Prezentare Interni 2021 – Irina Cazan

265

Astăzi vă prezint ultima internă a acestui an, pe Irina, care combină ingineria cu gătitul și, zic eu, îi iese tare bine.

„Sunt Irina Cazan și sunt din București. Sunt inginer de profesie și lucrez într-o multinațională, însă pasiunea mea stă în ceva mult mai satisfăcător, și, anume, mâncarea. Probabil și pentru că, de mic copil, în casa părinților și a bunicilor, bucătăria a fost tot timpul liantul familiei noastre. Pentru mine, bucătăria este refugiul unde găsesc mereu căldura unui „comfort food” de iarnă, energia unui desert cu vitamina ciocolată, efectul terapeutic al frământatului pâinii și satisfacția unui sufleu crescut perfect.

Am început timid, cu ceva ce, după mintea mea matematică, e greu să greșești, și anume cu crearea și decorarea de torturi. Încet, încet, însă, m-am aventurat mai mult în această lume plină de miresme, arome și gusturi, unde posibilitățile sunt limitate doar de creativitatea mea. Acum, gătesc cu drag pentru familie și prieteni, cu fiecare ocazie care mi se arată, iar mulțumirea cea mai mare este un „Mmmmm… ce bun!” spus din toată inima.

Pornesc în această aventură cu încrederea și curajul că voi descoperi noi moduri de a aduce bucurie gurmanzilor din noi.

Să ne vedem cu bine!

Irina”

Irina Cazan (@irina__cazan) • Instagram photos and videos 

Join the Conversation

  1. Ești Minunată, draga mea. Și întotdeauna inspiri! Îți mulțumesc și succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close