. Am căutat și „cât alcool să beau” (să se mire și alții când or da de căutarea asta) și am aflat că bem tot mai mult de la un an la altul.

Minunat. Sănătate curată. De aici trag concluzia că oamenii care spun povești despre lapte sunt mai slabi decât cei care spun povești despre alcool, asta dacă admitem faptul că o poveste mai bună vinde mai bine.  Asta nu-i singura concluzie pe care o pot desprinde dar nu vreau să devin obositor. Vreau în schimb (mi-ar plăcea, să nu sune atât de imperativ cererea mea) să-mi spuneți la ce folosiți laptele și cam cât. Poate învățăm cu toții ceva de aici. Promit să vă dau în schimb cel puțin cinci rețete cu lapte, de acum și până la Crăciun (poate chiar vă vor fi de folos ideile, pentru masa de Sărbători). Ce ziceți?

Join the Conversation

  1. Eu beau o cana de lapte caldut (0.1% grasime) dimineata, apoi pe parcursul zilei consum mult iaurt si branza de vaci proaspata dar tot degresate (sunt la dieta). Laptele e nelipsit si din dieta copiilor, uneori fetitei mari (aproape 4 ani) ii dau si 3 pahare cu lapte pe zi si poate si iaurt/branza. De asemenea, folosesc lapte/iaurt si la briose, checuri, frisca o fac din smantana dulce etc. Iar alcool nu consum absolut deloc, nici macar o gura de sampanie de Revelion, pur si simplu nu-mi place. Asadar, probabil ca eu mai echilibrez un pic raportul lapte/alcool consumate anual de romani :))

  2. in general mananc dimineata laptele langa cereale, iar daca e lapte proaspat care nu e cumparat din magazin mai beau seara cald. orez/gris/paste cu lapte, chefir, iaurt cu covrigi, budinci. In familie, 3 oameni consuma @ 1.5 litri pe zi, nepunand la socoteala laptele din cafea.
    Din pacate sunt putine locurile unde poti bea un pahar de lapte fata de un pahar cu alcool – poate si de acolo statistica, insa sunt incantata ca in bv avem un bar/lounge care are un meniu plin cu cocktailuri/smoothie-uri non alcool facute cu lapte sau iaurt. asa ca incet incet…poate ajungem acolo :)

  3. nu beau lapte, are prea multe calorii :(

  4. Mie imi place lapte rece cu 2 lingurite de cacao (de aia neagra si cremoasa) si 2 lingurite de miere.
    Sunt dependenta de el, e cu totul altfel decat cu zahar si cacao.
    Fiindca am atatea retete grozave de la tine as vrea tare mult sa impar si eu cu tine ceva bun :-))

    Sa fii sanatos!!!

    PS – kefir caucazian de la Milli ai incercat?

  5. Eu beau minim o cana dinimineata sau seara (aprox 250 ml). Il mai folosesc la facut paine, iar prietena il pune la mamaliga, piure, prajituri, etc. In total folosesc 4L pe saptamana.

    Laptele il iau de la o batranica, care are 2 vaci si e mai ieftin decat majoritatea celor din magazin si nu se compara. Cele din magazin parca sunt lapte praf. Ma rog, cred ca chiar sunt :)

  6. …sa impart am vrut sa zic :-))

  7. eu consider laptele aliment de baza, asa ca nu ma apuc sa-l scotocesc de calorii, colesterol si alte minunatii nutritionistice. Daca nu exagerezi, multe lucruri pot fi in regula chiar daca unii baga spaima in oameni cu chestiile astea.
    Deci, daca avem lapte, il mancam cu mamaliga, merge uns, intr-un fel am crescut cu chestia asta asa ca e prima optiune cand vine vorba de lapte.
    Simplu, cu paine proaspata de casa e a doua optiune, merge foarte bine la micul dejun cu miere pe paine sau cu gem.
    Iaurtul e nelipsit, cu covrigi mancam pe vremea studentiei de ne mergeau fulgii, si mai pastram obiceiul si acum. E super!
    Orezul cu lapte e mai rar, chiar nu stiu din ce cauza, mai pun lapte la clatite, la framantatul painii cand am ceva rest de lapte si ar mai fi dar atat imi vine pe loc in minte si nu vreau sa fiu plicticoasa. Asta a fost laptele, branza e o alta mare poveste, daca ma apuc, nu mai termin.

  8. Bunicul meu ne punea la pachetelul pentru scoala (mie si surorii mele) cate o sticluta cu lapte si paine cu gem de prune facut de bunica pe vatra. S-a intamplat pana prin clasa a IV-a…Era atat de bun. Mancam si acasa dimineata si luam si la scoala.

