Sarmaua uriașă

386

[PUB]

Cred că și pentru voi, ca în cazul meu, unele zile au, parcă, mai puține ore decât altele. Nu mai vorbesc de perioada sărbătorilor. Pentru cine n-are vreme să bibilească sarmalele anul ăsta, v-arăt o variantă ce vă economisește jumătate din timp, dacă nu mai mult, cu același gust de odinioară. 

Amu’, tot românul știe să facă sarmale. La un kilogram de carne pui 150 de grame de orez cu bob rotund, un morcov mare dat prin mașina de tocat, două cepe roșii, două verzi, o conservă de roșii, mărar și asezonezi cu sare, piper, boia, dafin, cât vrei tu. Pentru un gust mai fain, eu am adăugat și 50 de grame de slană afumată, făcută jumări. Folosiți ce carne vă priește mai bine, eu mă împac cu amestecul de vită și porc, proporții aproape egale. 

Amesteci toate ingredientele, poți chiar să folosești mâinile, cum făcea bunica, aproape frământa compoziția de sarmale. Tapetezi o cratiță care nu lipește, cum e Ingenio, cu frunze de varză acrită și adaugi umplutură până la jumătate. Mai faci un strat de frunze, apoi completează cu umplutură până sus, finisând cu alte frunze de varză. Toarnă suc de roșii peste și coace sarmaua uriașă la 150 de grade, pentru două ore. La final rumenește-o fain 10 minute, la 180 de grade. 

 O lași să se răcească în ritmul ei, de tot, după care o scoți cu grijă din cratiță și o porționezi. Apoi încălzești porțiile, la cerere, cum faci și cu sarmalele mici. 

Nu te teme, tot fain arată în farfurie. Adaugă smântână grasă, după gustul tău. 

Să fiți sănătoși!

Join the Conversation

  1. Salut, ai vrut sa depasesti recordul de cea mai mare sarma facuta in Romania?:))

  2. Georgeta Popa says:

    De cand ma gandesc eu la acest „fel de sarma”…. pe care deja l-am facut dar nu l-am publicat, tu ai fost mai indranet! Bravo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close