Vânătoare de trufe la Viscri

304

În week-end am fost la Viscri, în județul Brașov, un loc aparent uitat de istorie și de restul lumii. De fapt, cred că așa și este, tocmai asta făcând din satul cu ulițe desfundate un punct de atracție pentru oamenii ce-și duc zilele între birouri și întâlniri de afaceri, restaurante scumpe și terenuri de golf. Satul pare pustiu, oamenii se arată rar. Poți să-ți dai seama că-i locuit mai degrabă după cârdurile de gâște și curci decât după întâlnirile de gradul trei cu alți reprezentanți ai propriei specii. Nu-i bai. Pădurile din jur mai au în ele vânat cu colți și gheare (ne-am intersectat cu o ceată de vânători care gonea un urs și niște mistreți, așa că a trebuit să schimbăm pădurea) darr și vânat parfumat și inofensiv, genul care nu ripostează – trufele negre. Matilda le găsește. Matilda e un câine de vânătoare antrenat special pentru a găsi trufele. Are nouă ani și simte trufele de la 50 de metri.

Odată găsite trufele (două mâni de trufe mititele, nu extrem de aromate, din cauza secetei de peste vară), am purces spre bucătărie unde, alături de doamnele din grup, am trecut la pregătirea meniului propus pentru cină. Înainte, desigur, ne-am pus șorțurile regulamentar și ne-am spălat bine pe mâini.

Scurtă poveste despre meniu: antreu rece – fasole frecată cu roșii uscate și marinate în ulei, condimentată cu trufe și asortată cu roșii cherry tăvălite prin sare de mare și ulei de măsline. Tot la antreu, o pastă din ficat de pui înmuiat cu ceapă, usturoi și brandy, amestecată apoi pasta cu sare și piper și cu trufe date prin răzătoare.

Primul fel – o cremă din țelină, păstârnac, pătrunjel și cartofi, cu smântână dulce și mascarpone. În farfurie, pe lângă cremă, am pus brânză de capră frământată cu mascarpone și trufe.

La felul principal am pregătit mușchiuleț de porc tăvălit printr-o pastă făcută din sare, piper, salvie, mentă și rozmarin, frecate-n mojar cu puțin ulei de măsline. Mușchiul a fost copt la 200 de grade Celsius aproape o oră. S-a rumenit la exterior, a rămas zemos în interior. Am pus lângă el câte două linguri de rădăcinoase fierte și zdrobite cu unt și sare. Am ras trufe peste toate.

La desert am topit ciocolată neagră, am amestecat-o cu unt, smântână dulce lichidă și smântână dulce bătută frișcă. Am condimentat-o cu puțin piper zdrobit, cu puțină sare și, la urmă, cu o idee de trufă rasă prin răzătoarea mică.

Vinul a fost bun, seara grozavă. Mai muște poze n-am libertatea de a folosi, întrucât a fost un eveniment privat. Mai multe poze cu mâncarea nu-s, întrucât mâinile au fost ocupate cu altceva. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Vai de mine si de mine, asasinule… :)

    1. Adi Hădean Author says:

      scuzați :)

  2. Incredibil cat de gustos arata :D

  3. Nu am vazut niciodata trufe :)) . Imi place mai ales desertul. O saptamana faina!

  4. Trufe nu am consumat pina acum, dar am folosit ulei impregnat cu trufe. dar ciocolata cu trufe?! super. mi-as dori sa fi fost pe acolo.

  5. Viscri, unsat unde vine printul Charles, nu si unde se fac dulceturi selecte, care se exporta in Anglia. Asa ca nu mai spune ca acest sat este izolat si pustiu. Se anima cand vine printul si alaiul…

  6. Am mincat trufe de vre-o 4 ori in viata mea…una chiar am gasit-o eu din greseala cand cumnatul meu sapa pt un proiect undeva in Piedimordenti. Arata tare ciudat dar sunt ok la gust,nu ma omor dupa ele dar sunt bune in unele specialitati….

  7. O postare frumoasa…
    Vom mai auzi de ea.

  8. Adi, poate o sa te supere ce-ti scriu dar intentia mea este chiar sa nu te supar deloc si sa-mi iei parerea ca a unui prieten care te apreciaza si te urmareste cu placere in demersurile tale.
    Deci de cand te-am cunoscut (probabil nu-ti mai amintesti la Cluj la Polus cu tocanita de creste…)te-am perceput ca pe un tip istet,profund,talentat la scris,foarte talentat ca fotograf,talentat si pasionat ca bucatar,toate stand pe un fundament solid ,impunator dar calm,care este sufletul tau de taran din inima ardealului si cei sapte ani de acasa daruiti de parintii si bunicii tai.Nu vreau sa spun ca te percep ca pe un bucatar taran dar te vad in largul tau dezvoltand si perfectionand retete clasice de mancare romaneasca ,eventual specialist in mancare ardeleneasca,iar echipa cu care gateai sau ma rog concurai la concursurile culinare,,Niste tarani” mi se pare cel mai inspirat nume de culinar-band.
    Deci cand te vad cu sofisme gen crema de pastarnac cu mascarpone si trufe razalite mi-l si inchipui pe Dumitru Farcas cantand la taragot free jazz langa o trupa de negrii uscati cu trompete si un cor de negrese babane -gosspel.
    Pun totul pe seama pasiunii tale pentru noutati si a entuziasmului tau molipsitor in tot ce faci.
    Deci ia-o ca o sarja priteneasca nu malitioasa

    1. Adi Hădean Author says:

      marcel, nu mă supăr. eu înțeleg din bucătărie mult mai mult decât ai văzut în parcare la polus:).