    Si ca tot ai adus vorba de lapte cu mamaliga…E super bun cu turta (tot bunicul facea- turta din malai pe care o punea direct pe vatra si o acoperea cu un capac pe care punea jar)….Peste turta fierbinte turnam lapte rece :)

  9. razvan anton says:

    La mine in familie e traditia ca, in fiecare dimineata de weekend petrecuta la domiciliu, sa bem cacao cu lapte (mie imi place sa simt din plin gustul de cacao asa ca la o cana de lapte fierbinte pun minim 3 lingurite de cacao + 1 lingurita de zahar brut).
    Seara si dimineata bau lapte rece amestecat cu miere de tei (mierea de tei e mai subtire, se „dizolva” mai repede, are o aroma puterinica si un gust discret amarui pe final. Nu mai spun si faptul ca are proprietati sedative, la modul ca linisteste spiritul si ma pregateste ori pentru o zi agitata ori pentru un somn odihnitor).
    La prajituri folosesc lapte la cremsnit (din ala pe straturi, nu cu foi cumparate).
    Precizarea mea este ca doar in cazuri de maxima urgenta folosesc lapte din supermarket (cred ca pot sa numar pe degete de cate ori cumpar lapte la cutie inte-un an). Mi-am creeat in schimb o retea de tarani livratori de lapte proaspat, gras, dulceag. Nu stiu altii cum sunt :) , dar eu nu fierb niciodata laptele.

    O zi minunata!

  10. adihadean Author says:

    No, dacă am fi pe Facebook, v-aș da câte un like. Totuși, Ioana, unde are laptele prea multe calorii? Comparativ cu cine?:)

  11. o cana de lapte rece in fiecare dimineata, cafeaua doar cu mult lapte, uneori un pahar de lapte (rece sau cald) seara cu paine cu dulceata. Il folosesc si in mancaruri si cumpar mereu de 1.5% grasime

  12. comparativ cu ceaiul sau cu apa :) Un litru de lapte intergral are 620 de calorii. Eu prefer o friptura in locul lui. Dar e doar alegerea mea in ceea ce priveste caloriile, nu dati cu pietre :)

  13. Acum nu vreau sa dezamagesc pe nimeni care bea lapte din comert, dar:
    – laptele de pe piata noastra are din plin antibiotice (dvs. trageti mai departe concluziile);
    – studiile arata ca ideal e sa bei lapte de minim 3 % grasime pentru ca sub acest prag laptele nu-si mai are rostul, procesul de degresare afectand considerabil si cantitatea de proteine din el, deci la 1,5% e apa de ploaie.
    Hope it helped.

  14. georgeta ciurci says:

    laptele e nelipsit din alimentatia noastra ,il cumparam de ap 7 ani de la aceasi persoana .iar de mancat in zeci de moduri creme, budinci , la micul dejun,sosuri albe,piureuri mai nou fac cate un pic de branza proaspata !

  15. Eu beau de foarte multi ani in fiecare dimineata o cana de lapte cumparat de la piata (sunt din Baia Mare apropo :)), si nu cred ca m-am ingrasat de la caloriile pe care le are dar sigur nu am lipsa de calciu.
    In rest il folosesc la gris cu lapte, orez cu lapte, mamaliga, clatite:), si multe altele, plus smantana si braza de vaca tot din piata de la tarani mult mai sanatoase si cu mai multe vitamine decat cele din magazine. Si le folosesc la atatea mancaruri ca nici nu-mi dau seama, e ceva reflex :)

  16. Impreuna cu prietenul meu consum vreo 750 ml de lapte pe zi, chiar mai mult uneori. Adaugam lapte in cafea, la cereale, fac milkshake-uri sanatoase din banane+lapte+miere in blender.. De asemenea, si consumul de branzeturi e ridicat in cadrul a 2 mese pe zi. Iaurtul il folosesc cel mai mult ca dressing pentru salate, iar smantana in ciorbe si cand fac sos aiolli. :D Am cochetat si cu laptele condensat de la DeLatte saptamana trecuta si a iesit un dulce de leche perfect pentru o Banoffee Pie exceptionala. (poate ne lasi si tu o reteta?)

