Foi de napolitane umplute cu caramel şi nucă/ Foi Lica

19.8K

Din copilărie nu îmi amintesc o mâncare anume, dar ştiu toate prăjiturile pe care le făcea mama sau bunica. Mereu mi-au plăcut dulciurile şi iată că am ajuns să le fac eu şi sper că pasiunea să se moştenească.foi-de-napolitana-cu-caramel-si-nuca

Am stat să mă gândesc care e totuşi prăjitura mea preferată din copilărie, aceea pe care mama o prepara cel mai des şi pe care aş mânca-o la orice oră. Iubesc caramelul, aşa că prăjitura numită în caietul mamei “Foi Lica” e preferata mea. O pregătim şi acum cu orice ocazie şi dispare prima de pe farfurie, indiferent de ce prăjituri fine pregătesc eu.

Nu este nimic complicat, se face repede şi necesită puţină atenţie.
Avem nevoie de:
6 foi de napolitană
450 g zahăr
6 ouă
300 g nucă mărunţită
250 g unt (82% grăsime)
rom

foi-preparare-Într-o cratiţă punem 400 grame de zahăr şi îl caramelizăm la foc mic, având grijă să nu se ardă. Când zahărul este complet topit şi are o culoare aurie, adăugăm cubuleţele de unt şi amestecăm până se încorporează.

foi-preparareSeparat mixăm ouăle cu 50 g zahăr şi le adăugăm în fir subţire peste amesecul fierbinte, amestecând încontinuu cu un tel pentru a evita gătirea ouălor. În această etapă recomand să aveţi un ajutor care să toarne amestecul de ouă şi voi să amestecaţi energic.

foi-preparare-Continuăm amestecarea cu telul până se îngroaşă crema, apoi retragem de pe foc şi adăugăm nucile mărunţite şi puţin rom.

Pe un platou aşezăm prima foaie de napolitană cu găurile mai mari deasupra şi punem umplutura pe care o întindem bine, continuăm cu următoarea foaie şi tot aşa până terminăm cu o foaie de napolitană. Punem o folie alimentară deasupra, aşezăm un tocător de lemn şi un obiect greu deasupra şi lăsăm peste noapte să se înmoaie foile şi sa se întărească crema.foi-de-napolitana-cu-caramel-si-nuca-5

A doua zi tăiem prăjitura în pătrate/dreptunghiuri/romburi.foi-de-napolitana-cu-caramel-si-nuca-8

Text&Foto: Andreea Dianu

Pasiune pentru bucătărie

alist

Join the Conversation

  1. Bunica mea le facea cu miere! Senzationale!!! Cred ca o incerc si eu!!

  2. Crema se pune fierbinte sau se asteapta ca sa se raceasca?

    1. Se pune cand e calda, altfel se intareste si nu se mai intinde bine si nici nu mai merg presate foile, pentru ca se rup daca e crema tare

  3. Prajiturile mele preferate! Aceeasi reteta de crema o am si eu de la bunica mea, de cand eram mica si ne facea cu drag! Acum ii fac si eu baiatului meu si mananca cu pofta de fiecare data!

  4. Untul se pune la temperatura camerei? Arata tare apetisant!

  5. Si eu fac aceste foi fiului meu ! E cu adevarat reteta lasata de la bunici !!!

  6. Cristina says:

    Este super reteta. O fac la fiecare masa festiva și la prieteni când au câte o petrecere. O fac de 2ani din clipa în care am văzut-o. Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close