Pulpe de pui sub capac

900

Prânzul de ieri a fost unul simplu. Da’ ce spune eu simplu, aproape că s-a făcut singur. Mai puțin partea cu garnitura din legume, unde s-a muncit puțin. Să le luăm pe îndelete. Mai întâi pulpele de pui, întregi, crestate puțin pe partea cu pielea mai groasă (de fapt pielea nu-i mai groasă, se află grăsime sub ea, dacă puiul nu-i din cei crescuți cu apă) și frecate cu puțină sare grunjoasă, cu puțin piper. Puse într-o cratiță cu o cană de apă și doi cârnăciori mici, proaspeți și afumați. Dacă-s și picanți, cu atât mai bine. Dacă-s și crestați, iar e bine, iese zeamă din ei și se îmbogățește aroma puiului. Capac peste cratiță și foc mic, 35 de minute. Poate 40, să fim siguri. Pulpele se cer întoarse de pe o parte pe alta de câteva ori, dar nu-i grav, poate să facă asta și un copil de 7 ani dacă reușiți să-i luați tableta din mână.

pulpe de puiCu garnitura e doar puțin mai complicat. Tocați un ardei gras (cuburi cât un buric de deget), o tijă de țelină, doi căței de usturoi, două cepe medii.

pulpe

 

Tăiați în rondele subțiri un morcov măricel. Puneți-le pe toate-n cratiță (alta decât cea cu puiul) cu o lingură de ulei. Focul tot mic. Presărați puțină sare peste legume. Amestecați bine din vreme-n vreme, până se înmoaie morcovul.

pui cu cârnat

 

Celelalte legume se vor fi transformat deja într-un fel de tocană, dar morcovul trebuie să rămână ușor crocant. Mă rog, nu trebuie, dar e interesant să-i simțiți fermitatea în contrast cu celelalte legume. Acum e momentul să turnați peste legume un sfert de litru de suc de roșii. Adăugați și o mână de spanac tânăr dacă aveți și mai lăsați câteva minute pe foc. Puteți termina cu pătrunjel tocat. Potriviți gustul cu sare și piper. Să fiți sănătoși.

 

Join the Conversation

  1. Cred ca a fost foarte bun! Unde mai gasim pui crescut fara apa? (In afara de cei de la bunici:) )

  2. In dimineata asta,inainte de a citi reteta,am taiat 2 pui,asa ca……….sfarsitul de saptamana nu este prea departe!

    Multumesc mult!

  3. Mariana Costea says:

    Am testat-o. Îmi pare rău că am descoperit rețeta abia acum. E uimitor ce am descoperit sub capac! Mulțumesc!

  4. Multumesc pentru idee.
    Chiar astazi fac pulpe de pui (luate la punga din comert) si voi aplica metoda dvs.
    Am tot mai putin tija de telina pe care o inlocuiesc cu putina telina radacina.
    Carnatii proaspeti exista, deci trec la treaba.
    Multumesc pentru reteta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close