Breaking news! OK?
1) Groparu, un om mai bun decât mine într-o sută și o mie de feluri, și-a pus în cap să-i consolideze casa lui Zolty, cel mai năcăjit dintre internauți.Sigur că are nevoie de tot ajutorul pe care-l poate căpăta în sensul ăsta. Dacă ai o firmă care poate da un ban/o măslină/o ceapă verde/materiale de construcții/mână de lucru, te promovez cu drag pe acest blog, care, Doamne ajută, stă destul de bine cu traficul. În ce fel te promovez? Scrie-mi la adihadean at gmail punct com și ne înțelegem. Până una alta, Sebi și Robert au pornit în turul României pe motor, ocazie cu care iacă, adună niște bani. O parte vor merge-n consolidarea casei lui Zolty. Bravo, dragilor și asfalt uscat.
2) Cum eram un pic liber în trei zile din Iulie, Marta Ușurelu (nu Ursulețu, nu Ursulescu, nu Maria) de la Biz mi-a făcut program. Și ce program! Merg cu ei la Social Media Summer Camp, prima tabara de social media marketing din Romania. Se va petrece pe 22-24 Iulie la Pârâul Rece. Va fi despre blogging și rețelele sociale, despre interacțiune online și offline, despre bani (da, că unii ne-am făcut din asta meserie și o facem după puteri și știință) și despre distracție, că doar nu ne-om strânge acolo ditamai onlineul să stăm ca la școala de corecție (deși unii mai merităm corecții din când în când). Abia aștept întâlnirea asta (intrați aici să vedeți cum puteți să participați și voi).
Atât de aici, Andreea, ai legătura.
Multumim frumos pentru ajutor, dar pls nu mai exagera pe bloage, dom’ bucatar, pai ce facem! „Un om mai bun ca mine” – fa bine si scrie retete dupa care salivam zilnic, nu ne servi gogosi din astea!
Multumesc inca o data;)
taci, mă…:)).
ms
Adi daca ii nevoie de ceva mobilier sa imi spui. Va ajut cu placere.
Mersi pentru reteta. Ionut
zolty, nu-i de ce:)
ionuț, cercetez:)
ah, uite, că-i nevoie de mobilă:)