  17. Din cate stiu, laptele este un aliment extrem de complex, care nu poate fi incadrat la niciuna dintre categoriile de alimente (pentru ca e putin din toate). De aceea bebelusii nu au nevoie de alt aliment in primele luni de viata si se ingrasa si cresc doar cu lapte.
    Insa la adulti se cam inverseaza lucrurile. Nutritionistii nu recomanda laptele dulce adultilor, mai ales in diete, evident.
    Cred ca cel mai bine este sa ne documentam fiecare despre ce ar fi cel mai bine pentru nevoile organismului nostru, in urma unor investigatii medicale si in urma sfatului unui nutritionist.
    Daca e doar dupa gust… atunci la lapte inainte (ca la placinte!)

  18. nu cumpar lactate degresate, cred ca ”secretul” unei alimentatii sanatoase sta in cantitate si calitate ( eu am reusit sa slabesc, chiar daca cumpar doar lapte integral, iaurt de capra sau bivolita, smantana si de 12% dar si de 30%, unt, etc.)
    de exemplu, acum am primit de la bunica prietenului meu 1kg de smantana din care cred ca nu s-a scos untul, e „solida” si foarte grasa si usor acrisoara, asa ca trebuie sa gasesc retete in care sa o folosesc

  19. Numa intreb. Urmaresc vreo 5 bloguri de cooking/foodies, etc. Vad ca azi toti au publicat un articol despre lapte. E aceeasi campanie ca si cea care o vad dimineata pe Antena 3? Nu ca ar fi ceva in neregula, normal, doar sunt curios.

    1. adihadean Author says:

      vicus, o fi. la antena 3 nu m-am uitat:). oricum, mi-a plăcut ideea de a vorbi despre un aliment, nu despre producători, mărci, ambalaje, etichete:)

  20. @Foca – sunt foarte de acord cu tine, insa investigatiile privind toleranta alimentara sunt f scumpe (in jur la 300-400 euro costa analizele care sunt trimise in Anglia). Am auzit si eu ca este contraindicat (oarecum) adultilor insa sincer nu prea cred asta (la o adica, atatea teorii cat nutritionisti), e deajuns sa ne uitam si la parintii/bunicii nostri care au crescut cu vaca langa ei :)) Cred ca e important sa mananci alimente sanatoase si intergrale pentru functionarea normala a corpului.
    @Cris – si eu am reusit sa slabesc cu lactate integrale, care oricum sunt mult mai sanatoase si bogate in proteine si toate cele decat ce se gaseste prin comert (si chiar in piete unde multi „tarani eco&bio” indoaie laptele cu apa si/sau cu faina)

  21. sunt multe teorii contra lapte/lactate..caseina, cancer, etc. In fine, daca tot este sa-l beti, macar sa beti lapte bun si natural, cel din magazin este o ruda de gradul 7 al laptelui original:))

  22. @Vicus – haha! eu remarcasem doar acelasi articol pe Bucatarul Maniac, nu mi-am dat seama ca este o campanie generala. Poate si pentru ca n-am televizor de cativa ani…

    @Everybody – am uitat sa va spun ca dincolo de teroriile mele cu analizele si nutritionistii, noi avem un laptar care ne aduce lapte in fiecare luni si vineri si ni-l agata de geamul casei. De vreo 5-7 ani de zile. Ii lasam 7 lei in punga (pretul a 2 litri) si el ia banii si ne lasa sticla in punga. Pentru ca bantuie doar la ore imposibile (5-6 dimineata) nu l-am vazut niciodata la fatza pe om, insa NICIODATA in acesti ani nu a lipsit, chiar daca noi uitam cateodata sa ii lasam cei 7 lei. Iar minunea asta se intampla in Bucuresti! Asa ca da, I cherish milk si I appreciate the milkman. :)

  23. revin, dar trebuie sa spun si asta, ca e strict legat de lapte/lactate:
    cica s-a facut un studiu ca sa se elucideze de ce incidenta cancerului este mult mai mica in Asia (China in mod special) fata de restul lumii. Si s-a ajuns la concluzia ca motivul ar fi ca laptele si lactatele lipsesc din bucataria chineza/asiatica.

  24. As bea lapte non-stop… :)! Insa… ma rezum in a-l consuma de 2 ori pe zi, o cana dimineata si una seara. Cand eram mica si stateam la bunicii mei nu puteam „trai” fara lapte. Seara inainte de culcare era musai sa beau o cana de lapte sau de cacao cu lapte, altfel nu puteam dormi :)! Si nu il beam niciodata fiert, iar cand totusi il fierbea mama pe ascuns, imi dadeam seama dupa gust si il beam doar cu scandal si insistente :)! Cat despre laptele cu paine cu silvoita sau placinte cu silvoita, un deliciu…ce dor imi e… Bunica mea din pacate nu mai poate face, asa ca trebuie sa ma multumesc cu altfel de dulceturi. De asemenea imi place sa consum si alte produse lactate, in special cascaval, smantana, unt… tot ce e mai gras :)) si mai bunutz. Cred ca o sa ma duc sa imi torn o cana cu lapte…
    Multumesc Adi si astept cu interes retetele tale cu lapte… si nu numai!

