(PUB)
Dragii mei, am decis să încep să explorez o zonă de care nu m-am apropiat prea tare până acum, adică aceea a gătitului în lipsă. Ca să înțelegeți la ce mă refer, sub această etichetă poate să intre pâinea făcută la mașină, gătitul la crock-pot sau gătitul la cuptoarele mai noi și mai deștepte, pe care le poți programa azi să-ți facă friptura mâine (de exemplu). Zilele astea testez un aparat de gătit slow cooker crock-pot, o oală ceramică încălzită electric și controlată prin câteva apăsări de buton. Să fiu sincer, aparatul va rămâne la mine mai multă vreme și voi avea ocazia să-l testez pe diverse ingrediente în diverse combinații. Departe de mine gândul de a face review-uri tehnice aparatului, mă îndoiesc că aș avea multe de spus având în vedere că are trei funcții și trei butoane pe lângă cel de pornit/oprit (gătit la temperatură joasă, gătit la temperatură înaltă și menținere la cald). Temperatura nu e reglabilă dincolo de cele două stări (High or Low), deci nu trebuie să vă bateți capul cu ea, trebuie doar să țineți cont de faptul că ambele reprezintă de fapt temperaturi destul de scăzute, temperatura maximă (100 de grade Celsius) fiind atinsă mai repede sau mai târziu în funcție de starea aleasă. Crock-pot-ul e util mai ales dacă vrei să știi că te așteaptă acasă o mâncare caldă când te întorci de la serviciu ori de pe unde ai treabă peste zi (da, știu, cum să lași un aparat în priză și să pleci de acasă, nu? păi, cam cum lași frigiderul, cu diferența că oala asta e posibil să consume ceva mai puțin decât un frigider), dar poate fi folositor și când ești acasă și ai alte treburi. Despre beneficiile gătitului la temperatură joasă voi vorbi cu altă ocazie, la fel cum voi vorbi și despre ce înseamnă să gătești timp îndelungat și cum poți eficientiza activitatea din bucătăria proprie. Acum vreau să trec la prima rețetă gătită de mine în crock-pot, o friptură de porc potrivită chiar în unele diete.
Am cumpărat o bucată de cotlet de porc gata învelită într-un strat subțire de slănină crudă împănată cu rozmarin. Dacă nu găseam așa, probabil bandajam eu cotletul cu slănină afumată. Cotletul e sec, asta-i natura lui, e și destul de fad și are nevoie de ajutor. L-am presărat cu fulgi de sare și un amestec de piper, chili, coriandru zdrobit și enibahar și l-am așezat în oală. Pe lângă el am pus câteva bucăți de broccoli, o mână de păstăi de mazăre mange tout, câteva roșii mititele și niște frunze care ar putea fi spanac, spanac tânăr, frunze de gulie și care în cazul meu au fost kale, un soi de varză fără căpățână, conform acestui blog. Apropo, am mai folosit kale și cu alte ocazii. Crudă nu-mi prea place, gătită e mai pe gustul meu.
Am setat aparatul pe High, am reglat timpul la 4 ore, am turnat o jumătate de litru de cidru peste legume, am pus capacul și mi-am văzut de treabă. Odată încheiate cele patru ore, aparatul a trecut automat la funcția de menținere la cald, dar n-a fost cazul, așa că l-am oprit. Legumele au devenit pat pentru cotletul pe care l-am rumenit 5 minute într-o tigaie, pe toate părțile, pentru gust (operațiunea asta se poate face și înainte de a-l pune în crock-pot, eu am ales să o fac la urmă). Am mai tras la tigaie câteva legume după ce am rumenit cotletul, pentru că le aveam și pentru că pusesem prea puține pe lângă cotlet (hei, nu trageți, n-am mai folosit oala asta până acum, am nevoie de timp pentru calibrare). Asta a fost tot.