    2. Iar eu cred ca ar fi tare interesant sa-l vedem pe Dumitru Farcas cantand free jazz…eu cred ca ar face fata cu brio acestui test. Si mie imi place ca de Craciun sa aud colinde cantate de corul Madrigal, asta nu inseamna insa ca ei nu pot canta si alt gen de muzica. Eu zic ca nu e bine sa ne cramponam de clisee…

  9. Buna Adi, o intrebare legata de trufe: se folosesc in Romania respectiv in bucutaria romaneasca? Practic nu le-am intalnit mai de loc.
    Exista o traditie in strangerea acestora sau e doar ceva in devenire?
    Toate bune si multumesc pentru inspiratie!

    1. Adi Hădean Author says:

      cândva se culegeau și se folosea și la noi dar odată cu venirea comunismului, utilizarea lor, ca a altor mâncăruri fine, a devenit proscrisă pentru mase. începem să ne revenim:).

  10. Trufe nu cred ca am mincat in aproape jumatate de secol de bintuit pe aceste meleaguri, insa stiu precis ca pot bifa citeva treceri prin Viscri (satul ca satul, dar drumul pina acolo e o aventura in sine) dar si citeva retete a la Hadean… Multumesc pentru inspiratie si pentru ca ne faci zilele mai aromate !

  11. Mi se pare un semn bu sa fii creativ in bucatarie si sa nu te agati doar de felurile taranesti pe care le gasesti in toate reataurantele. Ele pot fi o sursa de inspiratie dar e foarte bine ca se incearca altceva, cu produse locale. Ce ma deranjeaza in meniul de mai sus insa e ca se servesc trufe in absolut fiecare fel de mancare, dimineata , la pranz si seara. Doar daca e ceva experimental, dar altfel..cam multe trufe la aceeasi masa.

    fabdo

    1. Adi Hădean Author says:

      dacă ai fi fost la acea masă, nu te-ar fi deranjat.

  12. Ba cred ca da. Nu ma indoiesc insa ca au fost feluri delicioase.

  13. Felicia Chirila says:

    ESTI SUPER TARE,IMI PLAC TOATE RETETELE TALE,indiferent ca sunt sau nu traditionale – AI UN STIL APARTE DE A GATI ,FELICITARI!

  14. Trufe – da,da cum a spus şi Vlad – asasinule :)). Revenind la gânduri mai bune imi plac la nebunie trufele. Imi pare rău că nu pot să fiu la început de noiembrie în Langhe unde începe festivalul trufelor (ptiu şi din cele albe), dar poate cine ştie, la anul?.
    Anul asta a fost greu peste tot din cauza temperaturilor mari, au avut de suferit şi trufele şi ciupercile. Şi ca să răspund unui cititor – se găsesc şi la noi trufe, afacerea este o unui italian :), dar din păcate se dau doar la 100 g sau 1 kg, şi cum nu sunt restaurant, mai aştept până voi găsi trufe la bucată şi pe la noi.
    Adi – să vă fie de bine, ştiu că mirosul a fost cu siguranţă delicios, asta ca să nu zic nimic de preparate :)

  15. Draga Adi,
    Stiu ca tu intelegi din bucatarie cu mult mai mult decat am vazut eu la Polus.Se vede de la o posta ca esti inteligent,pasionat,curios,studios si ca- ce mai! ,esti probabil cel mai bun bucatar si on line si (unul dintre cei mai buni ,ca aici nu sunt clasamente absolute)on live,si ca replica mea usor te-a iritat chiar daca intotdeauna cei 7 ani de-acasa te tin politicos si cu cei care nu-ti plac in afirmatii.Iti propun un test simplu:du ce ai gatit la Polus cu echipa si ce ai gatit Viscri mamei tale sa guste (sau ma rog un exercitiu de imaginatie) si as vrea sa stiu intr-un clasament neoficial ce mancaruri ar prefera.Si ca sa-mi sustin interventia mea anterioara o sa-ti spun o gluma auzita de Mihai Godoroja la TV:pe scena erau Steave Vai si Carlos Santana cu chitarele.Incepe un solo Vai cu 32-imi,sofisticat si stufos cum numai el si Satriani stiu sa-l faca.Dupa ce termina Vai, Santana da o singura nota lunga in stilul lui caracteristic pe chitara si pe urma il intreaba pe Vai:,,Pe asta o cautai?”Cred ca dupa toate cautarile tale vei ajunge la concluzia ca perfectiunea se numeste,,Niste tarani”
    Sa fii sanatos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close