  25. @Foca – no zi atunci maica unde il gasim pe nenea asta sa ne fericeasca si pe noi!

  26. @Foca – cred ca rata scazuta de cancer la asiatici se datoreaza stilului de mancat, mai exact multe chestii raw si foarte mult peste in detrimentul altor carnuri

  27. am citit si eu multe articole despre cat de sanatos e sau nu laptele si concluzia de bun simt la care am ajuns e sa-ti asculti organismul, cred ca unii dintre noi, dupa perioada copilariei, il toleram mai bine sau mai rau asa ca daca simti nevoia sa bei lapte bea daca nu consuma lapte batut, iaurt sau alte lactate fermentate; oricum importanta este calitatea produselor consumate
    de exemplu prietenul meu bea foarte mult lapte dulce, dar consuma foarte rar lactate fermentate, eu prefer iaurtul si laptele batut, laptele dulce il consum doar in cafeaua de dimineata

  28. @ Roxana si pentru cititorii din Bucuresti, daca sunteti interesati de nenea laptarul nostru, va pot da numarul lui de telefon. Nu stiu cum functioneaza planul si traseul de distributie. Eu locuiesc in sectorul 1 (Piata Domenii-Clabucet) si stiu ca mai distribuie si la alti vecini, ca asa am pus gherutza pe el. Nu cred ca se abate prea mult de la traseu, dar puteti incerca.

  29. Chiar acum beau lapte. De fapt, beau lapte oricand in timpul zilei, fara regula. Rece cu paine calda si proaspata, cald cu miere si paine cu unt si dulceata de zmeura, cu cacao, orez cu lapte, gris cu lapte, caimac de lapte pe paine cu zahar, paste melci cu lapte, branza dulce cu banana si miere, si lista poate continua mult si bine. Beau lapte gras, din cel de la dozatoarele recent aparute. Dupa gust pare in regula, sper sa nu apara vreo dezvaluire socanta care sa ma determine sa ma opresc din obiceiul pe care mi l-am format din timpul sarcinii. Lapte din supermarket doar pentru cafea.

  30. Mie nu imi prea place laptele. Din copilarie, cand nu ii puteam suporta mirosul aburind si trebuia sa imi fie strecurat, sa nu am vreo urma de pielita prin el, ca era bai mare. Plus ca nu-l beam decat cu cacao. Acum, desi ador cerealele cu lapte, nu pot sa il beau, ca imi face prea mult acid la stomac. Ce-i drept, nu am de unde sa imi procur lapte „veritabil”. Dar ador tot ce este iaurt, chefir etc. Smantana nu imi place, nu o suport, nici in ciorbe, nici pe sarmale. Dar mananc cu placere frisca naturala, mascarpone, branza de vaci etc.

    Si apropo de chestia cu produsele lactate si cancerul, din cate stiu eu, ar fi numai cancerul la prostata ar fi influentat de consumul de lapte. Asiaticii prezinta, in schimb, o incidenta mult mai mare a cancerului la stomac, putin prezent in Europa. De la orez.

  31. Constantin says:

    Zilnic consum 500 mililitri lapte !!Impartit in doua ! jumatate la ora 10 cealalta jumatate la ora 16. Da, face parte dintro dieta pe care o resapect !!De aia ziceam si de excesul de hidrati !!!!

  32. Anca Trif says:

    Cred ca in studiile cu pricina a iesit valoarea de lapte baut asa mica pentru ca probabil s-a contorizat doar laptele vandut in comert la supermarket. Pe cand la noi inca se consuma foarte mult lapte direct de la cei care cresc animalele, sau de la piata… Si asta cred ca e bine pt noi, mai putin bine pentru producatorii de lapte la cutie. Tot apropo de acesti producatori, am ramas perplexata cand am vazut o reclama in care se vorbea de rau laptele care nu e pasteurizat, deci direct de la vaca/bivol, neprocesat.
    Mie-mi place laptele, dar in stare lichida se consuma mai rar la noi in familie, ca sotului nu-i prea place. In schimb branzeturile, smantana si iaurtul sunt la mare cautare, fie consumate de-a gata sau prin mancaruri.