Vă recomand cu căldură să îndepărtați sforile de care fixează slănina pe carne înainte de a mânca. Eu le-am păstrat pentru că arată bine în poză:). Atât pentru azi. Să fiți sănătoși.
PS: prin intermediul acestei aplicații de pe Facebook poți câștiga o oală crock-pot exact ca a mea. Succes.
NU am oala aceasta minune,cred ca intradevar este un ajutor pretios pentru o gospodina.In schimb apreciez reteta de friptura care se poate face si intr-o tava cu Capac,in cuptor obisnuit si apoi rumenita.Desigur atele se scot si in acest mod de pregatire.
Adi, bine ai venit în club, în clubul slow-cooker :). După ce l-am văzut la Florin (Itu) pe vremea când publica reţeta de confit de raţă, nu am rezistat şi mi-am luat şi eu unul, ba mai mult, am îmbolnăvit şi pe alţii pe la birou :)). E aşa cum spui, să vezi ce „zemuri” – supe/ciorbe/borşuri – ies acolo la „foc mic” sau puiul/curcanul/raţa fără niciun lichid peste ele, doar condimente şi răbdare. Un alt avantaj este că legumele îşi păstrează textura, nu se înmoaie. Pe low ajunge undeva la 94 de grade.
A, şi am uitat, ce tare că au venit şi la noi, Nu ştiam că au reprezentanţă. Fain ar fi să aibă disponibile cât mai multe din produsele CrockPot.
Ma bucur ca promovezi un aparat foarte util – slow cooker. Am asa ceva de cativa ani si-l folosesc destul de des. Nu este brandul Crock-Pot (care a devenit intre timp sinonim cu acest gen de vas de gatit) dar are capacitate mare (6L) si gateste grozav. Imi este foarte util la gatitul carnurilor „indaratnice” (vita, pipote) dar l-am folosit si la pulpe de curcan (tinute mai intai in saramura) sau la curry de porc.
Lumea este socata cand aude ca las o mancare 6-8-12 ore la gatit :). Dar cum iese!! Nimic nu se dezintegreaza, totul este fraged si-si pastreaza forma si consistenta. Carnea ramane rozalie la interior. Culmea este ca pulpele de curcan, de care am pomenit anterior, au iesit rumene de-acolo (poate au luat culoare de la sosul BBQ de casa cu care au fost pensulate anterior). Carnea pica de pe oase dar era roza!
Am in plan un osso bucco si un boeuf bourguignon.
OBS – singura nereusita a fost cu fasolea uscata. Nu s-a gatit nici in 15 ore desi am tinut-o 24 de ore la inmuiat in apa rece. Strange.
Te rog,cand poti (si bineinteles,daca doresti) incearca sa prepari un ‘lamb kleftiko’ in acest crock-pot,am mancat in Grecia asa ceva si a fost sublim. Pe deasupra,ar vrea sa am si reteta ta pentru acest preparat.Multumesc,succes!
Buna,mi am achizitionat si eu o oala ,insa nu gasesc foarte multe retete,nu stiu cum sa mi gatesc in ea,porc,fasole…ma ajuta cineva?
Buna Se poate face sos ragu in aceasta oala?Multumesc
Mihaela + Anca sunt mii de retete pe internet pt slow cooker, probabil nu veti gasi multe in romana dar daca cautati in engleza, veti gasi absolut orice.
Asteptam mai multe retete pt aceasta oala care, dupa parerea mea, e o inovatie in bucatarie.
Înțeleg că te ajută să prepari alimente compuse dintr-un singur ingredient, lacele cu mai multe, cu puncte de fierbere diferite, nu. Nimeni nu poate consupa numai carne fiartă, fripturi, ardei umpluți sau sarmale. Mai este nevoie și de-o ciorbă, ori în acest caz ”procesul de producție” este la fel ca în cazul celei mai banale oale. Și apoi, nu cred că are un consum, pentru o friptură de 4 ore, cât un bec de 75 W, asta poate crede doar Mutu, dar nu fotbalistul:)