Nu vă mai jucaţi cu mâncarea!

658

Deşi înţeleg nevoia atracţiei vizuale pe care mâncarea trebuie să o exercite asupra noastră, nu o să fiu niciodată de acord cu sacrificarea gustului pentru aspect. Lumea pare să nu mai înţeleagă că mâncarea e făcută să ajungă în gură, nu în ochi, căci acolo se „întâmplă” lucrurile care provoacă adevărata plăcere. Gândiţi-vă la o mâncare ce vă place mult şi observaţi cum creierul să duce către memoriile olfactive şi gustative, nu înspre cele vizuale.
E firesc pentru marii maeştrii ai artei culinare să exploreze partea vizuală a mâncării, odată ce au atins toate vârfurile posibile ale disciplinei în cauză. Însă pentru un amator, un pseudobucătar, cum mulţi dintre auto-intitulaţii chefi din ziua de azi sunt, dacă o ia pe această cale înseamnă că vrea să trişeze, să caute o scurtătură, înseamnă lipsă de respect faţă de sine, meserie şi cei care îi înghit mâncarea.

0000

Cred că în curând numărul de bloguri culinare, poze şi înregistrări cu mâncare din spaţiul virtual îl va depăşi pe cel al site-urilor pornografice, despre care ştim că sunt nenumărate. Toţi promovează aspectul. Pun poze suprarealiste alături de reţete îndoielnice şi texte stupide. Mâncarea nu mai are o poveste, nu mai are un suflet. E doar un morman de pixeli menit să satisfacă nevoia aia a maimuţei de a contempla la o banană la care nu poate să ajungă.
Nu pot să fiu ipocrit… şi eu sunt băgat în industria asta porno-culinară, dar mă străduiesc să fiu cât mai curat, cât mai softcore posibil, fără să uit rostul mâncării şi al împărtăşitului de reţete şi idei. Trei biscuiţi legaţi cu o sfoară de cânepă nu e artă culinară ci maxim artă vizuală. Boabe inodore şi insipide de coacăze roşii pe mâncare, foiţe de aur, prafuri, flori, dâre colorate pe farfurii… fum şi oglinzi pentru ochi, dar care nu pot niciodată păcăli o gură mult mai vigilentă.

001
Poate sună dubios, dar nu-mi aduc aminte să-mi fi făcut vreodată plăcere să ating şi să miros o bucată de carne de porc, aşa cum s-a întâmplat cu fleica asta de mangaliţă. Nu e de pe aceeaşi planetă cu aia de pe rafturile tixite din supermarketuri, uşor verzuie pe fund unde bălteşte în zeamă ce n-a mai reuşit să stea în fibrele în care a fost forţată prin Dumnezeu ştie ce vrăjitorie modernă, roz pe deasupra doar în lumina neoanelor speciale, cu un miros plin de istorie şi soluţii de revitalizare şi cu promisiunea unei fripturi fără prea multă personalitate.

002
Nu, mangaliţa asta e altfel, vă spun eu şi merită fiecare bănuţ. Tăiaţi-o fără milă în cuburi mari şi aruncaţi-o într-un ceaun – de fontă dacă aveţi. Eu nu am, căci îmi place să susţin economia etniei colorate de pe meleagurile noastre. Prăfuiţi carnea cu sare, daţi-i şi câteva boabe de piper, o fâşie de ardei iute, uscat, o frunză de dafin şi nişte cimbru. Acoperiţi totul cu apă (3/4 din cantitatea de carne) şi puneţi 2 linguri de untură dacă aveţi la îndemână şi fleica pe care o posedaţi nu e prea grasă. Uitaţi de ea vre’un sfert de zi la cuptor.

003
Când o scoateţi din cuptor, tot ce-a fost lichid se va fi dus, tot ce-a fost grăsime se va fi topit. Scoateţi fiecare bucată de carne fragedă şi pieptănaţi-o cu două furculiţe până se desfac toate fibrele. Puteţi să insistaţi mai mult sau mai puţin în funcţie de textura care vă place.

005

Legaţi totul cu un polonic de grăsime din tuci, dar nu înainte de a ajusta gustul cu nişte sare, piper râşnit, boia usturată şi un praf de nucşoară.

006

Presaţi amestecul într-un vas şi acoperiţi totul cu un deget de grăsime.

007

Uitaţi de el cel puţin 3 zile în frigider, timp în care ingredientele ajung să se cunoască mai bine între ele.

008

Restul vă las pe voi să descoperiţi.

009

PS: Poza aia nu e cu nimic mai ridicolă decât oricare alta cu obiecte în cadru ce n-au de-a face cu mâncarea.

Text&Foto: Mircea Banu

http://desertologie.blogspot.ro/

Join the Conversation

  1. Ce e o mangalita?

    1. O rasa de porc

    2. O specie de porc neaos folosit mai ales pentru sunca. Carnea e putin mai grasa dar are gust minunat

    3. O mangaliță e un mangaliț de fapt. O rasă de porc. Foarte…porcos. Provine din bălțile sudului, parcă originar din Delta..

  2. No , ni confitu de porc .
    :)

  3. GEORGETA COJOCARU says:

    Multumim foarte mult!
    Cred ca ceva mai bun nu exista!
    Am „gatit” cateva dintre bunatatile dezvaluite in retetele dv si, culmea, chiar mi-au iesit destul de bine (fursecuri cu lamaie, placintele, brownies cu zmeura)!
    Multumim foarte mult pentru sfaturi si retete, dar si pentru stilul „scriiturii”!
    Succes in toate!

  4. O rasa de porci cu o carne…altfel.

  5. Yam, yam!
    Rillette de porc, cum ar spune francezul…

  6. din poze am zis ca-i piftie si acum mi-e pofta de mor :)))

    1. Vine acum sezonul, de nu bagam in noi la piftie de ne saturam! :D Legat de aspectul mancarii… acum a innebunit lumea cu televizorul si „Chef X-ulescu” … trebuie sa facem mancarea sa arate in nu stiu ce fel… dar personal mi se par majoritatea numai tampenii.

  7. Caracter si atitudine, Asta imi inspira reteta si textul. Sa „incondeiezi” atat de fin-ironic o pleiada de pseudo „chef-i” pt care netradusul „plating” a devenit litera de Biblie (gustul…p’acolo…las’ca merge, ….da afara…), mi se pare bun-simt culinar si respect total fata de profesie.
    Respect si eu, Mircea. Numai bine si sa aud intotdeauna de tine. Cu mult caracter.

  8. Am gasit in Slatina in producator de articole din fonta: plite, gratare, ceaune etc. Poate fi incurajat si el …are site web. Multumiri pentru reteta.

  9. „creierul să duce ” ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close