  33. Buna Adi,
    familia mea (doi adulti si doi copii) consuma intre 12 si 14 l de lapte pe saptamana. cumparat de la acelasi furnizor privat de vreo 10 ani. fara sa socotesc chefirul pe care il facem tot in casa (cu ciuperca din tibet), iaurt (inca de cumparat, dar ma pregatesc sa schimb macazul) sau branzele nelipsite de la aproape orice masa. eu imi colorez laptele cu cafea (adica o patrime e cafea, restul lapte), copiii il beau seara si dimineata cu cacao. iubitul cum se nimereste.
    mamaliga fierbinte, sarata, cu lapte rece de la frigider…o nebunie!!
    provocarea mare o am cand ne e pofta pe clatite (le fac cu lapte si foarte putina apa minerala), orez sau gris cu lapte, caci trebuie sa cresc cantitatea de lapte cumparat. in rest, orice dulce sau sarat (cum ar fi sosul bechamel) ce contine lapte sau branza e prefert la noi acasa.
    concluzia e simpla: noi il bem/folosim (pe lapte) pentru ca ne place. mult de tot.
    pe vremea accidentului de la cernobil, cand vreo 2 luni am avut interdictie la lapte, am slabit 5 kg (adolescenta fiind) de dorul lui. al laptelui:-)

  34. Până în 2007 consumam foarte mult lapte: fiert, nefiert, prins, neprins, cu pâine, mămăligă. La fel: unt, brânza, urda (în sezon), iaurt, telemea, cu roşii şi alte legume. Nu vă puteţi da seama câte variante de meniuri poţi alcătui dacă ai la îndemână produse lactate şi de câtă bătaie de cap scapi, decât atunci când nu mai e voie să le foloseşti.
    Din 2007 s-a născut puiuţul nostru, care face şoc anafilactic la proteinele laptelui. De atunci nu mai există nimic în casă care să conţină aşa ceva, nu mai putem cumpăra decât materie primă şi totul se găteşte în casă. De aici începe efortul imaginaţiei.
    Nu mi-am ales bine momentul, dar o fac totuşi. Cândva când ai puţin timp şi eşti inspirat poate faci un exerciţiu şi experimentezi vreo reţetă (mai ales de dulciuri, că aici sunt destul de deficitară) în care să foloseşti doar elemente de bază şi pe care să o postezi pe blog. Am uitat să menţionez, e voie cu lapte de soia. Na, că ţi-am aruncat mănuşa! Deşi fiind minoritară…….mă supun nevoii majorităţii

  35. adihadean Author says:

    eu vă spun drept, sunt încântat de numărul și calitatea comentariilor, înseamnă că ne preocupă ce mâncăm. important e să căutăm ce-i mai bine pentru fiecare dintre noi, pentru că, trebuie să recunoaștem, deși suntem la fel, suntem foarte diferiți.

  36. Eu dimineata beau o cana de lapte cald alaturi de cativa biscuit, peste zi consum branzeturi (dar nu foarte grase ca la gastrita nu-s bune), seara prefer o cana de lapte rece inainte de somn.

  37. Bună ! La noi laptele e destul de prezent, fiind folosit la mic dejun cu cereale, cacao cu lapte,mămăligă cu lapte,uneori tăţei cu lapte,orez cu lapte,gris cu lapte presărat cu cacao, scorţişoară şi zahăr,la clătite,în mâncăruri (spanac de exemplu) ,la unele reţete de prăjituri sau chiar pâine de casă.Apoi vin produsele lactate, cele din comerţ sau direct de la cioban sau piaţă care complectează meniul.Deci nu lipseşte din cămară. Cel mai des se foloseşte laptele în starea lui lichidă şi smântâna de gătit(nu dau reţete,asta e treaba lui Adi).Dar cel care îl adoră cu adevărat este pisoiul care este…alb ca laptele.Am fost puţin cam telegrafic dar ideea era să zicem dacă şi la ce folosim laptele,nu să scriem un roman sau reţetar.Pax et bonum.

  38. wow…am citit comentariile, si mi-e o pofta de lapte de mor :)) Mai exact, de vreo 3 ani, de cand am intoleranta la lactoza, doar gandul la o cana de lapte fierbine ma da gata :D
    Am cautat in comert si am gasit lapte cu ff putina lactoza, dar nici pe acela nu il tolerez decat f rar. Laptele de soia…e undeva departe…
    Asa ca nu pot decat sa visez la o cana de lapte fierbine (original, de vaca), cu cacao si miere si o felie de cozonac proaspat facut de mama, sau lapte cu scortisoara si miere, lapte de pasare – o delicatesa de cand eram mica, taitei cu lapte si cate si mai cate. Chiar foloseam lapte la ciorbe si le dadea un gust delicios, sau la diferite sosuri. Si cand eram mici ne placea, mie si fratilor mei, ca, dupa ce mama fierbea laptele, sa luam cu lingura smantana care se forma deasupra si care mergea excelent cu paine cu gem.
    Iar acum cand scriu…mai bine ma opresc, pana nu ma apuca plansul :))

    1. adihadean Author says:

      maroon, am aflat că mulți adulți dezvoltă intoleranțe alimentare de diverse grade și la diverse tipuri de alimente. noroc că nu dezvoltăm intoleranță la amintiri:).

