Oamenii sunt de două feluri?

350

Cineva mi-a spus cândva că oamenii sunt de două feluri: cei care fac lucruri și cei care explică de ce nu pot face lucruri. Sigur că între timp am aflat că oamenii-s de mult mai multe feluri dar, sunt de acord, unii fac lucruri iar alții explică de ce nu pot face. După discuția amintită mai sus, care a avut loc cu o viață în urmă, am decis că indiferent de cât de multe feluri de oameni ar fi pe lume, eu mă voi afla mereu în tabăra celor care fac lucruri. Poate și pentru că nu-mi prea place să dau explicații (n-am fost niciodată prea bun la asta).

Unul dintre foștii mei șefi, care mi-a fost și profesor de viață, m-a învățat un lucru important: dacă stai la povești despre cum se fac lucrurile, nu mai apuci să le faci. În concluzie, povestea mea de azi nu-i lungă. Vreau doar să comunic următorul lucru: de ceva vreme trec de nenumărate ori prin cei cinci pași enumerați de Chinezu într-o postare de ieri despre proiectele online. M-am întâlnit cu el săptămâna trecută și i-am spus ce vreau să fac. S-a uitat la mine, s-a uitat la supa din fața lui și mi-a spus că era vremea să fac pasul ăsta. Că e foarte ok să fiu bloggerul Adi Hădean, să fiu bucătarul Adi Hădean, să fac tot ce făceam până ieri, dar că dacă nu aș face acum pasul acesta, în cinci ani mi-ar părea rău. Și mi-a mai spus că „o să fie fain, o să vezi, o să înveți tot felul de lucruri noi despre tine, o să afli că poți învăța treburi tehnice, o să-ți vină să dai cu basca de pământ din motive de ahref, da-i fain de tot, chiar trebuia să faci asta”.

În concluzie, am pus în balanță sacrificiile pe care trebuie să le fac, m-am îmbărbătat în oglindă în timp ce-mi tundeam barba, știu sigur ce vreau să obțin din acțiunile mele și mi-e foarte clar ce am de dat pentru a obține rezultatul pe care-l caut. Ba chiar am făcut câțiva pași în exteriorul ideii pe care o vânez, de dragul decorului dar și pentru a vedea dacă după o scurtă despărțire, ideea mi se pare la fel de fermecătoare. Ei bine, da, o găsesc la fel de atrăgătoare și mă tem că s-ar putea să vă placă și vouă. Abia aștept să vă dezvălui lucrarea care a ieșit dintr-însa. Să fiți sănătoși.

 

Join the Conversation

  1. Sa stii ca io am incercat sa imi franez entuizasmul cand am auzit ce vrei sa faci. Nu de alta dar am preferat sa iti spun calm ce am patit eu si ce cred ca o sa patesti si tu. Si alea faine, dar si alea rele. Cu accent, cu mare accent pe alea faine :D

    1. Adi Hădean Author says:

      :)

  2. sa fie intr-un ceas bun

  3. Adi, nu stiu ce vrei sa faci tu, dar astept cu nerabdare sa ne impartasesti cand o sa vina vremea! :)

    Vara/toamna asta am observat ca este una a unor noi inceputuri, daca pot sa spun asa, pentru multa lume, inclusiv pentru mine, care pornesc pe calea antreprenoriatului, si ma simt exact asa cum descrii tu „o să fie fain, o să vezi, o să înveți tot felul de lucruri noi despre tine, o să afli că poți învăța treburi tehnice, o să-ți vină să dai cu basca de pământ din motive de ahref, da-i fain de tot”.

    Asa ca sa avem bafta cu totii! :)

  4. Adi, iti tin pumnii, orice-ar fi, si conteaza pe mine pentru orice ai nevoie si-ti pot oferi.

    1. Adi Hădean Author says:

      mulțumesc tare mult:)

  5. Si eu as prefera „sa ma dau cu capul de pereti”pana imi iese ce mi-am propus(de multe ori chiar mi-au iesit!)decat sa oftez ca…poate iesea ceva !!!Bafta !

  6. Abia astept sa vad ce o sa fie…multa bafta!

  7. Suspansul fiind creat, eu zic, ca actiunea a si demarat :) S-ar zice, ca ne-ai rezervat si noua un rolisor :)

  8. cum ar veni, ne.ai explicat un post intreg ca o sa faci lucruri. asta o fi a treia categorie de oameni :)

    1. Adi Hădean Author says:

      nu tocmai. dacă citești postarea mai atent, o să înțelegi exact ce trebuie, și anume că fac lucruri. iar această postare are doar rolul de a vă pune în temă cu asta:).

    2. asa-i ca tu nu stii sa te joci? te iei mult prea in serios, zau.

    3. Adi Hădean Author says:

      așa-i, nu prea mă joc dacă-i vorba de munca mea. dar nici nu mi-e teamă să spun cum mă cheamă.

    4. nici mie nu mi-e teama sa spun cum ma cheama. lelia istrate, incantata de cunostinta.

  9. Doina Elena says:

    Bafta si Doamne ajuta! (nu strica aniciodata) :)

  10. Zice neamtu’ : ‘Von nichts kommt nichts’, adica din nimic, tot nimic iese.

    Bafta!

