Zacuscă pentru Nepoți de Crăciun

390

Îmi amintesc cu drag vremurile în care mergeam la bunici și abia așteptam să primesc o felie de pâine cu marmeladă de prune sau de pită țărănească, coaptă-n cuptorul din curte și unsă cu untură de porc ori de gâscă, presărată cu boia și sare și moțată cu trei felii de roșie zemoasă.

Știam sigur unde-i cutia cu zahăr cubic și cheia de la cămară: în buzunarul din față al șorțului bunicii. Am și acum în minte imaginea cămării bunicilor, “podrum”, cum îi ziceam atunci, unde borcanele cu dulceață de caise, compot de struguri, murături și zacuscă erau pe raftul de sub feliile subțiri de cârnați de casă.zacuscabunicilor_nepotidecraciun001

De ce vă zic toate astea? Pentru că amintirile astea mi-au venit în cap atunci când am aflat de Podișorul celor de la Magic People, care au un proiect tare frumos – Nepoți de Crăciun. Pentru că, de ce să nu recunoaștem, toți rămânem, indiferent de vârstă, într-un fel sau altul, nepoții care abia așteaptă să ajungă la bunătățile din cămara bunicii.

Cu ajutorul Nepoților de Crăciun, în 2010, 100 de bunicuţi s-au bucurat de pachetele primite, iar numărul lor a crescut în fiecare an, în 2015 a ajuns la 2000 de bunici. În acest an, în cadrul celei de-a 7-a ediții, Asociaţia Magic People, cea care a iniţiat acest proiect, îşi propune să bucure de sărbători 2500 de bunicuţi. Și eu îi încurajez și-i sprijin cu dragă inimă.

În Podișorul de care vă ziceam găsiți zacuscă pregătită de bunicuţi în semn de mulțumire pentru ”nepoții” care donează. Vă îndemn să vă amintiți și voi de bunicii voștri, de plăcintele care ieșeau din mâinile bunicilor și de cămările organizate de bunici și să fiți nepoți mai departe, chiar dacă pentru alți bunici decât ai voștri.

zacuscabunicilor_nepotidecraciun005Mă bucură încăpățânarea echipei Magic People, care reușesc cu fiecare an să aducă un pic de voie bună bunicilor, dar și energia bătrânilor care au pregătit sute de borcane de zacuscă. Nu mai am zacusca bunicii mele, dar avem cu toții zacusca unei bunici iubitoare. Să nu o irosim.

Deschideți Podișorul, amintiți-vă cât de ușor este să faci bine și ce gust bun are o faptă bună. Bucurați-vă apoi și de veselia celor pe care i-ați ajutat, și de zacusca pe care v-au pregătit-o cu drag: http://magicpeople.ro/shop/.

Să fiți sănătoși!

alist

Join the Conversation

  1. Se doneaza bani, din care ce se ia pentru bunicuti? As dori sa ajut dar sunt putin sceptica atunci cand vine vorba de donat bani si nu direct un anumit lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close