  39. Laptele (luat de la cineva care are vaci) il folosesc la milk-shake-uri, la clatite, la orez cu lapte, la inghetate, la cremele pentru torturi si alte prajituri.
    Ce mi-a adus aminte de copilarie, a fost laptele pus la fiert in ceaunul in care a fost facuta, deja, mamaliga. Tenta aceea de afumatura… parca si acum imi lasa gura apa.
    Abia astept retetele.

  40. da Adrian, si eu am mai auzit despre cazuri din astea. Din pacate la mine e mai complicat, dar asta nu ma impiedica sa visez, dupa cum se vede. Si asa ne dam seama ca bucuria chiar vine din lucrurile mici :)
    Cat despre amintiri…sa pastram cat de multe, cat de mult putem…

    Multumesc pentru toate lucrurile faine pe care le impartasesti cu noi! :)

    1. adihadean Author says:

      cu bucurie:)

  41. …..lapte simplu nu beau in schimb iaurt,chefir,sana,smintina,lapte batut cit cuprinde….cam 1/2 kg /zi …..laptele il folosesc la inghetata,crema,gris,orez,piure…..sigur ca idealul este sa bem lapte neprocesat industrial dar e foarte greu de gasit ceva sanatos….cu exceptia automatelor…restul, ca si la vin sau brinza toata lumea care il vinde la sticle prin piete sau alte locuri pretinde ca este crescator….nu poti sti daca este asa, cum anume le creste si le mulge,daca sint monitorizate veterinar…..oricum intotdeauna fiert…..iaurtul il fac in casa si este tare gustos…..si dimineata cu cereale neprocesate,merisoare sau coacaze rosii si 1 lingura de miere….si cind e foame mare si timp putin mamaliga cu brinza de vaci si iaurt/smintina sau cu telemea/brinza burduf si un strop de unt…..amintirea zilelor in care traiau bunicii si asistam cu placere la ritualul mulsului….si apoi la smintinitul oalei de ceramica in care buna mea facea iaurtul…..atit de benefic laptele pentru sanatatea trupului si a sufletului…multam, Adi !!

  42. Deci, ATATEA COMENTARII !!!
    Bravo!
    Care a fost recordul tau la nr de comentarii ?! Asta ?

    1. adihadean Author says:

      ioana, nu. am articole cu peste 100 de comentarii:)

  43. Nu exista zi fara lapte! Incep dimineata cu „lapte cu cafea” cca 250 ml. Mi-i se intampla sa-l consum si in cursul zilei cu cereale, cu praji…. Si, bineinteles, mananc diverse alte produse pe baza de lapte, iaurturi, branzeturi…
    Nu mi-as putea imaginea lipsa laptelui din alimentatie!
    O zi buna, Adi!
    Praga te saluta!

  44. saptamana trecuta ma gandeam cat de multe poti face din lapte… si ce gusturi diferite pot sa aiba produsele obtinute! noi, ca si familie, suntem mari fani ai laptelui, fiecare cu rpodusele sale preferate, dar, la finalul zilei fiecare a folosit cumva lapte sau derivate ale lui. Ultima noutate la noi e o placinta greceasca cu lapte (de fapt crema e gris cu lapte), asemanatoare baclavalei prin sirop, care ne aminteste de copilarie, dar e putin mai rafinata…

    cred ca laptele ne aduce aminte de copilarie si de bunici ce ne pregateau cacao cu lapte alaturi de gogosi, placinte si alte variatiuni pe aceeasi tema…

  45. Laptele baut de noi provine de la cele doua vacute ale vecinilor. Le vedem dimineata tracend spre cireada si seara, la intoarcere, pregatim fuga sticla pentru ca dupa muls apare si portia pe ziua respectiva. De aici trag concluzia ca laptele baut de noi nu apare in statistica lui Domnul Google. Dar oricate procente ar mai fi aportul nostru, tot rezulta putin lapte pentru fiecare roman.
    Il bem dulce, dimineata si seara, il pun la prins in oala de lut, facem gris cu lapte, orez cu lapte si cu scortisoara (la ambele cu cate un mot de dulceata/gem), mamaliga cu lapte, crema de zahar ars, fac branza, asa incat uneori depasim doi litri de lapte pe zi.
    In post se consuma mai putin, dar in general fara doi litri de lapte pe zi sigur apar certuri in casa.

