Bratwurst și cartofi, prânz fără pretenții

527

Sunt întrebat adesea  ce mănânc de obicei. Sau care-i mâncarea mea preferată. De cele mai multe ori, răspunsurile mele atrag ridicări din sprâncene și surprindere. Am auzit destul de des fraza „aaa, credeam că ăștia așa ca tine, care gătesc tot felu’ de bunătăți, mănâncă doar lucruri sofisticate”. Mă întreb de multe ori de unde vine ideea asta, mai ales pentru că gătitul meu nu e sofisticat, mâncarea mea e (sau vrea să fie) simplă, fără încărcături inutile. În fine, ideea e că nu aș mânca toată ziua scoici Saint Jaques îmbăiate-n Porto și gătite sous-vide, prefer să mă bucur de o roșie bună, o bucată de brânză, o salată de vinete cum făcea mama sau de niște cârnați pe grătar, cu muștar sau alt sos iute, așa cum am făcut pe 1 Iunie.

Am cumpărat niște cârnați (bratwurst) din carne de porc (90% porc, 10% diverse mirodenii, precis niște apă, precis conservanți, oricum, destul de cinstiți). Fierți.bratwurstI-am perpelit deasupra jarului, un sfert de oră (jar potolit), pe toate părțile.

bratwurstDin cuptor au ieșit cartofii noi (spălați bine, stropiți cu ulei, copți o oră la 180 de grade Celsius, presărați cu sare grunjoasă după ce au fost scoși din cuptor).

cartofi noi

Salata simplă, din roșii gustoase, ceapă și castravete, sărate lejer și amestecate cu ulei de floarea soarelui și doi stropi de zeamă de lămâie (roșiile au fost chiar dulci, aveau nevoie de sprijin). bratwurstO linie de muștar, o linie de Sriracha, gata prânzul.

bratwurstMi-a făcut bine. M-am simțit bine, m-am bucurat. Asta nu se poate plăti cu nimic. Să fiți sănătoși.

bratwurst

Join the Conversation

  1. Să-ți fie de bine, Adi!
    Unde găsești cârnați „cinstiți” în România? Afară de cei făcuți în casă…

  2. Ce bine arata! Dar, dar si eu sunt curioasa de unde ai cumparat carnati cu 90% carne de porc.

  3. Acum vreo trei ani eram cu mai multi colegi la un restaurant in Sibiu. Muream de foame si atunci mi-am exprimat zgomotos entuziasmul pentru ciorba de fasole care venea la masa, cu toata aroma de rigoare. Una din colege a s-a mirat nespus, zicand ceva de genul „Cum, dar tu nu esti asa… fitos cand vine vorba de mancare?”.

    …si de fiecare data le explic tuturor ca sunt un om ca toti oamenii, care moare dupa ciorba de fasole, carnati si mititei.

    Ce marca sunt carnatii? Ma pregatesc sa-mi inaugurez gratarul si caut „clienti” :)

  4. Ah, ce bune-s mancarile astea cinstite! Sa-ti fie de bine!

  5. Unde se gasesc bratwurst-i in Romania?

    Astia pe care i-ai luat tu seamana la gust cu cei nemtesti?

    1. In majoritatea supermarketurilor.

  6. Buna seara,
    De o luna de zile n-am mai primit mail-uri de pe site. Am fost cam ocupata si nu mi-am dat seama. S-a intamplat ceva sau am eu o problema ?!
    Nu sunt nici in SPAM, m-am uitat. M-am abonat din nou, dar zice ca deja eram in lista.
    Of…

    1. Adi Hădean Author says:

      bună seara
      n-am idee de ce.

  7. Candva am avut o Berarie germana, sala mare era cat o sala de sport. Si bineînțeles ca aveam multe sortimente de cârnați germani (intre noi fie spus, cea mai buna vânzare o făceau cârnații tataresti – sujuk – adică ghiudem proaspăt). Beraria funcționează cu succes si acum, pe formula creată de mine.

