Combinații ciudate 2. Titlu de film. Sau așa ceva. V-am arătat ieri supa de sfeclă cu muștar. A fost bună. Și apreciată. Azi am pentru voi o grăzăvie încă mai mare de atât. Eu nu m-aș fi gândit la ea în vecii vecilor (amin) dar mi-a fost sugerată și am adoptat-o instantaneu pentru că m-a intrigat mult prea tare. Mi s-a părut că-i ca un film de groază la care nu te-ai uita, că te sperie, dar nici nu te poți abține. Tan-ta naaa: zacusca cu maioneză!
Zacusca (de vinete) e de la mama. PRactic, nu are nevoie de încărcătura calorică adusă de maioneză dar – sunt vinovat, recunosc – uneori mai fac sacrificii personale doar de dragul gustului. Cred că o dată-n viață poți testa combinația asta fenomenală și periculoasă. Dacă o pui pe tartine mici și o amesteci printre alte zeci de tartine la o petrecere cu prietenii, poți face senzație.
Știți de câte ori mi s-a tăiat maioneza până acum? Niciodată. Pentru că o fac doar dintr-un gălbenuș, un vârf de linguriță de muștar și nu foarte mult ulei. Extravirgin de cele mai multe ori. Și amestec în ea într-o singură direcție. Și nici nu o fac prea des (cam de trei ori într-un an).
Cred că-i mai sănătoasă decât cea din comerț. Și nici nu-i greu de făcut. Totuși, dacă sesizați că vă îngreunează, mai bine săriți peste ea și peste postarea asta cu totul.
Să revin: la două linguri de maioneză am folosit tot atâta zacuscă.
Am amestecat bine și am pus combinația la rece. Puțin.
Apoi am mâncat. A fost delicios, ca orice păcat.
No, gata, trei ture de teren toată lumea. Să fiți sănătoși.
O mica sugestie: incearca sa pui in maioneza, la sfarsit, niste iaurt/smantana. Parerea mea este ca e mai putin gretoasa maioneza. Cred ca ar merge foarte bine!
păi…n-a fost grețoasă deloc. și iaurt/smântână înseamnă că mai pui în plus. am limitele mele:).
bre… matale parca esti din star trek enterprise… In loc de „Space: the final frontier.” ramanem cu „to explore strange new worlds, to boldly go where no man has gone before.” In privinta retelor adicatelea.
cat despre zacusca, simt ca o sa incerc, macar ca sa vad cum nu mi se taie maioneza….
:)). stai să vezi mîine…
O combinatie „ciudata” de care ma bucuram in copilarie! Bine ca mi-ai adus aminte de ea!
Maioneza cu zacusca? Nu prea cred. Mai bine maioneza cu piure de avocado, daca tot sintem acolo.
Ce am mancat insa bun si inedit (inedit pentru mine, ca pentru ei era foarte edit, cred) e un foie gras cu mango bagate intr-un fel de foietaj, la o nunta prin Auvergne, in Franta.
Si, cu alta ocazie, o salata de fructe in care predominau piersicile (era sezonul) cu ardei iute si frunzulite verzi de cimbru. Eu as fi pus menta sau cel mult busuioc.
dupa ce mancam minunatia asta,
nu am putea sa numaram 3 ture si nu sa le facem?
zacusca cu maioneza cred ca este foarte grea pt.ficat, dar mie imi place foarte mult zacusca cu branza de orice fel. Sa incercati si o sa vedeti ce buna e.
nici cu brânză nu-i musai să fie mai ușoară, dar ai dreptate, dacă știi că ai probleme, mai bine te ferești:)
Must taste ! nu cred ca se intampla nimic daca mananci doar o felie.
Nici mie nu mi-ar fi trecut prin gand o astfel de combinatie, dar trebuie sa fie tare gustoasa.
Aproape intodeauna asa mananc zacusca, asa nu ma arde la stomac! Singura exceptie face zacusca cu fructe de toamna.
mi-a mai rămas puţină zacuscă într-un borcan… încerc să văd ce iese… :)))
not bad, I have to say… :)
no, vezi:)
Hahaha, asta mancam cu fetele in facultate cand ne saturam de zacusca simpla :)). Era mancarea de duminica dimineata cand aveam timp de stat la povesti …
Am gasit cu greu postarea ta dupa ce m am gandit cat e de sanatos sa amesteci zacusca cu maioneza, si va impartasesc ceva: eu de vreo 20 de ani am aflat o reteta interesanta, pe care o numim pasta de peste cu zacusca, si care se face aproape similar in schimb fac maioneza cam 150 gr la care adaug 3 linguri de smantana slaba, apoi 1 conserva de ton bucati stoarsa bine de ulei, si pisat marunt, apoi cam 1 lingurita de ceapa rosie tocata marunt, peste care pun un borcan de 400 gr de zacusca cu fasole, apoi daca mai e nevoie doar putina sare sau piper. Toata aceasta minune este delicoasa dar vorba ta autorule pacatoasa, pentru ca daca nu te stii perfect sanatos te cam poate durea splina, sau ficatul si nu e chiar ok. Noi ne rasfatam cateodata cu asa ceva, in schimb azi m am decis sa schimb putin reteta sa vedem cum iese….daca a iesit bine revin cu idea. Pofta buna!