  46. La mine laptele in stare initala exista in frigider aproape exclusiv pentru cafea: jumate cafea, jumate lapte. In rest il folosesc ocazional pentru prajituri, papara. Daca mananc paine cu unt si cu gem merge la fix o cana cu lapte, dar asta se petrece rar. Sub forma de branza si iaurt zilnic de mai multe ori.

  47. Bine venita postarea asta a ta, Adi, multumim frumos.
    Noi luam lapte de la producator care are ferma cu instalatie de mults si toate cerintele europene actuale, insa mi-e teama sa-l folosesc nefiert desi stiu ca prin fierbere isi pierde o mare parte din proprietati. Mi-e teama de tbc, desi ferma are veterinar, animalele sunt verificate periodic, nu stiu de ce mi-e teama.
    Apoi, de curand, am citit si eu despre faptul ca nici o specie nu se hraneste cu lapte (adica adultii), desi animalele de curte se hranesc cu lapte daca le da cineva, ca doar copiii pana pe la 5 ani pot procesa lactoza si ca noi, adultii, avem intoleranta la lactoza deoarece ne lipsesc enzimele specifice procesarii. Ma rog, in plus cand beau lapte chiar am niste probleme, nu foarte mari, insa neplacute. De asta nu stiu ce sa fac mai departe, noroc ca vine postul si pana dupa post voi vedea ce hotarasc (caci numai mie imi place laptele, sotului meu, nu).
    Apoi mai este si informatia ca laptele nu vine cu aport de calciu, la adulti, ci cu acid lactic care va lua calciu din oase ducand la osteoporoza.
    As vrea sa gasesc ca toate astea nu se confirma si sa consum mai departe laptele cel bun :)

  48. hehe foarte interesanta postare – si eu am crescut cu lapte de la tata vacii :)) daca pot spune asa – si acum imi aduc aminte cand mergeam la tara la strabunici si veneau vacile acasa de la ciurda si mergeam cu cana cand mergea bunicu sau stra-bunica sa mulga vaciile si eu cu cana dupa mine sa-mi dea lapte direct de la tata vacii :P

    eu unul nu pot sa ma despart de laptele cu cereale de dimineata; poate iarna nu, insa vara nu ma lipsesc de sticla/cutia de lapte de litru de langa pat si in loc de apa cand imi este sete beau lapte – cei drept gustul laptelui de la cutie fata de cel de casa as putea spune ca are un gust bizar si parca nu e acelasi lucru :-s

    nu stiu daca este adevarata afirmatia cu aportul de calciu – insa stiu ca pentru orice produs provenit din lapte chiar daca are aport de calciu pentru organism tot ai nevoie de vitamina D pentru fixarea calciului. imi place comparatia cu francezi ca ei beau foarte mult lapte, acest lucru cred ca este datorat si culturii bogate a francezilor in domeniul lactatelor – adica in Franta cel putin in parte din nord cat am calatorit, oriunde vezi pasune vezi si cateva vaci – sunt nelipsite – iar in Normandia numai vorbesc..

    plus sortimentele de branzeturi – noi suntem mici pe langa ei – si acum imi aduc aminte de serile frantuzesti cu branzeturi ( roquefort, morbier, elmenter, chevrotin, comte, camembert -etc..), vin rosu, baghete tradition si carnati uscati – un adevarat deliciu :P..

    cat despre lapte, as mai spune ca merita incercat si cel de capra; noi avem niste vecini care cresc capre si mama cumpara tot timpul de la ei, este f bun baut rece, cand il incalzesti parca se simte un pic mirosul de capra – insa daca iti place branza de capra e floare la ureche; si plus prajiturile facute de mama ies si mai bune cu lapte de capra :)))

  49. Adi, iti inteleg perfect sentimentele legate de lapte. Si eu tot maramuresean am crescut si imi aduc aminte perfect diminetile in care eu si fratele meu ne puneam pe pragul usii cu cate o cana in mana asteptand-o pe strabunica / bunica / bunicul sa vina de la grajd cu ziderea cu lapte.

