Minciunele integre

657

Nu știu cum le ziceți voi, dar eu așa le-am zis de când eram copil – minciunele. Este o rețeta tradițională de-a locului (din zona noastră geografică) , foarte ușor și distractiv de făcut, având la bază un aluat simplu, pe care l-am făcut din 250 gr făină albă, un ou, 100 ml bere (că doar e tot din cereale), o linguriță de esență de vanilie, două linguri de zahăr și un praf de sare.

distractiv

Amestecați toate ingredientele pentru a face aluatul și apoi lăsați-l 10-30 minute la odihnă acoperit la temperatura camerei, în funcție de răbdarea pe care o aveți.

distractiv-2

L-am întins cu făcălețul, pană a atins grosimea de 3 mm. Aveți toată libertatea din lume să-l faceți ca foaia de ziar, dacă vreți mai crocant, sau să-l faceți cum l-am făcut eu daca vreți să aibă o consistență mai „gumată”, care se aseamănă, poate (cred), cu gogoșile. De asemenea, dacă le faceți cum le-am făcut eu se umflă la prăjire, ceea ce înseamnă că le puteți umple (pe unele) cu gem, creme de brânză sau chiar cu bani.

distractiv-3

După ce le-am întins, am tăiat aluatul în dreptunghiuri cu un cutter de pizza, dar o puteți face cu orice ustensilă vă trece prin mână. Dacă încercați să tăiați cu scule prea grele (topor, bardă, drujbă), aveți mare grijă la suprafața pe care tăiați că se poate deteriora.

distractiv-4

În mijlocul fiecărui dreptunghi am făcut o tăietură pentru a putea trece unul dintre capetele minciunelei prin orificiul format. Încercați să fiți finuți la această parte, chiar dacă aluatul e destul de rezistent (de la bere bineînțeles). Nu vă chinuiți să iasă perfect, chiar nu contează.

Încingeți uleiul de floarea soarelui și prăjiți-le pe ambele părți până se fac aurii (de voi depinde cât de prăjite vă plac).

distractiv-5

Dacă sunteți copii sau vreți să vă simțiți din nou copii, apucați-vă să faceți și voi desertul acesta, plin de amintiri și de gânduri bune.

Aaa…mai era un lucru să vă spun – puteți bea berea care a rămas în sticlă.

distractiv-6

Cu drag,

Andrei

Text și foto: Andrei Alexandrescu 

Join the Conversation

  1. In copilarie, mama mea le facea cu iaurt sau lapte prins( cred ca se spunea). Am vrut sa ii facem surpriza si am facut eu cu sora mea minciunele. Doar ca nu am stiut exact cantitatile si am pus 2 litri de iaurt. Va imaginati cu cat aluat ne am procopsit. A fost o aventura frumoasa sa le sucim si sa le prajim in ulei. Ne amintim cu drag :) sa nu mai spun ca era bucataria plina de faina !!!! Multumesc, Adi !!!

    1. Andrei alexandrescu says:

      Pana la urma a fost distractiv nu? :)) cu placere!

  2. Alexandru Bucsa says:

    Frumos articol. Chiar nu stiam reteta pentru minciunele.

    1. Andrei alexandrescu says:

      Ma bucur ca v-a placut!

  3. Minciunele. Asta e denumirea folosita si in zona muntilor Apuseni – Bistra, jus. Alba.

  4. De cand caut o asemenea reteta ! Mancam mincinele la bunicii mei ! Absolut geniale !

  5. Si in Moldova tot Minciunele se numesc sau Fundite. Aveti mare dreptate sunt retete care ne aduc aminte de copilarie.

  6. Nu am incercat niciodata bere in compozitia pentru aluat, dar banuiesc ca ies mai fragede. Voi incerca :D

    http://ubercute.ro/blog/

  7. stefana says:

    Da,da MINCIUNELE le ziceam si noi, in zona Brasovului si erau ca si gogosile (alea bine crescute …care aveau „vant ” in mijloc,adica erau goale , nu lipicioase ca acum )niste rasfaturi de duminica, puse ca o piramida in farfuria intinsa…pentru musafirii de dupa-amiaza, dar si pentru noi copiii. Tanjeam dupa ele , mirosea toata casa de prajeala lor, Mama era cu sortul alb , cu gandurile duse ,cand le facea ,nu ne lasa sa ne atingem de ele pana nu termina de prajit.
    Iar rasfatul suprem era sa fie bine garnisite cu zahar pudra. Atat !
    Acuma au si bere in aluat , au si dulceata deasupra……………..eheeei , Mama ,nu ar fi permis asemenea „dezmat” .
    Si un amanunt foarte, foarte important , de NEIMAGINAT in ziua de azi !
    Ne spunea : „sa nu te intinzi niciodata ,dupa a 2-a bucatica de prajitura, gogoasa, tortulet etc. ! Nu te calici, iti ajunge o bucatica ! Sa ajunga la toata lumea ! Hai , gata cu dulciurile …la joaca !!! ”
    stefana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close