Ouă cacio e pepe

594

Un mic dejun excepțional nu trebuie sa fie doar savuros, ci musai și ușor de făcut. Primele raze ale dimineții îi activează doar pe unii (eu, din păcate, nu mă număr printre ei), așa că vă propun o rețetă atât de simplă, încât se face cu ochii aproape închiși. Pentru că într-adevăr, cele mai bune lucruri in viață sunt, de cele mai multe ori, cele mai simple. Așadar, o reinterpretare a clasicelor paste italienești ”cacio e pepe”, adaptată pentru mic dejun: ouă cacio e pepe. Adică jumări de ou, cremoase și perfect gătite, cu brânză și piper.

Ingrediente pentru Ouă cacio e pepe (pentru 2 persoane):
  • 4 ouă
  • 50g de unt
  • o lingură rasă de boabe de piper verde
  • 50g de brânză Pecorino
  • sare
Pentru servire am mai folosit:
  • 2-3 felii de pâine
  • o lingură de ulei de măsline
  • sare
  • câteva fire de chives (opțional)
Prepararea ouălor cacio e pepe:

Și iată cât este de simplu. Ar fi bine să pregătiți farfuriile în avans, sunteți la câteva minute de un mic dejun perfect.

Am bătut bine ouăle, împreună cu un praf generos de sare, și le-am lăsat deoparte. Am zdrobit boabele de piper și le-am pus într-o tigaie, la foc mediu, să își elibereze aromele. 

Am pus apoi untul, iar când s-a topit complet, am adaugat și ouăle. Am micșorat focul și am început să amestec bine cu o spatulă, în toate sensurile. De ce fac asta? Pentru că vreau să previn coagularea treptată; le gătesc uniform și astfel își păstrează cremozitatea. După 2 – 3 minute la foc mic spre mediu, și amestecat continuu, vor căpăta consistența unei maioneze de casă. Am oprit focul și am încorporat brânza Pecorino rasă. 

Am pus repede la rumenit câteva felii de pâine stropite din belșug cu ulei de masline și sare. Și folosind o lingură, am pus ouăle cacio e pepe deasupra. Dacă v-ați trezit de tot, puteți să presărați și câteva fire de chives tocate.

Atât de ușor. Ouă cacio e pepe, un mic dejun savuros pentru dimineți perfecte.

S-aveți poftă!

Irina

Găsiți aici mai multe rețete de mic dejun.

Join the Conversation

  1. Încântător! Mai ales în varianta cremoasa a oulelor!
    Less is more! Cum sa aduci mai mult piper în relație!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close