    In afara de simpla cana de lapte bauta in orice moment al zilei mai am urmatoarele preferinte:

    1. Paine proasapta + unt + dulceata (oridecare) + o cana mare de lapte rece
    2. 300 ml lapte + 2 oua + 200g faina + un pahar apa minerala + 50 ml ulei + sare = clatite + gem
    3. Mamaliga + lapte
    4. Mamaliga + lapte acru
    5. Colt de paine proaspata + un pahar de lapte
    6. O cana de lapte caldut cu miere de albine
    7. Doi biscuiti WEETABIX + 250ml lapte
    8. O cana fulgi de porumb + o cana de lapte
    9. O cana de cacao cu lapte
    10. Ceai negru + 50 ml lapte
    11. Gris cu lapte
    12. Orez cu lapte
    13. Lapte „de pasare”

    1. adihadean Author says:

      no, nu-i rău:)

  50. uuu…mie imi place laptele rece cu paine cu dulceata,sau cu miere.lapte cu orez,lapte cu mamaliga,lapte cu croissant,Inka+lapte,pancakes,spanac cu lapte…sunt asa de multe :)

  51. Lapte cu cafea, lapte gol direct din sticla, cand deschid frigiderul sa iau ceva, cu sandvisuri, cu cereale, cu paste sau orez, cu paine calda si un strop de sare.

  52. Pacat ca subiectul nu mai prezentat interes…din 2011.
    Vreau doar sa fac cateva precizari. Nu alimentele in sine ne fac rau(cu exceptia cazurilor unde exista intr-adevar intolerante si/sau alergii), ci excesele. Atat timp cat pastram un echilibru in tot ceea ce mancam si ce facem, ne putem considera in siguranta. Legat strict de lapte, mi se pare de-a dreptul ridicol sa compari continutul caloric al laptelui cu al apei!? Si sa spui ca tu nu bei lapte, ca are multe calorii!? Serios? Daca esti in stare sa iti alcatuiesti o dieta echilbrata+ un stil de viata activ, esti un om mai fericit, daca nu, fa-ti griji(nefondate) in continuare despre caloriile unui litru de lapte(apropo, chiar nu trebuie sa bei 1 l de lapte deodata, stiai?), ca oricum, daca aste e modul tau de gandire, nu te mai vindeca nimeni…(era o fata, pe aici, Ioana, care era preocupata de caloriile din lapte)
    Daca folositi lapte direct din gospodarii, asigurati-va ca vacutele respective sunt sanatoase si nu se afla sub tratament(pentru ca si animalele din gospodarii se imbolnavesc, si sunt tratate dupa ureche, fara supravegherea veterinarului, de cele mai multe ori). Exista riscul ca proprietarul vacilor sa vanda lapte de la animale aflate in tratament, pentru ca nu toata lumea intelege ca acel lapte e contaminat cu antibiotice si nu se indura sa il arunce, si asta e foarte grav. Cu laptele vacilor din fermele industriale, e alta poveste pentru ca aici exista un veterinar care supravegheaza si mai sunt controalele DSV-ului. Acum bineinteles, ca exista coruptie si aici, si aceste controale sa existe doar pe hartie, ceea ce face ca tot ce spun eu sa fie doar teorie, deci oricum ai lua-o e ca un joc de ruleta, din pacate.
    Laptele din comert care este pasteurizat, sau UHT, nu are in el conservanti, procedeele de pasteurizare, respectiv UHT, nu inseamna adaos de conservanti ci doar supunerea la niste temperaturi si atat. Deci cei care cumparati laptele de la tarani, nu trebuie sa il fierbeti, pentru a fi mai siguri, ci doar sa il pasteurizati(procedeu care ii confera siguranta atat timp cat sunteti siguri ca acel lapte provine de la o vaca sanatoasa si netratata cu antibiotice in momentul mulgerii). Lucru valabil si cu laptele de la automate, nu e necesara fierberea lui, asa cum e scris in mod eronat si pe automatele respective(degeaba le intrebati pe vanzatoare, ele nu stiu care e treaba), ci pasteurizat pentru a-i pastra cat mai mult din vitamine si nutrienti.
    Iar legat de celebra deja poveste, cum ca omul e singura specie care bea laptele altei specii, cel care a scornit-o, nu s-a gandit oare ca o fi din cauza ca omul e singura specie care stie si poata sa mulga? Imi si imaginez un caine sau o pisica alergand dupa o oaie/capra/vaca sa suga niste lapte, pe care de altfel, nu l-ar refuza daca i s-ar oferi intr-un castronel…de catre om, bineinteles.
    Sper ca nu v-am plictisit prea tare(nu ca m-as fi oprit aici, dar totusi, nu e blogul meu), echilibru si masura in tot ce faceti si totul o sa fie bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close