    1. Adi Hădean Author says:

      nu-s convins că am înțeles ce vrea să spună neamțul și cum se aplică în cazul de față:).

    2. …dar daca faci ceva, iese ceva! Curaj cu noul proiect, ca vei reusi! Singurul blog pe care-l mai urmaresc zilnic e al tau, si pentru ca si eu am fost candva genul care explicam de ce nu pot face lucruri, acum fac lucruri! Acum slabesc mancand sanatos(fac sport, nu consum zahar deloc, mananc normal, dar sanatos, evit prajeli, etc.) etc, etc, etc….nu exista nu pot, numa’ nu vreau!

  11. Roxana Precu says:

    Adi, fie ce-o fi, iti doresc mult succes! De-abia astept sa vad despre ce e vorba! :)

    1. Adi Hădean Author says:

      mulțumesc, roxana.

  12. apai, prietene hadean, daca’i de facut, sa zici, c’om pune si noi umarul! chiar daca suntem mai de la bucuresti, asa.. :))

    1. Adi Hădean Author says:

      nu știu alții cum sunt, dar mie îmi sunt simpatici oamenii mai de la bucurești:)

  13. Moldovan Mihaela says:

    Mult succes! Abia astept si eu ce vrei sa faci, dar oricum e fain nu?BAFTA.

  14. Sper ca nu trebuie sa asteptam mult pana aflam…

  15. Bafta….. sper sa se lege de postarea de marti!!!!!!!!! Si mai sper sa se intample, sau macar sa se replice, intr-un viitor nu prea indepartat, si prin Bucuresti! Asta daca am citit bine printre randuri….
    :))) si la mai multe decizii de genul acesta!

  16. Se zice ca orice probleme ai avea,cand incepi sa vorbesti despre ele,se rezolva.Succes . :)

    1. Adi Hădean Author says:

      cine zicea de probleme?:)

  17. Mult succes! Sper sa aflam in curand ce vrei sa faci, m-ai facut foarte curioasa :)

  18. Mult succes si Doamne ajuta!!! Sunt sigura ca o sa faci treaba buna, orice ai ales sa faci :)

  19. Adi Hădean Author says:

    mulțumesc:)

  20. Nu stiu de ce am impresia ca vei lega intr-un fel bloggingul (onlineul) cu gatitul si cu sportul… Poate faci un restaurant cu livrare la domiciliu, livrarea fiind personala? :)).

    Orice ar fi, mult succes si putere de munca!

  21. Bafta multa, Adi! Sunt langa tine cu orice mic ajutor pe care ti-l pot oferi.

    1. Adi Hădean Author says:

      mulțam:)

  22. Daca Chinezu a zis „ahref”, atunci clara treaba ca e ceva website.
    Bafta

  23. un bistro?
    succes si sa ai in fata un drum plin de satisfactii!

  24. Cineva imi spunea odata ca oamenii sunt de 4 feluri:

    cei care stiu ca nu stiu
    cei care nu stiu ca stiu
    cei care stiu ca stiu
    cei care nu stiu ca nu stiu (cei mai periculosi)

    Succes deplin!

  25. Catalin Petru says:

    E tin palmele lipite :)
    Doamne-ajuta-ti!

  26. Cum se va numi restaurantul? (:

  27. Mult succes!

  28. Bafta! Esti muncitor si norocos…combinatia cea mai buna.

  29. Nu am intuit ce vrei sa faci, insa iti tin pumnii. Multa bafta in ceea ce vrei sa faci. :)

  30. Mult succes!

  31. Vad ca toata lumea te imbarbateaza si te sustine… Deci DA multaaa bafta!!! Nu ai nevoie de ajutor?? :)

  32. Daca doi baimareni au stat la masa si-au discutat despre ceva fain, e clar ca trebuie sa fie ceva fain! :)

  33. Habar n-am ce vrei sa faci, dar sunt convinsa ca daca este un lucru pe care ti-l doresti, va fi o reusita. Sa ai incredere in tine si sa nu uiti ca ai multi prieteni care au disponibilitatea sa te ajute. Doamne-ajuta! Sa-ti fie bine!

  34. Daca iti place ce faci, nu se mai cheama munca. Pentru ca faci lucrurile care iti fac placere. Bafta.
    Am avut curajul sa ma asociez si eu cu sora mea sa deschidem o patiserie in Tulcea. Inca suntem in faza de avize, aprobari, platit cuptoare si alte ustensile. E de umblat, dar merita.

  35. Succes si mancare la fel de buna in noul tau proiect de chef. Poate un restaurant cu semnatura ta?

  36. Bafta mare. Daca putem ajuta cu ceva, zi. Ca sa si facem ceva pentru tine daca ne sta in putinta
    Deocamdata tinem pumnii.

    Zicea o data cineva ca treaba se face muncind :)

  37. am o vaga idee ca ne pregatesti un stream.. e de apreciat ideea, chiar te poate lansa pe culmi inalte!

  38. Felicitari! Felicitari pentru efortul pe care il depui, pentru determinarea, dar mai cu seama felicitari pentru curajul de a fi TU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close