    Bratwurst, Weisswurst, Metwurst, Blutwurst, Blockwurst, Bregenwurst, Lebarkase, etc. Știam, dar nu stiu din ce motiv am uitat ca Weisswurst se mănâncă fiert. Dupa vreo doi ani de obișnuința de a-i pune la grătar, ma întreaba cineva de la ambasada Germaniei, care mai fusese pe acolo frecvent, ma întreaba: „Demult vreau sa te întreb si tot uit, din prima zi in care i-am mancat sunt curios dar apoi uit: in ce parte a Germaniei ai vazut Weisswurst la grătar? Stiu ca se face pe undeva, dar nu stiu pe unde. Sincer imi plac mai mult asa.”
    I-am explicat ca asa i-am facut prima data si asa au ramas.

    Povestea are o morala.
    Cultura gastronomica la romani s-a redus la friptura cu cartofi prajiti. Pizza si paste.
    Cand mănâncă mici se simte ca-n sărbătoare. Cand mănâncă cârnați se simte vicios. Ne urmam obișnuințele. Știm ca asa e bun, altfel nu ne interesează.
    Intr-o zi am luat o pastrama clasica românească si am tocat-o la doua iatagane, am facut-o burger. Sau plescavita daca vreți. Chiftea. Fara altceva, sarea pastramei leagă carnea. In alta am adăugat si ceva pătrunjel, chilli si ardei Capia Rosu tocat. A ieșit ceva mai bun ca pastrama in sine.
    Dar un roman senior ma va privi ca pe o blasfemie, ca am stricat bunătate de pastrama. Da, stiu ca e buna, dar vreau si altfel.

    Alteori ma bucur ca Adrian la un simplu cârnat cu cartofi si rosii, ori câteodată ma bucur de sfânta pâine, poti sa-ti delectezi papilele gustative cu lucruri simple. Eu am invatat asta intr-o perioada cand m-am bucurat si de pâine uscata. Am avut zile ca obișnuit la Carmine’s pe Broadway si zile in care imi căutam firimituri de pâine uscata sau făina prin groapa in care m-am străduit sa supraviețuiesc 18 luni.

    Contează mai mult CUM mănânci, nu doar CE mănânci..
    La fel si in dragoste, nu este de ajuns sa iubești, e important si CUM iubești.

    „Frumusețea se afla in ochii care privesc.”
    Deliciul nu se afla in preparat, ci in cel care gusta.

    PS: M-am obișnuit sa comentez pe blogul tau. Cam avem aceeași poveste si ma simt cumva acasă.

    1. Adi Hădean Author says:

      :)

  8. Valeria Baila says:

    Sanatate si dumneavoastra si familiei dumneavoastra dragi.
    Luni la amiaza exact acest „diner” am pregatir si eu aici ,pe unde m-a aflu de 6 ani.Spun exact,pentru ca toate componentele din farfuria dumneavoastra s-au aflat si la noi in farfurii.Aici,”bratwurst”-ul se numeste „boudin blanche”.Nu prea are el porc,cred ca ceva pe la 20% porc, in rest cum am aflat,paine si „arome”,verzituri.La fel si boudinul noir,departe de sangeretele nostru de acasa ,inegalabilul sangerete ,cu carne de porc si grasime si,si, adevarate comori amestecate ,ce mai „opera de arta „in prepararea autohtona,vorbind de preparatele pur romanesti.
    Revin la farfuria cu cartofiorii noi si carnatul alb din paine cu salata minune ,caci am mai pus si putintica salata aiceberc a fost ,precum spuneti ,drag Adi Hadean ,ardelean get-beget precum si eu sunt de la Sibiu, a fost un deliciu leger ca pranz si foarte ,foarte bun.

  9. Ce sa zic? Mananc cu ochii tot ce-i acolo. :)) Chiar imi e dor de niste cartofiori la cuptor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close